Ziarul de Duminică

IASII LUI PATRAS/ Prin armeni se inteleg si altii

IASII LUI PATRAS/ Prin armeni se inteleg si altii
26.11.2009, 15:00 69
Cunoscut publicului larg mai ales in ipostaza depolitician si economist, orator distins, spiritual precum un seniorcare ar fi facut fala saloanelor de altadata, Varujan Vosganianeste si un apreciat profesor universitar, intelectual cu pregatirepolivalenta, versat deopotriva in stiintele exacte si inliteratura, filosofie sau arta, cu o educatie muzicala de invidiat(cânta, in momentele de ragaz, la pian).
De aceea, probabil, scriitoriiasa-zicând "profesionisti" ezita sa-l accepte ca pe un egal inrândul lor, pe motiv ca un om cu atâtea preocupari (basca managersi vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor) n-are cum sa nu fie,macar putin, diletant.
In atitudinea aceasta mefientagasesc chiar mai mult decât un strop de invidie fata de celcaruia-i reuseste totul in viata, inclusiv scrisul - si asta incafara pic de efort, fara sa se consacre literaturii in mod exclusiv,cu incrâncenarea unui devot. Dar, dupa cum stim, refuzul limitariicunoasterii prin specializarea stricta intr-un singur domeniuconstituia cândva principiul fundamental al educatiei, in ideea caomul trebuie sa cultive, cu gratie, toate artele liberale, fara adeveni robul vreuneia anume. Numai astfel se poate ridica spiritulpâna la acel nivel de elevatie unde sa aiba loc fuziuneaadevarului, binelui si frumosului, intr-o sinteza menita a exprimaesenta intelepciunii si a fericirii in viata.
Iar pe Varujan Vosganian n-aicum sa nu ti-l imaginezi fericit. Dovada natura sa sfidatorsanatoasa, fibra extravertit-sangvinara a temperamentului,vitalitatea exuberanta, de barbat cu vartute, iscusit la vorba simândru ca un viteaz in piele de tigru. De aici si o vaditainadecvare, de vreme ce tocmai nefericirea, camuflând puroiulresentimentului, a modelat estetica modernitatii convulsive, inraspar cu armonioasa (deci anacronica) ierarhie clasica avalorilor. E posibil ca si din aceasta cauza Vosganian sa nu fistârnit chiar de la inceput increderea comentatorilor cu anteneleracordate la actualitatea imediata, unde profilul psihosomatic alscriitorului de succes arata sensibil altfel (comparatia cuCartarescu e semnificativa in mai multe privinte). In consecinta,nici cartile de poezie publicate pâna acum (Samanulalbastru, 1994, Ochiul cel alb al reginei, 2001,Iisus cu o mie de brate, 2005), nici volumul de proza scurta(Statuia comandorului, 1994) n-au depasit cota aprecieriloronorabile si a reverentelor de complezenta.
Intr-un fel, desi nu justificaatitudinea mai mult decât rezervata, reactia e fireasca: autorulprea venea din afara, prea nu facuse parte din nici un cenaclu,prea se credea grozav, câta vreme isi asumase scrisul ca pe oafacere pe cont propriu, cu o jignitoare indiferenta fata desentimentul solidaritatii de breasla. Evident, nu intra in calculencomioanele de ocazie, inevitabile atunci cand un puternic alzilei manifesta slabiciune pentru metafora si cuvântul ritmat.Insa, lasând deoparte corul lingusitorilor, constatam ca nicicriticii demni de crezare n-au avut nas de la inceput pentruliteratura politicianului, analizata mai curând perifrastic, cu oamabilitate prea afisata ca sa nu fie suspecta. Abia romanulpublicat acum câteva luni (Cartea soaptelor, Polirom, 2009)pare sa fi spart gheata, stârnind chiar entuziasmul unor exegetialtminteri foarte parcimoniosi in elogii - Paul Cernat, spreexemplu, vorbea despre "marea revelatie a anului" din literaturanoastra. Daca asa stau lucrurile, cum se va fi produs oare un saltcalitativ atât de spectaculos? Nu mai e chiar nimic din vechiletexte aici?
Ba da, insa numai intr-o anumitamasura. In fond, scriitura nu s-a modificat substantial, iarautorul nu a renuntat nici la taietura retorica a frazei, nici lalirismul infiorat de induiosari discrete si de nuanta elegiaca ceinsoteste sentimentul ireversibilului, sentiment cu atât mai acutcu cât setea de viata e mai intensa. Iar pentru Varujan Vosganian,ca si pentru armenii sai care nu admit sa nu bata suta, viataconstituie bunul cel mai de pret, valoarea suprema ("Atâta vremecât traiesti, esti nemuritor" - marturiseste intr-un loc buniculpovestitorului, rezumând esenta unei intelepciunimilenare).
Dar elementul frapant, greu degasit la asemenea diapazon in volumele anterioare, pare sa fie inCartea soaptelor sistematica reprimare a tendintelornarcisiste: "detestabilul eu" nu mai desemneaza o suma oarecare detrairi subiective, atribuibile unui "individ" anume. Nu,obisnuitele conotatii psihologizante ale discursului autoscopiclipsesc acum cu desavârsire. Drept urmare, nici autorul-naratornu-si mai etaleaza biografia ca pe un lucru semnificativ in sineori ca material numai bun pentru introspectie (alta diferenta inraport cu modelul cartarescian, sesizata deja de comentatori). El(adica "Eu") e prezent in text fie in calitate de cronicar cu voceneutra, povestitor fidel al intâmplarilor tezaurizate in memoriacelor apropiati, fie in ipostaza simbolica de scriitor in formare,id est "autor" al textului care se scrie pe masura ce setraieste. Bineinteles, nucleul dur al romanului consta in relatareaepisoadelor teribile din istoria prigoanei si exterminariiarmenilor, lucru absolut inedit câta vreme nu exista pâna inprezent pe piata româneasca vreo carte despre acest subiect. Dar nulatura documentara (nici ea de neglijat) ramâne fundamentala. Cuadevarat extraordinar e ansamblul, romanul intreg, care e otulburatoare marturisire a suferintei, individuale si colective,dar si o frumoasa evocare a copilariei. Nu intâmplator, atunci cânda lansat volumul la Iasi, asta-vara, la Casa de Cultura "MihaiUrsachi", scriitorul a tinut sa prezinte publicului atât nistefotografii cutremuratoare despre genocidul armenilor, cât si oserie de fermecatoare instantanee de epoca, cu orasul copilarieisale - Focsaniul.
Oricum, recursul la memorie aremotivatii cu mult mai complexe decât refugiul hedonist in camara,printre pometuri inmiresmate si ispitele dulci din borcane(mitologia sângelui decantat in sâmburi de rodie mi-a amintit decelebra pelicula a unui alt armean, Paradjanov - The Color ofPomegranates). Memoria fiind solicitata in mai multe directii,se destrama treptat si tesatura textului, ca o oglinda sfarâmata inmii de cioburi, dintre care numai in câteva se mai reflecta viataoraselului moldav. In rest: o parte insemnata compun istoriazbuciumata a armenilor, de la momentul prigoanei comandate de JuniiTurci, cu tragedia exterminarii in masa de la Deir-ez-Zor, pâna lapopasul pe tarâm românesc si in lumea larga, unde exilatii auimpartit cu toate celelalte etnii si binele, si (mai ales) raul;din altele se reconstituie drama taranilor români de la Vadu Rosca,omorâti fara mila de comunisti - iar multe episoade sunt greu deintegrat doar intr-o singura rama.
E drept, scopul major alpovestirii ramâne salvarea memoriei celor disparuti, care nu maitraiesc decât in fotografie ("Fotografiile tin adesea loculoamenilor vii"). Pornind de la constatarea ca "mortii nostri nusunt mai multi, dar sunt mai nenumarati" (memorabila formulare!),prozatorul incearca sa-si faca scrupulos datoria de cronicar siinventariaza sute de povesti ce incarca pâna la refuz pagina cu ocantitate imensa de suferinta decantata in maniera unor epitafuricu tâlc, sapate adânc in piatra. Atunci când intensitatea tragicadevine de nesuportat, stilul capata nuante de litanie sobra, devineincantatoriu printr-un soi de reductie a materialului verbal lamecanica goala a ritmului. In maniera aceasta curatata de oriceexcrescenta parazitar retorica e relatat periplul cate Deir-ez-Zor,prin cele sapte cercuri ale suferintei colective, episodul cupricina urmând a ilustra, in ecuatia unui scenariu initiaticsui-generis, coborârea in Infern.
Dar suferinta se cere razbunatasi buna parte din episoadele ce compun romanul se focalizeazaasupra actiunilor vindicativ-justitiare (operatiunea "Nemsis") si aluptei pentru independenta ("armata generalului Dro"), adaugândalte si alte verigi la insângeratul lant al istoriei. Din acestunghi, romanul pare sa aiba la baza schema mitica circulara apovestilor despre vânatorul vânat, pe fondul unei mitologii maicomplexe a "sângelui", care transforma personajele in nistevehicule-simbol, personificari metonimice fie ale poftei de viata,fie ale setei de razbunare, ale iubirii si urii. Ca atare, nu doarrelatarea despre Misak Torlakian e "povestea unui sentiment", ci sipovestile celorlalti - alta varianta a lui Torlakian e, spreexemplu, Mesia Khacerian, personaj sinistru, absent din cutia cufotografii a batrânilor deoarece el nu se razbuna pe dusmanul odiosal comunitatii, ci chiar pe poporul sau (sarac si umilit incopilarie, devine ulterior sef al securitatii din Constanta siprincipalul vinovat de moartea "eroului" Onik Tokatlian). Dupa cumvedem, prozatorul nu se face purtatorul de cuvânt al unui mesajpartizan, menit a scoate in evidenta doar suferinta minoritarilorperscutati. Nu. Crima e condamnata chiar si atunci când pare saaiba o temeinica indreptatire (ca in cazul operatiunii "Nemesis"),iar drama poporului armean e prezentata intr-un context mult mailarg, pe fondul intunecat al razboaielor care au zguduit lumea inultimul secol.
In cazul acesta, doar ominima moralia, oetica a iertarii, axata pe valorile "slabe"menite a conserva viata cât mai mult cu putinta, e in masura sainchida pentru totdeauna cercul istoriei sângeroase. Iata solutiacare face posibila iesirea din Infern, solutie adoptata de batrâniiarmeni din comunitate drept cea mai eficienta strategie de luptaimpotriva raului (vezi sfaturile de taina din cimitir). Evident, nue vorba despre o morala oarecare explicit formulata, ci despresemnificatia profund morala a "povestii" in sine, fara nici o notapropagandistica. Asa se face ca "soapta" trebuie inteleasa si ca ometafora-cheie in orizontul eticului, desemnând aurita cale demijloc, fericirea blânda pe care omul o simte doar alaturi deceilalti, in familie, in comunitate, in lume.

ANTONIO PATRAS (n. 1973).Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea"Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista"Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru alUniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiriliterare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonatoral colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I.Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe innoaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despreoameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie apersonalitatii, 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO