Pe Dumitru Crudu l-am cunoscut, o buna bucata devreme, in ipostaza, intru totul onorabila, de poet. Mai mult decâtatât, mare parte din insurgenta autorilor douamiisti i sedatoreaza, caci manifestul fracturismului, pe care il semneaza in1999 impreuna cu Marius Ianus, reprezinta punctul de pornire alacestei noi directii din poezia contemporana.
Dar, fire discreta, modesta,scriitorul basarabean a preferat sa se exprime doar prin inermediulcartilor sale, astfel incât o meritata vizibilitate a capatat abiadupa ce numele sau a inceput sa circule printre cele aledramaturgilor tineri, nu foarte multi.
Si când am scris o monografiedespre Matei Visniec m-am intrebat ce anume ii face pe anumitiscriitori impusi intr-un anumit gen (poezia, de regula) sa renuntela manifestarile directe ale sensibilitatii lor si sa-siconcentreze eforturile catre teatru. Raspunsul, oricât deconventional ar fi, este ca teatrul raspunde unei nevoi din ce ince mai acute de a privi si catre lumea in care traim, de a o asumaartistic sub forma unor radiografii-spectacol. Marturiile luiVisniec sunt numeroase in aceasta privinta; Dumitru Crudu nu selasa nici el mai prejos, notând, intr-un laconic preambul al pieseisale Oameni ai nimanui (Editura Cartier, 2007): "Nu aminventat aproape nimic, doar am dezvoltat unele fascicule de viata.Eu nu am nascocit aceste lucruri, ele sunt niste produse alerealitatii noastre. Toate personajele din piesa mea au dreptprototipuri oameni concreti, care s-au nascut in RepublicaMoldova". Prin urmare, drama aceasta tinde sa se apropie cât maimult de reportaj, inscriindu-se in linia teatrului vérité,cu intarsii poetice subtile. Dumitru Crudu este un dramaturg pentrucare conteaza in primul rând mesajul, nu etalarea unei palete deprocedee tehnice care sa-l inscrie printre virtuozii sterili aigenului.
Conventiile celemai obisnuite ale discursului dramatic sunt puse in joc pentru a danastere unor cazuri tipice, care exemplifica elocvent conditiaexilatului. Cele trei personaje ale dramei, Alexandru, Silvia siMaria aduc in prim-plan aceeasi problema majora a individului silitde circumstantele din tara de bastina (Republica Moldova, in acestcaz, dar lucrurile sunt valabile pentru orice tara din estulEuropei care a cunoscut, dupa caderea blocului socialist, exodultinerilor catre Occidentul promitator) sa isi caute norocul in altaparte. Acest trist fenomen social, cu care ne confruntam de anibuni, este constientizat de personaje, care nu au insa libertateade a alege: in tara nu mai e de trait, in Italia nu reusesc sa isiafle rostul decât cu pretul unor compromisuri greu derascumparat.
Acest statut este observat nu inliniile sale genrale, ci particularizat, surprins in datele saleconcrete. Inainte de pelcare, Alexandru este cel care tinepublicului un fel de prelegere demonstrativa, punctând verdictecorecte si aparent cinice: "Sunt atâtea localitati in care au ramasdoar batrânii. In curând, am putea ajunge o tara fara locuitori.Toti stiu lucrul asta, dar toti se evapora de aici, inclusiv eu".Abia dupa debarcarea in Italia, vazuta ca un soi de no man' sland, aflam cu stupoare ca nu neaparat setea de câstig rapidl-a gonit acolo, ci disperarea: sufera de o boala incurabila,nevasta e betiva, iar copilul nu are din ce trai, asa ca s-a decissa-si sacrifice ultimele zile si ultimele puteri pentru a maiprinde cât de cât cheag. Imediat ce capata o slujba, ca ingrijitoral unui batrân nebun, el este numit in didascalii, de fiecare datacând rosteste câte o replica: "barbatul care schioapata un pic sieste palid la fata". Redundanta devine un artificiu care nu facedecât sa marcheze dramatismul situatiei sale, pus in pagina de elinsusi: victima a nazurilor unui batrân care se va dovedi unfarseur in cele din urma, Alexandru incearca sa sfârseasca demn:"Eu aveam doua variante: sa fiu un bolovan in casa pentru familiamea sau sa incerc sa plec si sa-mi spal singur farfuriilemurdare".
Celelalte personaje confirmaexact acelasi statut de victima a unei lumi anapoda: acasa nu au cemânca, nu au servicii, aici trebuie sa faca mari sacrificii penrua-si mentine slujba injositoare: Silvia se prostitueaza, cu acordulconsortului Vitalie, Maria spala picioarele unei batrâne, in timpce sotul ii moare acasa, iar copilul e luat in grija de o matusas.a.m.d. Dumitru Crudu nu ocoleste melodramticul, pentru ca arinsemna sa falsifice lucrurile. Or, conform manifestuluifracturist, aplicat fidel si in teatrul sau, fictiunea nu facedecât sa sublinieze, la modul autenticist, trumelerealului.
Riscul unei astfel de formule arfi acela al conventionalitatii rigide, al previzibilitatii facile.Numai ca autorul ocoleste tezismul tocmai prin stratificarea atentaa acestor drame total verosimile: celor ale exilatilor, aledezradacinatilor, le raspund dramele celor ingrijiti: Marco,batrânul nebun supravegheat de Alexandru, joaca de ani buni acestjoc doar pentru a mai zgândari compasiunea fiului, pentru a nusfârsi intr-un azil, signora Elisa, batrâna din grija Mariei, nuface decât sa-si ostoiasca marea durere cauzata de indiferentafiicei ei etc. etc. Ia astfel nastere un permanent dialog alvictimelor, care nu reusesc sa se impotriveasca unui sistem absurd,care nu mai pretuieste omul, ci se scutura de el când devine inutilsau il trateaza butal atunci când acesta nu are nici oprotectie.
Devine astfel limpede ca titlulpiesei pune degetul pe rana: cei care pleaca sunt dezradacinati,numai ca nu e nevoie sa te rupi de tara de bastina pentru a deveniun om al nimanui. Lumea e plina de victime, iar acest lucruaproape ca nici nu mai impresioneaza pe nimeni. Poate doar peziaristii vânatori de senzational si pe dramaturgi, cum constataAlexandru, care isi constientizeaza statutul de "caz special",numai bun sa inflameze inspiratia unora mai sensibili la bolileveacului, printre care indiferenta este cea mai grava: "Despre mineau vorbit deja toate ziarele din Moldova. A scris Timpul,dar si alte ziare. Gheorghe Bitca a scris despre mine cum am plecatca sa-mi port singur de grija atunci când am aflat ca orele imisunt numarate. Dumitru Crudu a scris o piesa despre mine. Cât deiuti mai sunt dramaturgii si zaristii astia!"
E asta o consolare? Desigur canu, dar e un semnal de alarma. Dumitru Crudu incearca sasensibilizeze o lume din ce in ce mai impasibila la raul din jur.Tocmai din aceasta cauza piesa sa este una extrem de directa,simpla, dar nu simplista, in ceea ce priveste procedeele. Autorulbasarabean a câstigat un pariu nu atât estetic, cât unul etic,moral.
BOGDAN CRETU (nascut la 21ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra deLiteratura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea"Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magnacum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegiicritice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiulpentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentrudebut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - unoptzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi",nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romanialiterara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romanacontemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"),Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar,eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite revisteculturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc.Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilordin Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala siComparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul deIasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi,din 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
