• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Ziarul de Duminică

Icoane ale Marelui Război/ de Adrian-Silvan Ionescu

Autor: Adrian Silvan Ionescu

20 mar 2015 263

Pe 25 februarie 2015, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) am lansat volumul Războiul cel Mare. Fotografia pe frontal românesc, 1916-1919 (Ed. ICR, Bucureşti, 2014, 303 p + il.). Prezentarea a fost făcută de domnul acad. Dan Berindei, preşedintele de onoare al Secţiei de Istorie şi Arheologie a Academiei Române. Un grup de membri ai Asociaţiei 6 Dorobanţi, îmbrăcaţi în uniformele soldaţilor ce au făcut România Mare, au executat instrucţia de front, sub comanda vicepreşedintelui organizaţiei şi căpitan în „armata de duminică”, Horia Vladimir Şerbănescu. Pentru ca asistenţa să încerce emoţia unui asalt din vremea campaniei, a fost simulat un atac la baionetă care, probabil, a făcut să ticăie mai tare inimile prea sensibile.

Alături de aceşti camarazi – bravi reînscenatori ai epocilor trecute – am cunoscut şi eu rigorile  campaniei şi am am retrăit experienţa bunicilor care au luptat în Marele Război (vezi „Ziarul de duminică” nr. 35/2014 şi 50/2014). De aici mi-am început cercetarea şi apropierea de acest subiect. Bunicul matern, Constantin Ionescu, căpitan de rezervă în artilerie, a fost luat prizonier şi a petrecut aproape un an în lagărele de pe Insula Dänholm şi de la Crefeld. După semnarea armistiţiului, la Focşani, între trupele Puterilor Centrale şi România, a fost repatriat. A adus din Germania două albume cu fotografii de prizonieri de diverse naţionalităţi (belgieni, francezi, ruşi, britanici, sârbi şi români). Din fragedă copilărie am răsfoit acele albume care m-au fascinate prin fizionomiile şi uniformele variatre ale combatanţilor. Acele imagini m-au urmărit până la scrierea acestor pagini.

Peste ani, am revenit la subiect, fiind interesat de performanţele şi rezultatele Serviciului Fotografic al Armatei înfiinţat prin unirea într-un singur organism a secţiilor fotografice de la Batalionul de Specialităţi şi ataşat Biroului Informaţii al Marelui Cartier General (cf. Ordinului nr. 1041 din 29 noiembrie 1916). Drept şef al acestui  serviciu a fost ales un ofiţer de rezervă, arhitect în viaţa civilă, Ion Oliva, care a elaborat un foarte judicios regulament de funcţionare prin care revela eficienţa unui asemena departament. Fotografii în uniformă militară, profesionişti ai acestei arte în viaţa civilă, urmau să aibă în vedere mai multe deziderate atunci când îşi realizau imaginile. Acestea trebuiau să fie interesante din punct de vedere al valorii lor propagandistice, al celei istorice şi artistice precum şi al celei de document militar.

Serviciul Fotografic a avut o intensă activitate şi realizări salutare de-a lungul războiului. Aceasta se poate constata din bogatul material iconografic păstrat în colecţii de stat sau particulare. Materialul ilustrativ pentru acest volum, în total 368 de imagini, provine de la Muzeul Naţional de Istorei a României, de la Biblioteca Academiei Române, Bibiloteca Naţională a României, Arhivele Naţionale, Muzeul Banatului Timişoara şi, grosul, de la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. Iconografia a fost sistematizată în funcţie de următoarele teme: Front, Posturi de comandă, Artilerie, Transmisiuni, Aviaţie, Marină, Misiunea Militară Franceză, Ambulanţă, Serviciul religios, Masa ostăşească, Repausul, Familia Regală pe front, Prizonieri germani şi capturi de război, Ocupaţia inamică, Fotografi amatori pe front, Parada Victoriei, Anul 1919, Serviciul fotografic.

Pentru necunoscători ar putea părea ciudate limitele în timp ale acestei lucrări căci, dacă perioada celor doi ani de neutralitate este îndeobşte ştiută, nu acelaşi lucru se poate spune despre anul 1919 deoarece, armistiţiul odată semnat pe 11 noiembrie 1918, războiul luase sfârşit pe toate fronturile. Dar, oastea românească a fost obligată să-l continue încă aproape un an pentru a apăra Transilvania alipită la Patria mamă de bandele bolşevice maghiare apoi continuând marşul glorios până la Budapesta spre a înăbuşi revoluţia lui Bela Kuhn.

Fiind vorba de o activitate colectivă, niciuna dintre fotografiile din album nu poate fi atribuită unuia sau altuia dintre militarii ce activau în Serviciul Fotografic. Pot fi observate unele diferenţe în ceea ce priveşte calitatea imaginilor: unele sunt palide, altele suferă din cauza unui cadraj incorect, altele sunt neclare, în altele personajele sunt mişcate sau se obturează unele pe celelalte. Aceasta din cauza condiţiilor atmosferice nu totdeauna favorabile şi a tensiunii sub care se lucra, de multe ori chiar sub foc sau în timpul unor evenimente ce se derulau mult prea rapid spre a fi surprinse într-un instantaneu.

Ar fi greşit să se creadă că operatorii s-au aflat mereu în preajma familie regale şi a ierarhiei militare, avându-i constant în obiectiv. Există, ce-i drept, multe imagini cu regele Ferdinand şi regina Maria la ceremonii, la parăzi şi solemnităţi de decorare a bravilor ori inspectând frontul, adăposturile şi spitalele de campanie. La fel, apar adesea, comandanţii iluştri precum generalii Constantin Prezan, Alexandru Averescu, Eremia Grigorescu, Arthur Văitoianu, Henri Cihoski, Nicolae Petala, Traian Moşoiu, sau marele prieten al românilor, Henri M. Berthelot, comandantul Misiunii Militare Franceze – care a reorganizat armata retrasă în Moldova după înfrângerile din toamna lui 1916 şi ocuparea Bucureştilor şi a părţii de sud a ţării de trupele germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti. La rândul lor apar şi comandanţii inamicilor, mareşalul August von Mackensen, generalul Erich von Falkenhayn, arhiducele Carol, viitorul împărat al Austro-Ungariei. Dar predominant este personajul colectiv, soldatul combatant, cel care a dus greul războiului în tranşeele pline de noroi, prost echipat şi hrănit, dar hotărât să lupte până la capăt pentru patrie. Portretul acestuia este generic, tărsăturile arar i se disting, umbrite de cozorocul capelei sau de marginea căştii. Rezemat de parapetul tranşeei, infanteristul priveşte, gânditor, spre linia inamicului. Nimic nu pare a-l nelinişti. Pare împăcat cu soarta sa şi cu întreaga natură ce-l înconjoară.

Stoicismul ţăranului devenit soldat îl descrie, în fraze admirabil cântărite, criticul literar Eugen Lovinescu într-un articol intitulat Gestul strămoşesc publicat în periodicul „Lectura pentru toţi” pe care l-a editat din luna decembrie 1918 şi până la începutul anului 1920. Povestind că mobilizarea l-a găsit la Focşani unde a văzut lungi convoaie cu provizii şi material îndreptându-se spre front, Lovinescu spune: „(...) Înaintea boilor mergea ţăranul nostru, cu pas rar şi cuminte, cu liniştea lui augustă. Mergea la război. Ai fi crezut că merge la arat. (...) Nici o emoţie nu i se citea pe faţă. Călca rar şi îndesat. De unde venea însă atâta linişte simplă? Dela strămoşi. Gestul lui era un gest ancestral. Ţăranul român n-a făcut numai gestul august al sămănătorului cântat de poeţi. El a făcut şi gestul soldatului ce merge la război. (...) Acelaşi dispreţ de moarte, acelaşi fatalism în privinţa «scrisului soartei», acelaşi supus simţ al datoriei, acelaşi eroism simplu şi firesc... Drumeţii de acum erau numai nişte fantome ce se desprindeau din umbra istoriei pentru a mai săvârşi încă odată gestul strămoşesc al jertfei de sine şi al iubirei de ţară şi de pământ. (...) Părăsind brazda începută, ţăranii întorceau boii spre chemarea la arme. Plăeşii se scoborau din munte, muncitorii veneau de pe ogoare. Simplu. Mergeau astfel să-şi împlinească a doua menire a lor: după munca pământului sfânt, apărarea lui împotriva duşmanului. (...)” În paginile acelei reviste Lovinescu a valorificat la maximum bogatul portofoliu al Serviciului Fotografic al Armatei, acordaându-i totdeuna creditul cuvenit în legendele însoţitoare. Nimeni nu a mai facut-o cu atâta temeinicie, nici în epocă – deşi chiar în aceeaşi perioadă îşi făcuse apariţia revista „Ilustraţiunea Armatei” care a dat publicităţii un număr limitat din acea valoroasă colecţie ce înfiripa o istorei în imagini a războiului – şi nici mai târziu. În timpul comunismului, cărţile de  pe care era predată istoria în şcoli la fel ca şi compendiile academice au folosit un număr limitat de fotografii, ce erau repetate de la o publicaţie la alta: portretul Ecaterinei Teodoroiu, al generalului Dragalina şi eventual una sau două scene de luptă datorate penelului lui Costin Petrescu sau al lui D. Stoica. Doar cele două volume România în anii Primului Război Mondial, apărute la Editura Militară, în 1987, au beneficiat de o bogată şi variată ilustraţie selectată, cu grijă, din colecţiile Muzeului Militar, însoţită de comentarii competente. Doar calitatea tiparului lăsa foarte mult de dorit şi, din acest motiv, imaginile nu puteau fi de prea mare folos celor interesaţi.

Astfel, ilustraţia dată la lumină în acest volum este, în mare măsură, inedită şi oferă o altă perspectivă, total necunoscută, asupra Războiului, a acelui război trăit şi nu a celui imaginat. Căci momentele de luptă erau destul de rare iar existenţa militarului decurgea monoton, în tabere, cu instrucţie zilnică, săpări de tranşee şi marşuri obositoare. Iar momentele de repaus erau cele mai gustate. În album pot fi văzute cadre în care soldatul profita de orice pauză pentru a se odihni: un camarad stătea de veghe, cu arma sprijinită în ambrazură în vreme ce alţii mâncau sau dormeau în fundul tranşeei. Când se aflau mai departe de front, într-un sat, nu pregetau să se prindă în horă cu localnicii, jucând în acordurile unei scripci sau fluier mânuit de unul dintre camarazi. O imagine de mare sensibilitate este aceea a unui militar cu talent şi pregătire muzicală care cântă la vioară, într-un adăpost, având în faţă o partitură. Jocurile infantile înveseleau şi animau existenţa, uneori sedentară: soldaţi săreau capra sau jucau popice iar fotografii imortalizau asemenea scene încărcate de hilaritate. În preajma Crăciunului şi Noului An ostaşii constituiau grupuri de colindători şi umblau prin campament cu Vicleimul sau Capra, iar bucătarii mai iscusiţi în deserturi pregăteau un tort pentru general şi ofiţerii superiori, decorându-l măiestrit în spatele unui şopron. În condiţiile vitrege ale campaniei, confruntaţi cu lipsuri şi mizerie, toţi încercau să se distreze cât mai mult, să se joace precum copiii, să râdă şi să glumească, sfidând moartea care-i pâdea la fiecare moment: un artilerist poza urcat pe ţeava tunului de 105 mm, ţinând în braţe un obuz, ca pe un prunc înfăşat, şi trăgând din lulea. Ce mijloc mai elocvent al dispreţului faţă de Cernita Doamnă s-ar  fi putut găsi decât acesta? Printre crucile eroilor căzuţi pe Dealul Porcului, un soldat doarme nestingherit iar altul îşi scosese bocancul şi-şi cerceta degetele suferinde după un marş îndelungat. Viaţa era la foarte mică distanţă de moarte! O mare doză de comic are şi cuibul de mitralieră plasat în coroana unui arbore secular: servanţii stau destul de incomod între crengile noduroase iar ofiţerul comandant nu-şi poate asunde un surâs gândind, probabil, la situaţia ridicolă în care se aflau deşi amplasamentul şi finalitatea erau cât se poate de serioase. Această imagine a făcut epocă fiind reprodusă pe una dintre coperţile din 1919 ale revistei „Lectura pentru toţi” ca şi pe aceea a lui „Sfarmă-piatră” din 1936, într-un  număr dedicat împlinirii deceniului de la intrarea ţării în război.

Totuşi, în producţiile operatorilor de front români nu apar cadavre, ca la fotografii din serviciile de specialitate ale altor naţionalităţi beligerante (germani, francezi, britanici, austrieci) – exceptând vreo 4-5 imagini propagandistice în care apăreau trupuri de ostaşi români mutilate în chip bestial de bolşevicii unguri ai lui Bela Kuhn (pentru a nu tulbura privitorii mai sensibili, acestea nu au fost incluse în albumul de faţă). Totuşi, sunt imortalizate distrugerile: case, conace, biserici şi gări ruinate de obuze ce le-au lovit în plin, poduri aruncate în aer.

O imagine demnă de a sluji ca model pentru un memorial al Marelui Război este aceea a unui soldat în uniformă ponosită şi încălţat cu opinci, care îşi mănâncă porţia de ciorbă din gamela de tablă, singur în mijlocul unui teren pustiu, lângă nişte cioturi de arbori retezaţi de proiectile. Surprins într-un unghi ascendent, personajul are o impresionantă monumentalitate şi arată adevărata faţă, simplă, lipsită de eroism, a războiului al cărui greu a fost dus de săteanul smuls de la coarnele plugului spre a-şi apăra agoniseala şi glia străbună.

Chiar la începtul cărţii este plasată o fotografie în dimensiunea „carte de vizită” ce reprezintă un copilaş gol, cu privire speriată, aşezat într-un lighean. Aparent nicio legătură cu subiectul volumului. Dar, pe spatele cartonului tatăl său, militar de carieră, a scris un text încărcat de nelinişte şi premoniţii funeste: „În caz de moarte a se şti, este fiul meu, Florinel I. Mitulescu” şi semnează „Locotenent I. Mitulescu, la plecarea la Război, 14 Aug. 1916”. Zguduitor acest testament ostăşesc! Dar, până, la urmă, părintele cel precaut, care a purtat la piept, ca pe o icoană, chipul fiului în etate de un an, a supravieţuit conflagraţiei şi a ajuns până la gradul de colonel.

Acestea sunt icoanele Marelui Război.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363