Poetul Vasile Igna, fost director al Editurii Dacia, a imbratisat de cativa ani cariera diplomatica, fiind mai intai consilier cultural al Ambasadei Romaniei la Paris, iar actualmente la Berna. Interviul de fata l-am realizat folosind rapiditatea postei electronice.
- "Naufragiu in Biblioteca" intrerupe pentru a doua oara seria cartilor dvs. de poezie (prima pauza ati facut-o in 1978, cu volumul de povestiri "Ora morilor de vant" ). "Naufragiu in biblioteca" are la baza o comparatie intre viata (Romania) si fictiune (Franta). De ce nu invers?
- Adevarul e ca, dupa "Naufragiu in Biblioteca", a urmat o alta intrerupere a sirului cartilor mele de poezie. La sfarsitul lui 2001, am publicat "Subteranele memoriei", o incercare de a aduce putina lumina in intunericul primului deceniu cultural postbelic, 1944-1954. A fost o munca pasionanta, caci dincolo de nevoia de a face dreptate celor care s-au opus, in acei ani cumpliti, instaurarii comunismului, publicarea ei a reprezentat si implinirea unei datorii de constiinta. Cat priveste "Naufragiu in Biblioteca", ea e, tot asa, o incercare de a ma pozitiona fata de propria "experienta franceza", o experienta esentialmente culturala si sufleteasca. Am ajuns tarziu in Franta, la o varsta la care consumasem destule alte experiente romanesti. In tot acest timp, Franta ramasese o fictiune, construita din lecturi si reverii, opusa nu atat vietii "concrete" pe care o duceam in Romania si pe care o suportam alaturi de toti ceilalti, cat unui model cultural la care nu aveam cum sa ader, pentru ca-i lipsea cea mai importanta valenta: libertatea de exprimare. Ori Franta imaginara era chiar expresia acestei libertati si a unei civilizatii a gustului, pe care ma straduisem sa mi le insusesc de unul singur, cu modelul in fata. Era, insa, un model abstract, desigur plauzibil, legitim si legitimat, dar care refuza sa se intrupeze, deoarece nu trecuse proba confruntarii. Dupa cinci ani petrecuti la Paris, Franta aceea continua sa fie o fictiune: i-am intrezarit contururile, dar nu i-am descoperit intreg relieful. Ceea ce ma face sa o iubesc si mai mult.
- Cine naufragiaza in Biblioteca? Toti intelectualii, sau doar poetul?
- Toti suntem copiii cartilor. Toti navigam intr-o Biblioteca invizibila, printre personaje si intamplari imaginare, dar de naufragiat nu naufragiaza decat omul de litere, deoarece el ramane, vrand-nevrand, prizonierul propriului mod de a fi, care nu poate fi conceput in afara Cartii. In apropierea corabiei lui sfaramate, nu este decat o singura Insula salvatoare, cea a Iluziei.
- Franta a fost fictiunea dumneavoastra. Mai este si astazi? In definitiv, pentru dvs., Franta este ireala?
- N-as vrea sa fi fost inteles gresit, dar n-am trait in Franta intr-un turn de fildes sau intr-o eprubeta. Am cunoscut tara sub toate infatisarile ei: Franta citadina si agitata; Franta radicala si cea conservatoare; Franta rurala, agatata cu disperare de cateva valori traditionale; Franta aristocrata si cea burgheza; Franta cosmopolita si xenofila, dar si Franta tematoare si xenofoba. Aceasta Franta este (era) cat se poate de concreta. "Ireala" a fost si a ramas doar Franta aceea visata in adolescenta, incarcata cu toate virtutile, eliberata de toata zgura fanatismelor si exceselor. Pe ea continui sa o imaginez. Nu-ti poti face "chip cioplit" din orice, dar, daca-ti asumi acest risc, trebuie sa merite. In acceptia mea, Biblioteca este mai mult decat un simplu loc geometric: ea este metafora cea mai cuprinzatoare pentru tot ce tine de domeniul spiritului. E un spatiu al libertatii si al redobandirii identitatii. De aceea, n-am vorbit in aceasta carte doar de Franta, ci si de Romania. Cu alte cuvinte, imaginandu-mi lumea ca o imensa Biblioteca, mi-am luat toate masurile ca, in caz de naufragiu, sa-mi pot construi o arca salvatoare, cea care ma duce spre, sau ma tine legat de propriile origini...
- Dar Elvetia? Ce reprezinta ea pentru dumneavoastra?
- Cu Elvetia e altceva. Daca Franta e, intr-un sens larg, creatoarea modelului european de civilizatie moderna, Elvetia este modelul ajuns la implinire. Un model spre care, constient sau nu, tinde o buna parte din omenire. Nu discut acum daca acest model este in intregime viabil, daca nu cuprinde in el insusi excrescente dezagreabile, daca nu cumva, in aspiratia lui permanenta spre autoperfectionare, nu isi dezvolta si propriile mijloace de autodistrugere. Dupa aproape un an de sedere aici, nu pot spune lucruri noi despre Elvetia. Deocamdata, verific vechi intuitii, indepartez prejudecati. Sigur este ca aceasta tara raspunde perfect acelei parti din mine inclinata spre stabilitate, seriozitate si rigoare. Sunt, apoi, fascinat de modul cum acest popor mic-mare isi traieste propria prosperitate: cu modestie, as spune chiar cu o anumita umilinta si cu o sincera propensiune spre generozitate. De unde si lipsa de ipocrizie si devotiunea cu care se angajeaza in actiunile asociative si in cele caritativ-umanitare. Onoarea la ei este, inainte de toate, o forma foarte speciala a fidelitatii.
- Intr-un interviu pe care l-ati acordat cu ani in urma, ati afirmat ca, din punct de vedere literar, haina diplomatica va avantajeaza. Scrieti mai usor decat inainte, scrieti mai bine?
- Da, nu mi-am schimbat parerea, altfel nu m-as fi gasit inca aici. Dar nu e vorba de "haina diplomatica" propriu-zisa, ci de sansele pe care ea le ofera celui care o imbraca. In sine, diplomatia e o meserie ca oricare alta, pe care unii o fac din vocatie si cu profesionalism, iar altii din oportunism. E sigur, insa, ca un scriitor ajuns diplomat nu scrie, din aceasta cauza, mai bine. Mediul cosmopolit al diplomatiei este extrem de stimulator. In ce ma priveste, ea mi-a adus, odata si cu avansarea in varsta, o anumita dezinhibare in fata mecanismelor, adesea considerate obscure sau oculte, ale politicii si o intelegere mai adecvata, as spune mai din interior, a mecanismelor puterii. In acelasi timp, ea m-a facut sa inteleg, o data mai mult, cat de trecatoare sunt gloriile, cat derizoriu incorporeaza ambitiile politicienilor si cat de important este sa ramai mereu si ferm atasat de cateva valori fundamentale precum cinstea, prietenia, fidelitatea.
- Va preocupa in ultimul timp Vaticanul, papa, catolicismul in general, cel putin asa am auzit. Au sau vor avea vreo finalizare aceste preocupari?
- Nu stiu ce ati auzit, dar va asigur ca nu e vorba de Vatican, papa etc. decat in masura in care au legatura cu obiectul studiului meu. Foarte pe scurt, e vorba despre o carte intitulata "Marx contra Isus", care aduna marturii despre contestarea comunismului din perspectiva crestina. Putina lume stie si, in orice caz, nu intotdeauna intemeiat pe fapte, ca Biserica universala, ca institutie, a contestat comunismul inca de la inceputurile acestuia. A facut-o cu fermitate, cu decenta, dar fara echivoc. Comunismul, ca ideologie, n-a fost un fenomen pasager, o moda oarecare, si imbratisarea lui de catre mari mase de oameni si nu de putini intelectuali nu a fost lipsita de oarecare indreptatire. In forma lui originara, reductibila la cele cateva precepte binecunoscute, a raspuns unor asteptari reale, iar "Manifestul Partidului Comunist" a avut la publicare un ecou deloc minor. In orice caz, mai mare decat, sa zicem, o enciclica papala sau o scrisoare pastorala. De aceea, desi poate parea paradoxal, realitatea este ca cei dintai care au constientizat ca marxismul incearca sa fie o religie noua, ce tinde sa inlocuiasca crestinismul, descifrand, totodata, si temeiurile false, antiumane ale acestuia, au fost teologii, slujitorii Bisericii. Marii papi ai celei de-a doua jumatati a secolului XIX si cei ai secolului XX, cativa dintre marii teologi ortodocsi, dar si cativa mari scriitori si ganditori crestini l-au contestat la putina vreme dupa aparitia lui. Nu a fost deloc o contestare sentimentala, ci una in care argumentele se infruntau cu incrancenare. Nu a fost o infruntare de persoane, ci una de doctrine, de viziune asupra omului si a rosturilor sale.
- Primul volum de poezie l-ati publicat in 1969. Pe cand urmatorul ?
- Nu stiu, poate la sfarsitul acestui an, poate anul viitor. Probabil nu va aparea inaintea unei carti de proza la care lucrez de mai multi ani si care imi concentreaza intreaga atentie si energie sufleteasca.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
