Cum a fost posibil? se intreaba voci avizate sau doar inocente din spatiul nostru public, referindu-se la zecile de ani in care Romania a fost modelata (malformata) de un regim totalitar.
Iar intrebarea respectiva exprima, pentru mine, o dubla curiozitate. Mai intai: cum a fost posibil ca milioane de oameni sa accepte, cu aplauze entuziaste ori cu murmure en aparte, indicatiile pretioase ale unor analfabeti si semidocti ajunsi in varful piramidei printr-o logica a contraselectiei? Cum se explica inmultirea vertiginoasa a comunistilor, intr-o progresie nemaiintalnita in tot Estul Europei? In al doilea rand: cum se face totusi ca in aceste conditii de lagar socialist, modificate numai prin substituirea internationalismului sovietic de nationalismul ceausist, s-a putut dezvolta o cultura si, in cadrul ei, o literatura viabila?
Aceasta problematica nu are cum sa nu intereseze, ea fiind practic intretesuta cu existenta si avatarurile mai multor generatii. Cei care erau tineri in decembrie 1947 si au intrat in regimul comunist ca intr-un cavou larg deschis. Cei nascuti in prima faza a socialismului de stat si care au inregistrat, in timp, diferentele de temperatura si rupturile de nivel. In fine, cei care au aparut in schema in anii epocii de aur si erau inca tineri (sau chiar copii) in decembrie 1989, la iesirea... din cavou.
Pentru unii, ca si pentru altii, lectura cartii lui Dumitru Tepeneag Un roman la Paris mi se pare obligatorie. Amplul si substantialul jurnal, aflat la a treia editie (prima a aparut la Editura Dacia, in 1993), include un "capitol" inedit, cu insemnari din septembrie 1968, considerate confiscate de Securitate, la perchezitia din 1971. Ultima pagina (daca excludem Addenda) este in dreptul datei de 9 martie 1978. Aproape un deceniu, asadar, un deceniu plin si agitat, atat pentru societatea romaneasca in ansamblu, cat si pentru diaristul anarhist care, tinand-o sub permanenta observatie, incearca s-o scuture din "somnul cel de moarte".
Exista, fireste, riscul supradimensionarii, frecvent intalnit in jurnalele si memorialistica unei epoci, din care se desprinde cate o silueta urieseasca, vazuta asa in lentilele vanitatii omenesti. X sau Y fie a suferit cel mai tare, fie s-a impotrivit cel mai mult, fie a luptat si a suferit - simultan - ca nimeni altul. Toti ceilalti sunt umbre tremuratoare si efemere pe ecranul atentiei si (auto)admiratiei auctoriale. Jurnalul asumat politic al lui Dumitru Tepeneag are insa o densitate factuala putin obisnuita. In el apar actiuni si evenimente concrete, cu cap si coada, cu urme in presa libera occidentala; contestatii violente, polemici extraliterare, liste ale tinerilor scriitori romani, care se miscau in contextul liberal al anului 1968; si liste de intelectuali din intregul Est comunist, cu URSS, ca de obicei, in pole-position.
Spre dezamagirea si iritarea autorului, sovieticii sunt mereu in frunte: si la inasprirea dictaturii (Stalin), si la inmuierea ei (Hrusciov); si la promptitudinea represaliilor (invazia din Cehoslovacia), si la forta de impact a opozantilor (Soljenitin, Saharov). Iar daca Un roman la Paris ar fi acoperit si decada ulterioara lui 1978, ultima din istoria socialismului real, intuitia lui Dumitru Tepeneag s-ar fi vazut din plin reconfirmata. Caci, odata cu venirea lui Gorbaciov la putere, tot sovieticii au dat impulsul si tonul liberalizarii ireversibile.
Sunt ordine de marime si implicit categorii diferite. Intr-un fel trateaza politicienii occidentali superputerea ce comanda asupra zonei sale de influenta; si cu totul altfel abordeaza problemele "nationale", daca nu "individuale", ale romanilor, cehilor si slovacilor, polonezilor, ungurilor... Pe de o parte, Occidentul condamna "ferm" incalcarea drepturilor omului in spatiul de manevra al URSS. Este notificata condamnarea invaziei Cehoslovaciei; e incurajata disidenta surprinzatoare a Romaniei. Pe de alta parte, retorica diplomatica ramane retorica diplomatica, un balet gratios-gretos, in urma caruia nimic nu este realmente contracarat. Vorbele nu au acoperire in fapte; principiile raman pe hartie sau suspendate in eter. Occidentul nu are de fapt interesul sa sprijine tarile din Est impotriva superputerii care le comanda.
Iar daca politicienii care au pornit de la aceasta premisa ori au ajuns la aceasta concluzie mai pot beneficia de o anumita intelegere (asa-numita realpolitik exclude sau in orice caz diminueaza idealismele, sentimentalismele, principiile, normele de drept international), intelectualitatea si presa franceza, pe care Dumitru Tepeneag le va observa indeaproape, il scarbesc pe acesta cu asupra de masura. Cand cei din estul Europei vorbesc despre ce se intampla dincolo de Cortina de Fier, gazdele amabile - fie ei universitari, editori, jurnalisti sau functionari culturali - incep a-i privi cu ochi straini si goi. Deoarece acesti meteci au nesuferitul obicei de a le vorbi prost limba si a le risipi iluzia internationalismului umanist-socialist. Dreapta fiind complet discreditata in Franta postbelica si apres de Gaulle, nimic nu se mai poate intreprinde si castiga de pe pozitiile ei. Un gauchism cvasigeneral este mediul in care trebuie sa evolueze opozantii si disidentii estici, ajunsi la Paris cu tolba plina de sperante libertare.
Iata o ecuatie existentiala cu prea multe cunoscute. In Occident, nu se poate condamna comunismul rasaritean, fiindca "am da apa la moara" imperialismului american si riscam, apoi, sa facem figura trista de "fascisti". In tara, chiar si in anul de maxima liberalizare a regimului (1968), nu se pot spune prea multe impotriva Sistemului, caci riscam "sa ni-i aducem pe rusi pe cap" (impecabil santaj geostrategic!). Numai tovarasul Ceausescu detine agenda protestului. Trebuie sa fim strans uniti in jurul lui si al Partidului. Unitate si Securitate!, cum ricaneaza amar tanarul Tepeneag.
Si atunci, incotro sa se indrepte romanul ajuns la Paris? De unde e preferabil sa plece si la ce e mai bine sa se intoarca?
Dumitru Tepeneag, Un roman la Paris, editia a III-a, definitiva, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2006, 544 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
