Mise pare absurd sa scriu la timpul trecut despre Marin Mincu,prietenul meu atât de generos care, prin vigoare si tenacitate,parea nemuritor. Cu un an si ceva in urma i-am lansat, laUniversitatea din Iasi, sinteza sa de o importanta majora desprepoezia româneasca a secolului trecut. A fost, ca de obicei,sclipitor, incitant, ironic, autoironic, direct cu un profesor dinsala, care emitea pretentia de a vorbi macar cât invitatul nostrudupa ce ii rasfoise cartea vreo 5 minute ("Aveti opinii?Exprimati-le in scris, domnule!").
Marin Mincu era un prieten alcatedrei de Literatura Româna, apreciind superlativ profesoriprecum Constantin Pricop, Antonio Patras, Doris Mironescu.Intâlnirile sale cu studentii nostri au fost mereu pline de viatasi reciproc avantajoase. Omul avea un fermec pe are doar prostiii-l puteau nega, electriza imediat auditoriul, incitându-l,enervându-l daca era cazul, dar tinându-l oricumtreaz.
Tot ceea ce urmeaza sa scriu vafi, asa cum este firesc in cazul unuin scriitor atât de important,la timpul prezent.
Tomul impunator a aparut, dupacum scrie in caseta tehnica, in decembrie 2007, se intituleaza "Opanorama critica a poeziei românesti din secolul al XX-lea (de laAlexandru Macedonski la Cristian Popescu)" si insumeaza aproape1.200 de pagini. In orice caz, prin carti precum cele despre IonBarbu, Blaga, Eminescu, despre avangarda ori despre textualismuloptzecist, o atare isprava era cumva de banuit.
Cum prezenta panorama estetotodata si o antologie exigenta a poeziei noastre din veacultrecut, se vor gasi, desigur, destui binevoitori care o vor plasain trena antologiei in 3 volume "Poezia româna actuala". Nimic maieronat: e vorba de o cu totul alta constructie, care implicanumeroase revizuiri, adaugiri, rescrieri. Marin Mincu ar fi pututfoarte bine sa publice doar materialul critic si ar fi iesit osinteza consistenta. Numai ca el considera ca este nevoie si deantologarea propriu-zisa (care e tot act critic, de vreme ce nu seface aleatoriu): astfel de opere devin "substitute ale istoriilorliterare", fiind mai eficace in "a forma gustul cititorilor si astimula procesul de canonizare poetica". Mai precis, consideracriticul, "antologiile comentate au devenit, astfel, mai utiledecât orice istorii sau, in orice caz, alcatuirea acestoradin urma poate sa preceada aparitia celorlalte". Citind aceastaipoteza, nu ai cum sa nu te gândesti ca "Panorama..." luiMincu precede anuntata "Istorie..." a lui Nicolae Manolescu.Ceea ce este, pentru critica noastra, dincolo de orgolii siprejudecati, o intâmplare fericita.
O istorie interna apoeticitatii
Care sunt criteriile, metodelede care autorul "Eseului despre textul poetic" face uz? Ca sa nuexiste neintelegeri, se precizeaza din start: "Aflându-ne lainceputul secolului al XXI-lea, perspectiva noastra critica,in alcatuirea acestei panorame, nu mai este negresit doar unaestetica". Altfel spus, Marin Mincu nu mai realizeaza o istorie apoeziei, ci una a poeticitatii. Mai precis, il intereseazatocmai "modificarile interne ale poeticitatii". Or, aici trebuiepus accentul. De aici porneste, de fapt, intreaga constructie alucrarii. Asta inseamna a intelege poezia ca pe un discursnefragmentat, cu o coerenta de sine statatoare, intors, la vârstamaturitatii, catre sine. Nu exista, altfel spus, motivatiiexterioare actului poetic, ci doar stimulenti proprii. Iesim, prinurmare, din domeniul istoriei literare, concepute ca descrieredidactica a unei epoci, ca insiruire de autori si de opere care nucomunica intre ele, si ne apropiem de o viziune mult mai fidelaadevarului: exista o lege organica a poeziei care ii imprima oanumita evolutie. Sau, in termenii lui Marin Mincu, o avansare apoeticitatii. Astfel stând lucrurile, pariul criticului este sadescifreze "cum sincronia verifica diacronia - dar si invers" si saargumenteze "motivarea transestetica a receptivitatii contextuale".Altfel spus, poeticitatea depinde de un anumit orizont deasteptare, specific unui anumit moment cultural si raspunde acestorasteptari, repliindu-se sau, in cazurile fericite, silindreceptarea sa se replieze pentru a gasi canalul optim decomunicare. Trebuie sa insist: e vorba de poeticitate, nu depoezie. Despre statutul pe care poezia si-l asuma,constientizându-l din ce in ce mai acut. Este o dubla determinare:deschizându-se catre alte domenii, critica sileste si poezia satina pasul, iar aceasta, raspunzând unei sensibilitati a veacului,din ce in ce mai elaborata, impune o permanenta "updatare" adiscursului critic. Caci, la capatul acestui traseu, e limpede capoezia nu se poate dezlipi de poetica, ea devenind, cu necesitate,un discurs in cunostinta de cauza, girat tocmai prin implicareaexistentiala a instantei enuntiative (eu poetic, sa-i spunem) inpropriul discurs.
Catre un textualismorganic
Nu, nu e o "revelatie", MarinMincu insistase anterior in suficiente cazuri asupra acestuiaspect: textualismul de care a facut atâta caz, incât, din lene agândirii, cei mai multi au inceput sa-l ia peste picior, nu este unartificiu, un ornament strategic. Decupez un fragment elocventpentru a limpezi lucrurile: "S-a schimbat atitudinea fata de actulpoetic: acesta nu mai comunica neaparat un sens transcendent (sausimbolic) sau, mai precis, nu mai urmareste un referent extern, cise comunica pe sine, nu mai simbolizeaza realul pus sub regimmetaforic, ci se intereseaza de operatia textualizanta. Totul esteinsa rasfrânt in plan existential, astfel ca trairea nu dispare, cidimpotriva, se inteteste". Aici cade accentul: asupra investiriiafective, grave in planul construirii textului, asupra autolivrariiin discurs. Aceasta asumare a actului creator devine marca sigarantie a valorii, indepartând poezia autentica de simplajonglerie, inginerie textuala. Prin urmare, textualismul reprezintao metoda de sondare a realului, nu o tehnica, o reteta laindemâna oricui. Este exact ceea ce adesea nu s-a sesizat; deaceea, ma bucur ca, in singura conica a cartii de pâna in acestmoment, un critic exigent cum este Paul Cernat are onestitatea de ase revizui si de a observa ca textualismul, care e cu totul altcevadecât era pentru tel-quel-isti, poate deveni un optimcriteriu axiologic.
Ei bine, la acest nivel, alprofundei constiinte de sine a poeziei, s-a ajuns, fireste, târziu.Prin urmare, Marin Mincu face un benefic excurs prin toate etapelepoeticitatii autohtone, pe care o cerceteaza având in vedereraportul dintre obiectul si subiectul poeziei.Constatând ca "problema constituirii subiectului poetic devineobsesia fundamentala a poeticitatii românesti", nu ii este dificilcriticului sa descopere un punct de maxima intensitate in opera luiIon Barbu, pe care il vor continua, fie si instinctiv, optzecistii.In ce consta acest climax? In faptul ca "eul poetic tinde sadevina instanta absoluta a discursului, abolind treptat oricemediere". Astfel privita, istoria poeziei noastre evolueaza firescde la formele poeziei orale, la scriitura autenticista anouazecistilor. Evolutia inseamna o cucerire treptata a constiinteide sine, dublata de o autoinvestire in text, care sacrificaliteraritatea in favoarea literalitatii.
Ce criterii impune o asemeneaviziune interna, organica? In primul rând, poetii nu maisunt grupati in functie de anul nasterii, asa cum se proceda, lanoi, prin traditie. Criteriul corect devine anul debutului, altfelspus momentul in care ei se inscriu in competitia poetica sipoietica, raspunzând unei necesitati organice a discursuluicanonizat sau, dimpotriva, negând ceea ce se constituise dreptcanon. Prin urmare, poezia nu se mai lasa vizitata dupa criteriitematice, caci nu tema discursului impune natura sa, ci atitudineasubiectului poetic fata de obiectul poeziei. Astfel, este preferatconceptul de etapa celui, mult mai uzat, de perioada,intrucât nu implica acel reductionist criteriu cronologic, devenitinoperabil. Conteaza, la urma urmelor, evolutia interna,conform unei logici de uz propriu, a poeticitatii, nu insiruireadiacronica a unor opere extrase abuziv din contextul lorfiresc.
Tablousinoptic
Cum arata, astfel contemplata,poezia noastra din secolul trecut? Exista patru etape distincte,fiecare corespunzând unui model poetic net diferentiat decelelalte: traditionalista, modernista, avangardista siexperimentalista. Fireste, exista formule modelizante pentrufiecare categorie in parte (de pilda, Arghezi, Blaga, Barbu,Bacovia, pentru modernism, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, IonGheorghe, Leonid Dimov si Mircea Ivanescu, pentru experimentalism).In polemica neagresiva cu Nicolae Manolescu, Marin Mincu isidefineste termenii discutiei. Devine limpede pentru oricine edispus sa priceapa ca Mincu nu cauta, cum poate lasa impresia, nodin papura, nu e ofensiv, ci e interesat de fidelizarea propriilorcriterii, in opozitie cordiala cu ale lui Manolescu. Regret ca nuam spatiu sa detaliez aici disputa; trebuie sa remarc insa cadreptatea este de partea lui Marin Mincu, care sustine teoria celorpatru etape, spre deosebire de triada manolesciana (poezietraditionala, modernista si avangardista). Or, asa cum largesteMincu teoria lui Guglielmi privitoare la experimentalism (care arfi doar un simptom al unui moment datat al poeziei italiene), elimpede ca avem de-a face cu o cu totul alta viziune asupra actuluipoetic, una care implica o intentie constructiva, devenind "oadevarata categorie tipologica de creatie si de cunoastere, ceinstituie o alta atitudine epistemologica si face din metodaexperimentalista o marca a creativitatiiagonale".
Asa stând lucrurile, etapatraditionalista cuprinde autori precum Goga, Aron Cotrus, IonPillat, Voiculescu sau Nichifor Crainic (fara a se trece cu vedereaca traditionalismul poate fi conceput, asa cum a facut-o Calinescu,ca o forma de manifestare a modernismului), cea modernista i-arcuprinde pe simbolisti (de la Macedonski, Petica si Minulescu larecuperatul D. Iacobescu) si pe modernistii propriu-zisi (Arghezi,Bacovia, Blaga, Barbu, pâna la Maria Banus), avagardismul acoperapoezia unor Tzara, Vinea, Voronca, Bogza si a suprarealistilorGellu Naum, Virgil Teodorescu si Gherasim Luca, iar laexperimentalism intra deja "antimetafizicii" albatrosisti,cerchistii, poetii din jurul revistei "Steaua", saizecistii simanieristii saptezecisti, oniricii, precum si textualistiioptzecisti si, in fine, autenticistii si schizoizii anilor '90. Darsi aici exista diferente de poeticitate, caci nu criteriulgenerationist (care e o simpla conventie didactica) impune evolutiapoeziei.
Din selectie rezulta clar ca luiMarin Mincu nu ii plac ornamentalii, ludicii, cerebralii, ironiciireci, virtuozii, mimeticii, ci ca pretinde poeziei sa transmitaacel suflu existential pe care metoda textualista il presupune.Aici discutiile se pot extinde la nesfârsit. In orice caz, trebuiespus ca absentele care par frapante (Ana Blandiana, Mircea Dinescu,Florin Iaru, T.T. Cosovei, Ion Stratan) sunt perfect justificatedin perspectiva autorului. Acestia pot satisface unele cerinteestetice, dar nu participa la avansarea poeticitatii. Reiausi eu, din lipsa de spatiu, verdictul de bun-simt al lui PaulCernat: aproape nici o prezenta nu este insa discutabila. Chiar siatunci când risca, criticul o face argumentat.
Daca m-am concentrat mai multasupra metodei si a criteriilor de evaluare, este pentru ca acestami se pare elementul cel mai important al lucrarii. De aiciporneste totul. Oricum, Marin Mincu a repurtat, cred, o victorieesentiala in critica noastra, impunându-se drept cel mai pertinent(termenul, atasat personalitatii vulcanice a autorului, le poateparea unora paradoxal) cunoscator al poeziei noastre din secolul alXX-lea. Un concurent precum Gheorghe Grigurcu nu a apucat sa deainca sinteza, iar poezia nu pare a fi, din ce a scris pâna acum,domeniul de gratie al lui Nicolae Manolescu. Intr-un astfel depeisaj sarac in lucrari de anvergura, "Panorama..." lui Marin Mincuse impune ca un reper obligatoriu.
BOGDAN CRETU (nascut la 21ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra deLiteratura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea"Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magnacum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegiicritice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiulpentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentrudebut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - unoptzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi",nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romanialiterara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romanacontemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"),Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar,eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite revisteculturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc.Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilordin Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala siComparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul deIasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi,din 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
