• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Ziarul de Duminică

IASII LUI PATRAS/ Ion Negoitescu, cel mai iubit dintre pamânteni

IASII LUI PATRAS/ Ion Negoitescu, cel mai iubit dintre pamânteni
27 ian 2010 190
Asemeni multor interpreti ai literaturii, IonNegoitescu si-a incercat condeiul si in literatura de fictiunestricto sensu, si nu fara succes, confirmând astfel adevarulcunoscutei observatii calinesciene privind capacitatea creatoare acriticului de autentica vocatie.
E drept, in cazul plutonianuluiexeget al liricii eminesciene, gustul rafinat si sensibilitateaiesita din comun fata de poezie nu se reflecta decât foarte palidsi mai mult teoretic in propriile versuri (vezi productiaconsistenta de texte adunate in volumele Povestea trista a luiRamon Ocg, Sabasios, Poemele lui Balduin deTyaormin, Moartea unui contabil, Viataparticulara), marcate de o abstractiune rece si seaca, faranimic din sevele mustind de viziuni plastice ale comentariuluicritic, si cu un efect mult prea cautat ca sa poata surprinde. Maireusite sunt nuvelele si fragmentele de roman adunate postum inOra oglinzilor si Primavara elvetiana, pentru caremarcabile cu adevarat sa fie abia paginile confesive, de jurnalsi corespondenta, indeosebi autobiografia scrisa in pragulsfârsitului si intrerupta, din pacate, la foarte putin timp dupainceperea elaborarii. Dar ceea ce a reusit sa puna pe hârtieNegoitescu e suficient pentru a ne face o imagine corecta asupracalitatii si importantei prozei sale subiective.
In genul autobiografic,Straja Dragonilor (Biblioteca Apostrof, 1994) reprezinta unmoment de gratie si de veritabila sinceritate in literaturanoastra, câta vreme autorul, pe urmele lui Rousseau, alege caleamarturisii complete, lipsite de ipocrizie: "In Autobiografievoi spune totul despre mine, chiar si cele mai inconfortabilelucruri!". Dar gestul lui Negoitescu, interesant, cu siguranta, dinpunct de vedere psihologic, are mai degraba o semnificatie etica,fiind dictat de constiinta, nu de obscur-misterioase impulsuri.Apoi, criticul nu putea sa nu-si dea seama de insemnatateamarturisirilor sale in raport cu opera pe care o scrisese. Avândconstiinta propriei valori, va fi inteles si necesitateadezvaluirii acelor aspecte biografice legate de homosexualitateasa, in vederea prevenirii mistificarilor de tot soiul care,inevitabil, apar in asemenea circumstante.
Or, in spatiul românesc asemeneamarturisiri au fost intâmpinate mult timp cu serioase reticente. Sinu pentru ca, vezi Doamne, românul ar avea un excesiv cult alpudorii. si chiar daca l-ar avea, asta nu ar fi o piedica serioasa,pentru ca nici confesiunea lui Negoitescu nu e atât de socanta pecât ne-am fi asteptat. Exhibitionismul nu e, aici, violent sidezgustator, oricât s-a straduit autorul sa ne dezguste. si apoi,oare sa fi pus pret Negoitescu doar pe atâta lucru? Unora asa le-aplacut sa creada si, de aceea, s-au grabit sa integreze textul incategoria autoscopiilor de tip psihanalitic. Miza demersului saudepaseste, cred, acest orizont ingust.
Ce va fi indurat intelectualulcu stigmatul "uranismului" in regimul comunist nu e greu deimaginat! Admirabil e ca nu s-a lasat invins si ca s-a multumit cuo pozitie marginala, chinuitoare pentru orice scriitor de talent,atât cât a fost posibila si aceasta, pâna la exprimareasolidaritatii fata de protestul lui Paul Goma din 1977. Dupa ani deprivatiuni, de puscarie, dupa repetate tentative de sinuciderereuseste sa ia calea exilului. Cartile care apar in tara dupaplecarea sa le interpreteaza acum in cadrul rubricii de la RadioEuropa libera, fara circumlocutiunile dictate anterior de vigilentacenzurii, de unde si radicalizarea atitudinii etice. Judecatilesale nefavorabile nu vor fi uitate usor de aceia despre carescrisese astfel, dezvaluind compromisurile estetice si morale dinoperele lor. Ca atare, publicarea Istoriei literaturiiromâne, in 1991, a stârnit mai mult ecouri negative in presanoastra culturala libera. Vindecat de iluzia recunostintei si asolidaritatii confratilor, lui Negoitescu pare a nu-i mai pasadecât de autobiografia sa, in spatiul careia va fi cautat un ultimrefugiu.
Asa cum spuneam, nu dezvaluirilesocante confera marturisirii criticului autenticitate si valoareliterara. Autorul nu face pledoaria homosexualitatii, nu ridica inslavi pederastia, dar nici nu-si pune cenusa in cap pentru ca s-anascut cu astfel de inclinatie. Toata copilaria si adolescenta iisunt marcate de trairi si emotii nedeslusite care tradeaza, cum s-aremarcat, o sensibilitate de tip proustian: "Tata interziseseastfel de manifestari sentimentale, considerate de dânsul ca deprost gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodata sarutându-se orimângâindu-se, nici eu nu aveam voie sa-i sarut. Când taica-meu nuera de fata, mai indrazneam sa o sarut pe mama, care insa nu segrabea sa-mi raspunda. Doar târziu, ca student poate, si apoi pânala moarte, am putut s-o sarut in voie, fara ca ea in schimb sasimta un reciproc indemn…"
Primele amintiri sunt evocate peun ton natural, firesc, fara artificii livresti, cu o memorieproaspata, purificata de constiinta incarcata a adultului: "…oimensa gradina cu multi pomi roditori, meri, pruni, ciresi, nuci siun par urias, vara incarcat de fructe marunte si delicioase, cumiezul rosu; accesul printr-o portita, spre gradina altfel invadatade buruieni si in neorânduiala era liber: deoarece eu n-amfrecventat-o decât in perioada de dinainte de scoala primara,gradina aceasta fructifera si cu vegetatia nebuna mi s-a pastrat inmemorie ca ceva tropical: abundenta, libertate,obscuritate".
Asupra detaliilor vizândobsesiile erotice nu se insista decât atât cât este necesar pentrua se sugera o anumita stare, o emotie, o senzatie, o atmosferasui generis. Descoperirea sexualitatii e legata inextricabilde aceea a cartilor: "in Rascoala lui Rebreanu reveneam farasa obosesc la violul Nadinei: propria mea sperma contribuia dinplin la placerea estetica", iar cele doua universuri se contopesc,transformându-l pe retractilul si insinguratul copil intr-undevorator de fantasme: " (…) mi-a devenit intâia oara constientaangoasa cu care am coborât pe lumea asta vie si stranie: seara, laculcare, imi era teama sa adorm, ca nu cumva sa mor in timpulsomnului; pentru ca aceasta constiinta sa se dezvolte in gândulinfricosator ca realitatea nu exista, ci e un vis din care ma potoricând trezi in vidul nefiintei; apoi, treptat, angoasa s-araspândit in mine ca o permanenta difuza, o curgere cenusie,neintrerupta si amenintatoare, amenintata ea insasi de sentimentulexistentei mele, neputincios" .
Iata ce emotii ii procuralectura romanelor Hortensiei Papadat-Bengescu: "… doamna Bengescuconstituia un fel de descoperire de mine insumi, citindu-i sirecitindu-i ca un obsedat operele. (…) nu existau alte personajeale literaturii noastre - deja destul de larg si cu aplicatiestrabatuta de mine - care sa-mi vorbeasca mai mult decât ele.Traiam in lumea lor mai intens si mai adevarat decât in cea reala:printr-insele m-am imbolnavit de literatura. Ma descoperisem pemine insumi in romanele doamnei Bengescu, pentru ca asta imi erapatria."
Cu toate acestea, descriereamediului si a oamenilor e foarte vie, vadind un simt al detaliuluidemn de un autentic prozator realist. Parintii, rudele, prietenii,profesorii devin personaje credibile, creionate cu veritabil talentportretistic. Evenimentele cotidiene, poznele, toate elementeleinsignifiante, dar esentiale, care alcatuiesc si dau existenteicontur sunt prinse intr-o naratiune coerenta, ce depaseste hotarelestrâmte ale purei factualitati, litera moarta a documentului. Nu ominutios-pedanta reconstituire este Straja dragonilor, câtun roman "al formarii", cum subliniaza si Ion Vartic (in prefatavolumului), detaliile autobiografice dobândind o relevantasimbolica, general-umana. Neezitând sa vorbeasca si despreratacirea sa legionara, si despre bucuria resimtita la vesteaasasinarii lui Iorga, naratorul nu cauta sa se justifice,post-festum, dar face un foarte sugestiv elogiu altolerantei, care atenueaza socul marturisirii in mod mult maieficient decât orice discurs autoculpabilizant. Textul se incheie,semnificativ, cu anticiparea acelui eveniment crucial care va marcadestinul viitorului critic: "… ca sa incep sa inteleg aceasta,sa-mi inalt simtamintele la nivelul mintii, mai trebuia sa facpasul viu pe care mi-l harazise destinul: sa-l vizitez,foarte-foarte curând, pe Lovinescu".
Ingânându-i stilulinconfundabil, vom spune in final ca, imbolnavit prematur siireversibil de literatura, plutonicul interpret al liriciieminesciene va fi gasit viata searbada, caci a preferat sa traiascain lumea fantasmatica, de stranie frumusete, a poeziei, izvornesecat al imaginatiei sale frematatoare, sortilegiu de reverii sinelinisti rasfrânte in oglinzile visului, tumult de patimi obscure,mistuitoare - ceea ce l-a facut sa simta gustul cenusii si chinulhieraticelor voluptati de crepuscul, farmecul dulce-dureros alevanescentei, pâna la caderea in abisurile impenetrabile alesomniei, in adâncurile oarbei uitari. Iar paginile confesive siliteratura sa critica marturisesc aceasta suferinta, coplesitoare,a singuratatii, stigmatul unei iubiri neimpartasite sipustiitoare.
Inaintea sfârsitului descoperain imaginea Sfântului Sebastian, "primind cu voluptate sagetilece-i maculeaza corpul, insângerându-l", proiectia metaforica apropriului destin, imagine aprinsa de incandescenta unor trairisublimate in ecourile purei idealitati. Exacerbata, dorinta setopeste in flacara mistica a iubirii, in dorul de moarte: "Cândiubesc, ma darui iubirii cu totul, fara teama si fara speranta.stiu ca nu voi fi iubit si ca voi suferi. Nu caut suferinta, darcaut iubirea cu atâta ardoare, incât suferinta cea mai grozava numa inspaimânta. (…) daca la indemnul meu fiinta iubita ar revarsaintreaga dragoste, sub forma sacrificiului, asupra altcuiva, asmuri de gelozie, dar as muri fericit."
Un sugestiv raspuns pare a-loferi fragmentul cu care se incheie memorabilul studiu desprepoezia lui Eminescu: "De frumosul Endymion s-a indragostit Luna,care il contempla arzând de dorinta in fiecare noapte. Si sub dorulei de vraja, androginul Selenei ramase nemuritor, cu tinereteanestinsa, prins de somnul care ii purta voluptatea prineternitati". Dar asta justifica pe deplin suferinta celui ce ajungesa fie, iata, tocmai prin puritatea sacrificiului sau, cel maiiubit dintre pamânteni.

ANTONIO PATRAS (n. 1973).Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea"Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista"Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru alUniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiriliterare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonatoral colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I.Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe innoaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despreoameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie apersonalitatii, 2007.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396