E recunoscută realitatea că nicio culturăapuseană nu a stimulat creativitatea într-un mod atât de intens şide îndelungat precum cultura greacă. Monica SăvulescuVoudouri s-a întors şi ea, după o viaţă petrecută ca sociologîn Olanda, la ţărmurile Mediteranei, unde, de altfel, îşi are - nunumai prin căsătorie - rădăcinile. Romanul autobiographic"Fetele Nikas în lumina zilei, mare şi albă", apărut laeditura Tracus Arte, dovedeşte o bună asimilare a lecţieilui Kavafis - care, de altfel, a învăţat şi el greaca târziu("Ithaka să o porţi mereu în minte/ pe ţărmul ei s-ajungi e ţelultău … / dar nu-ţi scurta defel călătoria/ câţi mai mulţi ani e binesă dureze…."), surprinzând dura diversitate a vieţii şi nevoia dea o netezi cu ajutorul imaginaţiei. Povestea unui neam de grecoaicedin Pind, împământenite la Dunărea de Jos, e istoristă într-un ritmsacadat, de alergare la drum lung, de la Dafni cea măritată cuFilipos Nikas în România, până la Ioanna Dimitropoulou, măritată înzilele noastre la Atena, care a dat naştere în 2010 unei noi feteNikas, numită simbolic "Romana".
Cu ochiul unei cunoscătoare a relaţiei orient-occident - nunumai din cărţi, ci şi, cum se spune, "pe propria piele" - MonicaSăvulescu Voudouri îşi propune suprinderea şi zugrăvirea aceleilumi pe care Iorga o numise "Bizanţ după Bizanţ", cea care conţinedeopotrivă luxul, visul, risipa, dar şi spiritul practic, câştigulşi raţiunea. E o lume în care se manifestă principalele "caracteregreceşti": în primul rând negustorii (Haralamb, "Lambă" Spiridon,care vindea cai unor turci din Stambul şi care apoi a deschis onegustorie mare la Ialomiţa), dar şi clericii şi învăţaţii(părintele Niculae, fascinat de proverbul arab conform căruia "peoameni poţi să-i legi cu o idee mai abitir decât cu orice frânghiedin lume", care "pierduse minute în şir expunând principiileînţelepciunii arabe în biserica Sfinţii Apostoli de la Brăila, deajunseseră enoriaşii să nu mai înţeleagă nimic din slujbă").
Întrepătrunderea cu fantasmele orientale - tot în liniaalexandrinului Kavafis (al cărui strămoş, de altfel, trăise peplaiuri româneşti, Ioannis Kavafis fiind dregător la Iaşi pe la1750) duce personajele pe meleaguri egiptene sau la Constantinopoldar şi, în egală măsură, pe drumurile Occidentului, fie ele nordiceuropene sau chiar americane. Sentimentul dublei apartenenţe epermanent. "Domnişoara Akropolis", Daria (în care poate firecunoscut alter-ego-ul autoarei), crescută într-o familie dinApuseni, face încă din tinereţe o călătorie la Atena şi arerevelaţia că va îmbătrâni acolo, că se trage din alţi părinţi,greci (într-adevăr, fusese adoptată), deşi trăieşte în România. Secăsătoreşte ca toate fetele Nikas, pe neaşteptate, intrând într-otragică aventură, care îi va da posibilitatea de a-şi afirmaputerea şi dorul de ducă, dar şi înţelepciunea: "Vine vremea pentrufiecare din noi când nu mai avem unde pleca. Fiindcă, de fapt,închisoarea noastră a tuturor este timpul, sunt anii, nuspaţiul."
Istoria se repetă, pentru a câta oară? Mereu alte familii deînvăţaţi, de "căutători de soluţii" (desigur, de stânga), deluptători, marinari, existenţe anonime ca nişte poeme aledestinului sau poeme de caracter, politice sau strict personale.Peste toate avatarurile pluteşte o neobosită poftă de viaţă şi uninvidiabil instinct al legăturilor de familie: "Aici, în acest fundde lume, în care ei totuşi se găsiseră unii pe alţii… Şi-auîmplinit aşadar vieţile. Şi-au aflat perechile…" Kavafis ar fispus: "Voci ideale şi-ndrăgite/ ale celor care-au murit sau alecelor/ care pierduţi sunt pentru noi, ca nişte morţi".
Cititorul nu se va lăsa furat însă doar de traseele şi culorileistoriei. Cu un excepţional instinct al echilibrului, autoareacontrapune tragicelor destine pagini pline de umor, poveşti care tefac să râzi cu lacrimi, precum aceea a darnicului Iorgos care îlscoală în miezul nopţii pe vecinul de vis-à-vis să-l trimită cumusafira din România căreia vrea neapărat să-i dăruiască un ceas("Ela, vre capitane! Mitsos, dormiţi?" Mitsos a apărut buimăcit, înizmene. "Uite ce e, vecine. Sora noastră din România nu are ceas.Şi eu am băut nişte ouzo. Aşa că te rog pe tine. Urcă-te tu înmaşina ta cu Daria şi duceţi-vă până-n centrul Atenei. Am acolo unprieten care are un magazin. E închis magazinul, dar ei dormdeasupra lui, la etaj. Şi ţin uşile la terasă deschise, că-i cald.Aşa că strigi tu, din stradă: Taki, vre Taki, coboară în magazin,că ai un client. Şi el coboară. Uitaţi-vă bine la ce vă oferă. Şisă-şi aleagă Daria un ceas din galantar, care-i place. Îi spuneţilui Takis c-am să trec eu zilele astea pe-acolo, să i-l plătesc…Către orele patru spre ziuă, s-au întors cu ceasul… Se lumina"). Spiritul - căruia noi i-am zice astăzi "antonpannesc"-balcanic,acela care contrabalansează prin râs orice supărare, face dinaceastă carte o poveste a speranţei. Simbolul luminii "mari şialbe" din titlu se datorează nu numai luminii văzului (o boală defamilie care ameninţă cu orbirea îi face pe mulţi din şirultrăitorilor să deschidă larg ochii, la propriu şi la figurat), cimai ales încrederii într-o tainică ţintă. "Acest frumos peripluţi-a dăruit Ithaka/ Fără ca ea să fie, n-ai fi pornit la drum…"
(Versurile din Kavafis au fost citate în acest comentariu întraducerea Elenei Lazăr, din Kavafis, Opera poetică, edituraOmonia, Bucureşti, 1993).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
