• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Ziarul de Duminică

„Îi vom găsi şi-i vom ucide!” Şi pe urmă?/ de Lucian Vasilescu

„Îi vom găsi şi-i vom ucide!” Şi pe urmă?/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu

27.11.2015, 00:08 697

Se tot vorbeşte, de ani buni, despre „globalizare”. În sens pozitiv. Dar singura „globalizare” reală se petrece tocmai în partea cealaltă, a răului patologic. Şi nimeni nu găseşte (poate că nici nu caută) soluţii. Cuvântul de ordine al mai marilor lumii care-şi spune „civilizată” este „răzbunare”. Dar aceasta , „răzbunarea”, nu produce efectele aşteptate. Dimpotrivă.

„Îi vom găsi oriunde s-ar ascunde şi-i vom ucide!” (pe terorişti, pe cei care sprijină terorismul, pe dictatori). Şi chiar asta se întâmplă: Saddam Hussein a fost găsit, apoi executat în 2006, Osama bin Laden a fost găsit şi ucis în 2011, Muamar al Gaddafi a fost găsit şi linşat în 2011. Şi? Cu ce ne-am ales? Cu un război care ameninţă să devină global, cu ţări cel puţin stabile prefăcute în ruine şi sfâşiate de războaie civile, cu o exacerbare fără precedent a ameninţării teroriste şi a actelor teroriste, cu exodul unor întregi populaţii, cu ISIS.

E cât se poate de clar că soluţia este în altă parte. Că după „Îi vom găsi şi-i vom ucide!” trebuie să mai urmeze ceva. Ce să urmeze? Păi la întrebarea asta ar trebui să răspundă cei care-şi fac poze de grup la Bruxelles, la NATO, la ONU. Ştiu oamenii ăştia să răspundă la întrebarea de mai sus? Habar n-am. Vor aceiaşi „mai-mari” ai lumii să caute măcar un răspuns, chiar dacă nu au unul acum? Nici asta nu ştiu.

Tot ce ştiu este că „Îi vom găsi şi-i vom ucide, oriunde s-ar ascunde!” nu este de ajuns.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702