Ziarul de Duminică

In epoca lui Claymoor

18.10.2002, 00:00 86

Suntem in vremea convietuirii limbii franceze cu romana intr-o buna parte a societatii de la noi". Regina Elisabeta ii spunea lui Fontenay, amasadorul francez la Budapesta, la 29 septembrie 1910: "Romanii sunt asa de obisnuiti cu limba d-voastra ca ei gandesc in franceza... asa de bine, incat eu, care sunt in Romania o printesa germana, inainte de a deveni romanca, a trebuit sa devin frantuzoaica pentru a putea sa-mi indeplinesc misia in aceasta tara".
Evident, regina avea in vedere doamnele din inalta societate. Ele ii formau suita si cu ele se intretinea. Avea in vedere de asemenea oamenii politici si de cultura pe care-i cunostea. Toate si toti vorbeau franceza. In ce alta limba ar fi putut vorbi, daca Elisabeta nu stia romaneste (cel putin la inceputul sederii ei in Romania), iar romanii, cu unele exceptii, fireste, nu vorbeau germana?
Limba franceza avea si unde sa fie cultivata in lumea aceea de mult apusa. Balurile, celebrele baluri ale aristocratiei, de la Bucuresti, Sinaia, Constanta (dupa anotimp), seratele societatilor de binefacere, ceaiurile de la Broft si Capsa si atatea alte reuniuni mondene, serbari, banchete, concerte, teatre sau expozitii - toate erau prilejuri de "frantuzomanie", caci la toate se ducea "lumea buna", toate erau frecventate de "societatea aleasa".
Mai pe urma, dupa primul razboi, mai toate aceste "prilejuri" se vor duce. Cine voia sa danseze mergea la localurile publice. Cercurile exclusiviste vor cadea in valurile unei democratii crescande. Foxtrotul, conga, tangoul, cucaracea vor lua locul valsului, polcii, mazurcii si cadrilului. Domnisoarele isi vor lasa acasa "mamiticile".       
In 1905, AndrA© Bellessort isi publica in "Revue des Deux Mondes" insemnarile de calatorie. Venise la Bucuresti prin Predeal, Azuga, Busteni, Sinaia... Peste tot, statii ca oriunde, conductori "in uniforma franceza", ofiteri ca la Paris, resedinta regala era un castel, ca in Germania; in vagonul de clasa I, pe strazile Capitalei, la cofetarii, in parc, in saloane, peste tot auzea limba franceza.
Bellesort venise pentru culoarea locala si cand colo se simtea ca acasa. Sigur ca ziaristul francez trebuia sa priveasca dincolo de aparente si de prima impresie. Nu haina il face pe om. Dar calatoria fusese scurta si el preferase sa nu se indeparteze prea mult de Capsa, unde dulceturile erau "foarte bune".
Suntem in epoca lui Claymoor. Al genului sau de scriere: "...femei frumoase, frumoase costume, o parada de palarii de formele cele mai curioase... Dna Pierre Gradistean, o splendida in palaria de muschetar... Dna GrA©goire Ghica, in toaleta vaporoasa, de un alb de vis...".
Asa, ba inca si mai colorat si, desigur, in limba franceza, scria cel care iscalea cu pseudonimul englezesc Claymoor in ziarul "L'Independance Roumaine". Nu era altul decat Mihai Vacarescu, var cu Theodor Vacarescu, fostul ministru al Romaniei la Paris, nepot al lui Enachita Vacarescu, unchiul Elenei Vacarescu, si inrudit cu cele mai cunoscute familii bucurestene: Ghica, Bibescu, Brancoveanu, Cantacuzino, Sutu s.a. Terminase Liceul "Louis le Grand" din Paris. Bogat in rubedenii, era insa sarac la avere. Il aduce la "L'Independance Roumaine" Grigore Ventura, autorul Curcanilor, si ramane aici 24 de ani, din 1879 pana la 12 iunie 1903, cand moare chiar pe treptele palatului unde functiona ziarul. Tocmai aducea un reportaj despre un bal din ajun.
Un personaj putin comun este acest Mihai Vacarescu. Mare initiat intr-ale modei - un arbitru al elegantei bucurestene -, bun cunoscator al vietii mondene si al eternului feminin, om cult, el este, in cronicile sale din "L'Independance Roumaine", "pictorul si istoricul societatii bune romanesti din veacul trecut" (al 19-lea, n.n.), cum il numea Ion Procopiu, fostul presedinte al sindicatului ziaristilor.
Rubrica sa, "Carnet du High Life", le imita pe cele similare din "Figaro" si "Gaulois", dar avea savoarea ei damboviteana. Uneori plina de tot hazul, ca atunci cand descrie superbia d-nei Sturdza, sotia lui Dimitrie A. Sturdza, liderul liberal.  Dincolo de toate, M. Vacarescu mai era si un pederast notoriu. E cunoscuta de altfel gluma care circula in Bucuresti cand cu prezumtiva casatorie a Elenei Vacarescu, nepoata sa, cu principele Ferdinand, in 1891, potrivit careia, daca s-ar fi facut aceasta casatorie, Claymoor ar fi devenit "inviolabil".
Suntem in vremea in care lecturile preferate, mai ales de catre femei, sunt romanele de aventuri sau de dragoste. O adevarata moda. Romane care nu mai sunt comandate direct de la sursa, din Paris sau Viena, ci sunt puse la dispozitie de numerosii librari si negustori de carte, totdeauna informati, totdeauna indatoritori, sau publicate in foileton in ziarele epocii. O literatura citita de toate mediile sociale cu acelasi interes si curiozitate. "Tragediile" Parisului, ale Londrei, Petersburgului, Bucurestilor ocupa un loc de frunte, asigurand vanzarea celor mai neinsemnate publicatii.
Veronica Micle, de pilda, citeste si ea de zor, pentru ca "nu am putut sa nu fiu la moda", cum ii scria in 1875 prietenei Eugenia Frengolea. Adolescentul Nicolae Iorga se achita "fara putinta de scapare" de obligatia de a le citi matusilor. Constantin Kiritescu si-o aminteste pe mama sa cu cata nerabdare astepta, in umila lor locuinta dintr-un cartier marginas al Bucurestilor, sosirea ziarului, pentru a putea citi un nou episod dintr-un roman-fluviu..



Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO