Nici o armată care se respectă nu se poate lipsi de idioţi.
Oricât de polemică şi paradoxală ar părea această afirmaţie,
"idiotul cazon" se constituie în coloana vertebrală a oricărei
armate, fie aceasta antică sau contemporană. Fără el nu se poate.
Războaie, instrucţie, parăzi nu ar putea fi imaginate şi cu atât
mai puţin puse în practică fără inestimabila contribuţie a
idioţilor cazoni. Cu toate acestea, ar fi evident exagerată
aserţiunea că instituţia militară ar fi alcătuită majoritar din
idioţi. Nu, armatele nu sunt, nu au cum să fie dominate de idioţi,
dar milităria nu ar putea supravieţui fără o constantă infuzie de
idioţie menită să-i asigure un nivel stabil de disciplină,
conformism şi protecţie antirevoluţionară. Aşadar, "Idioţi! Cu
stângu', înainteee marş!"
Idiotul a fost, este şi va fi deopotrivă cel mai bun purtător
şi executant de ordine. Pentru "idiotul cazon", regulamentul
militar ţine loc şi de Biblie, şi de carte de învăţătură şi de
Codul lui DaVinci. Omul nostru nu va avea nici o problemă în a
învăţa pe dinafară, în spiritul şi în litera lor, toate ordinele şi
regulamentele care stau în calea supravieţuirii şi afirmării sale
plenare în universul cazon. Tot ceea ce ar putea avea nevoie să
ştie, tot ceea ce îl interesează, cu notabila excepţie a ştirilor
sportive şi meteorologice, el le poate îndestulător sorbi din
sus-numitele "docomente". În consecinţă, satisfacţiile sale decurg
din transpunerea în viaţă a bibliilor cazone.
Aici intervine scânteia sa de glorie, orgasmul
indescifrabilelor sale satisfacţii, mângâierea liniştii sale
plenare: atunci când ordinul a fost executat "întocmai şi la timp",
"ca la carte". Puţin importă cine a dat respectivul ordin, cu
condiţia ca acesta să fie un superior în grad şi funcţie. Idiotul
cazon nu este capabil a cunoaşte nici un freamăt metafizic generat
de prevederile sau efectele respectivului ordin sau regulament.
Importantă şi decisivă este doar execuţia impecabilă. Evaluarea
consecinţelor acestei executări sau aplicări a ordinelor sau
regulamentelor, tocmai datorită potenţialului său indisciplinar şi
revoluţionar, este o problemă care va transcede inevitabil
capacităţile mentale sau morale ale "idiotului cazon".
La fel ca şi varianta civilă, idiotul cazon nu ştie (nici
măcar nu bănuieşte) că este iremediabil idiot. Autosuficienţa sa
congenitală îi asigură un inexpugnabil scut protector împotriva
oricăror impertinente dileme sau dubii de natură subversivă. De
aici provine, uneori, şi candoarea inocenţei sale. Sau cumsecădenia
sa, la fel de înduioşătoare, cu cât aceasta se alimentează din
acelaşi nesecat izvor de idioţie. Dacă nu este foarte insistent în
"intervenţiile" şi "contribuţiile" sale cu aspiraţii intelectuale
şi dacă acestea nu sunt dublate de o aroganţă agresivă, atunci
"idiotul cazon" poate fi acceptat drept digerabil de către
comunitate, în ciuda stridentei disonanţe, adesea hilare pe care o
produce audienţei.
Legată de inconştienta propriei idioţii este şi neobosita
hărnicie a "idiotului cazon". El poate să execute la nesfârşit,
"întocmai şi la timp", cu un plus de halucinant entuziasm, aceleaşi
ordine oricât de anoste sau fără sens, la fel cum în urma unor
remarcabile îndărătnicii este capabil să inventeze, pe cont
propriu, apa caldă, să descopere America şi să conspecteze periodic
mereu aceleaşi regulamente. Cotizant credincios la "cooperativa
munca în zadar", el este iremediabil mândru de realizările sale,
recenzabile la rubrica M.O.P., adică "muncă de om prost". Drama
intervine în momentul în care cineva încearcă să-i domolească
prolificul său entuziasm laburist, deoarece respectivul se va lovi
de impenetrabilul zid al unor convingeri inflexibile. "Competenţa
profesională" recunoscută a idiotului cazon se conjugă perfect cu
poleiala multicoloră a blazonului său de respectabilitate.
"Idiotul cazon" este deasupra oricărui grad sau funcţii
militare. Instituţia militară are uşile larg deschise atât pentru
caporalii ce se închipuie purtând stele de general pe umeri, cât şi
pentru generalii cu apucături căprăreşti. Paradoxul constă în
faptul că idiotul cazon este extrem de confortabil pentru
superiorii săi. Aceştia ştiu că nu vor avea niciodată grija
verificării executării ordinelor date şi mai ales nu-şi vor face
probleme cu eventuale veleităţi concurenţiale sau, mai grav de
"lucrătură pe la spate" din partea preopinenţilor. Fiecare dintre
aceştia se mulţumesc cu utilitatea lor bine definită la respectivul
loc de muncă. O vorbă bună, aruncată ca un ciolan uscat din mers de
către şef, din când în când, dar nu foarte des, este arhisuficientă
idiotuluicazon pentru a-l arunca în raiul reveriilor plenare.
A nu se ignora permanentul recurs al idiotuluicazon la morala
şi principiile unanim recunoscute şi acceptate de societate sau fie
şi numai de microcomunitatea unităţii militare din care face parte.
Conform sus-pomenitelor ordine şi regulamente, morala şi
principiile în toată măreţia lor dogmatică şi aplicate ad-litteram
reprezintă al doilea pilon de sprijin pentru idiotul în uniformă.
Despre logică, bun-simţ, personalitate sau nuanţă nici nu poate fi
vorba.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) [i
doctor (Magna cum Laude) în [tiin]e militare, a fost ofi]er în
cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de
televiziune si pres` scris` [i apoi ca ofi]er specialist în
opera]ii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în
Kosovo [i Afganistan. A publicat mai multe volume despre
propagand`, r`zboi mediatic [i istorie militar` în România [i
Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului de Duminic`"
[i al revistei "Flac`ra".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
