• Leu / EUR4.7284
  • Leu / GBP5.1609
  • Leu / USD4.2575
Ziarul de Duminică

IASII LUI CRETU /Istoria văzută din Oraşul de apoi

7 iul 2010 142

Am scris şi în anii trecuţi despre Premiul Naţional de Prozădecernat de "Ziarul de Iaşi", un premiu care, sunt convins, s-aimpus deja în viaţa literară româneasacă. Nu doar pentru că juriul(Alexandru Călinescu, Emil Brumaru, Valeriu Gherghel, Codrin LiviuCuţitaru, Doris Mironescu şi subsemnatul) îşi face treaba cu bunăcredinţă, ci şi pentru că este cel mai important eveniment dedicatprozei din peisajul nostru cam pauper în acest domeniu. Pentru anul2009, lista scurtă, de 5 nominalizaţi, i-a cuprins pe VarujanVosganian, Lucian Dan Teodorovici, Angelo Mitchievici, MateiVişniec şi Cristian Tedorescu (foto 1). Cel din urmă a fost celdintâi. Sigur, nu pot vorbi în numele colegilor mei din juriu, darcred că pot încerca să explic din ce motive cartea premiată merităcu prisosinţă o atare răsplată.

"Roman din piese detaşabile", cum îl numeşte autorul,Medgidia - oraşul de apoi (foto 2)a fost unul dintrecele mai comentate şi apreciate apariţii în proză de anul trecut.Ceea ce face ca acest roman să fie unul pe care, sunt sigur,istoria literară îl va reţine, e arta discreţiei. CristianTeodorescu creează o întreagă lume, cu tristeţile, bucuriile,viciile şi slăbiciunile sale, situată, într-un scurt interval, înpermanentă confruntare cu istoria fără a deveni explicit, tezist.Dincolo de destinele care se succed în paginile romanului, imagineade ansamblu nu este cea a vieţii unor personaje, nici a unui oraşsudic, cosmopolit, levantin, tipic dobrogean, ci aceea a uneiistorii care, pe la jumătatea secolului trecut, cunoaşte marirăsturnări de situaţie, contorsionări ce se citesc nu de ladistanţă, ci la nivelul mărunt, al impactului lor asupra oamenilorsimpli. Ceea ce nu înseamnă că destinele se succed în carte fără alăsa urme, că personajele sunt simple fantoşe, alese pentruexemplaritatea lor; nu, nu e nimic demonstrativ în acest romancare, privind către istoria mare, nu scapă din vedere viaţa cepulsează în rândul oamenilor obişnuiţi. Ba dimpotrivă, aş spune: peautor chiar aceştia îl interesează, astfel încât lumea romanului,situată la întâlnirea realităţii cu ficţiunea (multe dintrepersonaje şi multe dintre întâmplări pot fi, la o adică,documentate, ele aparţin unei lumi al cărei crepuscul autorulînsuşi l-a prins şi pe care a avut, oricum, posibilitatea de a-lreconstitui) este cum nu se poate mai vie, mai colorată.

Structura cărţii, semănând până la un punct cuGroapa lui Eugen Barbu, mizează pe crearea uneigalerii de personaje al căror destin este, uneori, schiţat în numai2 pagini. Fiecare dintre ele, atenţie, conţinând posibilitatea unuiroman. O astfel de metodă ar fi riscantă în cazul unui prozatorneatent la nuanţe, căci, s-ar spune, în două pagini nu poţi reţinedecât esenţialul. Greşit! Cristian Teodorescu are şcoala autoruluide proză scurtă şi ştie să ţeasă biografii neschematizate,surprinzând mereu amănuntele, episoadele cu valoare ilustrativăpentru fiecare personaj în parte. În afara celor care revin pe totparcursul romanului (cârciumarul Fănică Theodorescu şi soţia saVirginica, maiorul Scipione, chelnerul Ion, moşierul Caludi,judecătorul etc.), cele pasagere sunt, fiecare în parte,memorabile. Dezvoltată, povestea fiecăruia ar fi putut da naştere,spuneam, unui roman. Hoţul de buzunare zis Portofel, bijutierul"jidan" Marcel, jandarmul Pomenea, profesorul (legionar disident)Caraeni, imamul Hassan, curva Neli, potcovarul Bazil, birjarulGrigori, rusul care-şi bate soţia cu biciuşca, studentul comunistPaulică, văduva Chiruţa, machedoanca şi atâţia alţii nu alcătuiesco masă asupra căreia autorul (de confundat cu naratorul) să-şiexercite experimentele narative. Nu, fiecare în parte este o figurăextrem de vie, de convingătoare, de verosimilă. Împreună,alcătuiesc o lume coerentă, caldă; este şi nu este vorba despre unpersonaj colectiv, pentru că ceea ce se reţine din carte, în afaraacestei lumi colorate, silită să se dezintegreze odată cu venireacomunismului, este profunda umanitate a acestor figuri pitoreşti:oameni simpli, cu bun-simţ, cu ambiţii, cu drame, cu ciudăţenii.Iată-l, de pildă, pe birjarul Grigori, rusul fugit din patrie dincauza Revoluţiei, gelos pe soţia sa, bulgăroaica Iovanca, pe care obate cu biciuşca, atunci când se îmbată, până o doboară. Spăşitapoi, suferă tăcut, ca un câine, îşi pedepseşte instrumentul detortură distrugându-l şi, când soţia i se însănătoşeşte, rămâneîntr-o rezervă ce dispare subit abia atunci când aceasta seîntoarce dintr-o vizită de la rudele de la sud de Dunăre, aducândcu ea o biciuşcă nou-nouţă, cu care se biciueşte, spre bucuriaînfierbântată a soţului, singură.

Sigur, în numai două pagini, personajele nu apucă să rosteascănici o replică. De aceea, extrem de importantă este perspectivanarativă, atitudinea naratorului faţă de aceste personaje. Unaextrem de empatică, deşi ironică totodată, tandră, deşi nu lipsităde amuzament. În orice caz, extrem de familiară, de înţelegătoareşi nereuşind să-şi ascundă o umbră de melancolie: scriind despreele, autorul ştie că aceste personaje, de fapt, aceşti oameniaparţin iremediabil trecutului, că odată cu ei a dispărut o lumeinfinit mai frumoasă, mai corectă, mai aşezată. De aceea, pentru ailustra această lume aşa cum a fost ea, autorul/naratorul areinteligenţa de a nu-şi judeca personajele, de a nu le privi cu ochimizantrop, de la distanţă, de a nu le transforma în "pacienţi". Aşase face că stilul, deşi lapidar, este unul care permite atâtrelatarea nedeformată a faptelor, cât şi un benign tratament ironical acestora. Personajele nu sunt adâncite psihologic, darcomportamentul lor, bine observat, este suficient pentru a-iînlesni cititorului înţelegerea întregii şarade. În spatelefiecărui amănunt se subînţeleg alte şi alte fapte, personajele îşipoartă la vedere trecutul, după cum, conform unei logici care numai e a vieţii, ci a istoriei brutale, îşi etalează, de la bunînceput, şi viitorul.

Dar până să dea buzna istoria în Medgidia, timpul pare a aveanesfârşită răbdare cu oamenii. Evenimentele se succed într-un ritmcalm, ticăit, liniştitor, de nimic bruscat. Şi cele bune, şi celerele fac parte din această lume, şi oamenii luminoşi, şi criminaliide teapa poştaşului Claudiu, fanaticul politic, dar toate suntrezolvabile, oamenii găsesc o soluţie de a ieşi cu fruntea sus dinorice, din dramele personale, ca şi din eşecurile profesionale. Înorice caz, îşi păstrează nealterată demnitatea; aşa cum o face, deexemplu, moşierul Caludi, Dom' Caludi, respectat de întreagacomunitate, dezinteresat de soarta moşiei, căzut în patimavânătorii după tragedia pierderii copiilor. Aşa cum o face, până lasfârşit, şi Maiorul Scipion, ofiţerul pursânge, respectând custricteţe o disciplină de fier, dar având bărbăţia de a nudemisiona de la regulament nici atunci când interesele politice ocer. Răpirile regizate, menite să liniştească gura lumii,frecventarea bordelului, negoţul, totul se bazează pe convenţiaobligatorie a onorabilităţii şi pe o lege a liberei concurenţe careconferă legitimitate. În fine, şi cârciumarul Fănică are demintatealui de mic burghez care a prins cheag în urma speculaţiilor isteţeşi a ştiut să tranforme restaurantul gării într-un local nu doarfrecventabil, ci chiar căutat de mai-marii urbei. El nu are însânge, ci descoperă această cultură a banului (căci există una,care îi deosebeşte pe cei bogaţi prin muncă de parveniţi:cârciumarul nu aparţine ultimei tagme): "Găseşte Fănică un teanc debani roşi de şoareci, în şifonierul de pe sală. Noroc că erateancul gros şi nu izbutiseră şoarecii să intre prea adânc în el.Nu ştia unde-şi pusese pantofii cu scârţ şi Virginia se dusese cucopilul în vizită la Musica. Lasă el pantofii şi mai caută princasă: dibuie prin sertare, până şi în gura samovarului, bani puşibine. Cu frica ei de hoţi, uitase Virginia de ei. I se părea lui cănu prea ies bine socotelile restaurantului, dar nu stătea să numerefrancul ca ea". Fănică se hotărăşte, brusc, să investească baniiîntr-un apartament în Capitală. Iată cum peronajul trece de la omentalitate rudimentară, aceea a banilor "puşi bine", la unacapitalistă, a investiţiei. Pentru el, fire rispitoare, conteazămai mult statutul social şi mândria lui de întreprinzător decâtgustul averii. Pe acesta l-a deprins soţia, care nu-şi refuzăplăcerea de a număra teancurile de bancnote, la fel ca personajuluilui Barbu, Lina (nu, nu buna Lina), şi ea tot soţie de cârciumar.Drama României a fost că, abia născută, această stirpe onestă anegustorilor, a burghezilor care aveau cultul muncii şi alconcurenţei, a fost nimicită de comunism.

Dacă în prima parte a romanului evenimentele par a se succedaîntr-o cadenţă firească, răbdătoare cu oamenii (cartea aminteşte,s-a observat, de Moromeţii lui Preda), în cea de adoua lucrurile se precipită şi scapă de sub control. Oamenii nu-şimai hotărăsc singuri destinul, nu mai au puterea de a decide înceea ce îi priveşte. În acest târg patriarhal, în care români,turci, tătari, aromâni, armeni, evrei trăiesc paşnic de zeci deani, năvăleşte istoria, care vine ba în camioanele nemţeşti, ba peşenilele tancurilor ruseşti. Odată cu ultimele, vine şi comunismul.Este finalul acestei lumi, care nu îşi mai permite luxul de a-şicultiva demnitatea. Fănică îşi vinde mobila din cârciumă, tot demn,vertical şi, odată cu transformarea acestui local în unul"proletar", se tranformă şi lumea snoabă, rafinată, dichisită depână atunci în una rudimentară, neghioabă. Dispare proprietatea şi,odată cu ea, se iţesc în fruntea comunităţii figuri anoste, dintopor, până atunci marginale, precum curelarul Mînjină.

Ultimul capitol al romanului este unul recapitulativ, un epilog,de fapt. Autorul nu îşi ascunde teza, picurată subtil, de fapt,până atunci: "Maiorul Scipion fusese arestat, judecătorul avea sădispară fără urmă, iar el, Fănică Theodorescu, după ce a pierdutlicenţa restaurantului din gară, avea să intre în puşcărie fiindcănu-şi plătea impozitele pentru cârciuma pe care n-o mai avea.Norocul lui, a socotit Fănică, a ţinut până când Ion, oberchelnerullui, a murit după ce a mâncat 50 de ardei iuţi la un pariu. Seschimbaseră şi vremurile, dar poate că Ionică, dacă ar mai fitrăit, i-ar fi cântat la ureche lui Mînjină «Internaţionala» peruseşte şi l-ar fi convins să lase restaurantul cum era şi la cineera. După moartea lui nimic n-a mai fost ca înainte. Şi a dispărutmai întâi atmosfera care-i făcea pe clienţi să-şi închipuie că,odată intraţi în restaurantul cu oglinzi, trenurile care treceauprin gară stăteau pe loc în timp ce ei porneau într-o călătorie lasfârşitul căreia aveau să se întoarcă în gara de unde plecaseră".Dispare, altfel spus, sensul demnităţii, până atunci valoareobligatorie printre oamenii care se respectau şi pretindeau a firespectaţi. Comunismul suprimă acest respect şi îl înlocuieşte culupta de clasă şi cu adeziunea umilitoare. De aceea, Medgidiadevine "oraşul de apoi", aşa cum întreaga lume de până atuncidevine una defunctă, care nu mai poate supravieţui decât în memorianostalgică a unora. Romanul lui Cristian Teodorescu este, pe lângăo majoră reuşită estetică, şi o datorie morală împlinită.

Nu mă lasă inima să închei fără a pomeni că, din întâmplare, înMedgidia m-am născut şi eu (de copilărit am copilărit în Cobadin,sat în care birjarul Grigori îşi poartă uneori muşterii - p. 180).Însă e vorba de un oraş gri, plin de blocuri uniformizante, tăiatîn două de Canalul Dunăre-Marea Neagră, în care aproape nimic numai aminteşte de oraşul de altădată. Acesta, după cum o spune şititlul acestui frumos roman, a dispărut odată cu o întreagă lume pecare comunismul a strivit-o.

N. red. Volumul lui Cristian Teodorescu a primit ulterior şiPremiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România.

BOGDAN CREŢU (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţulConstanţa) este lector la Catedra de Literatură Română din cadrulFacultăţii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi. Doctorîn filologie, cu distincţia magna cum laudae, din iulie2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şieseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilordin România; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiriliterare"); Matei Vişniec - un optzecist atipic (Premiulpentru debut al "Ziarului de Iaşi", nominalizat la Premiul pentrudebut al revistei "România literară"), Lecturi actuale. Paginidespre literatura română contemporană (Premiul pentru criticăal revistei "Ateneu"), Utopia negativă în literatura română.Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole îndiferite reviste culturale. Semnează prefeţe la numeroase volume,antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al UniuniiScriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru LiteraturăGenerală şi Comparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în"Ziarul de Iaşi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" aRadio Iaşi, din 2006.

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7284
Diferență: 0,0212
Ieri: 4.7274
Azi: 4.2575
Diferență: -0,1899
Ieri: 4.2656
Azi: 5.1609
Diferență: -0,4264
Ieri: 5.1830
Azi: 4.3494
Diferență: -0,0276
Ieri: 4.3506