Exista, dupa parerea mea, doua cuvinte care, din nefericire, datorita unei majore uzuri, in ultimele trei decenii fie si-au denaturat sensul, fie nu mai sunt folosite in limbajul comun. Unul dintre ele - aproape deloc. Este vorba de tara si patrie. In aparenta, ele definesc acelasi lucru, dar numai in aparenta, pentru ca de fapt Romania, tara, este mult diferita fata de Romania, patria.
Primul termen, cu o folosinta mult mai indelungata in Evul Mediu, chiar daca are origine slava, a ramas in uzul comun si este mult mai apropiat de sufletul celui care il foloseste. Cel de-al doilea, desi de data mult mai recenta, are totusi platitudinea unei pietre care a zacut milenii intr-un rau. N-am auzit pe nimeni, in cele cateva randuri cand am fost in Occident, intrebandu-ma ce mai e prin patrie. Am auzit, in schimb, aici, acasa, si destul de des, mai multi securisti infatuati care raspundeau, fara a rosi, ca nu au facut nimic rau niciodata, ei doar au servit patria. De fapt, in sensul foarte strict al afirmatiei, au si ei dreptate: patria, ca sa spun asa cum ziceam prin clasa a patra, e atunci cand tara intra in discursuri militare sau politice.
Termenul de patrie insa, dincolo de demonetizarea sa (cine il mai foloseste astazi? Paunescu? Pruteanu? Vadim?), a facut o lunga si frumoasa cariera. L-am gasit de pilda intr-o multime de predoslovii ale cartilor bisericesti sau laice din epoca fanariota, cand, cu toata toata “impilarea" despre care am fost invatati ca inaintasii au suferit-o din partea "grecoteilor", patria a facut voga si a intrat in vocabularul comun. Desi cuvant de origine latina, a fost reinviat la noi probabil pe filiera franceza, spre sfarsitul veacului al XVIII-lea. Ieromonahul Grigorie, de pilda, autor al unei lungi prefete a Triodului publicat la Bucuresti in 1798, se intreba retoric: chiar daca privesti lumea prin ochean, de unde o faci, nu din patrie? Era o perioada cand valurile Marsiliezei loveau puternic malurile Dambovitei, gasind aici un teren fertil - o clasa politica educata, domnitori si boieri ai Divanului care stiau, chiar daca unii doar la nivel converational, cel putin doua limbi straine, greaca (de protocol) si franceza sau turca, in functie de optiunea lor "geopolitica".
Zorii veacului XIX ne-au gasit in plin cosmopolitism al elitelor. Socul calatorilor straini care i-au cunoscut pe cei ce "oranduiau binele obstii" nu a fost unul mic: o lume pestrita, bine adaptata la a trai cu foarte putin (fasolea si mamaliga fiind alimentele de baza ale romanilor de rand), in care, din mahalale sordide, inecate in noroi, rasarea cate un conac aratos, unde ii intampina boierul, in salvari si islic, invitandu-i din poarta, cu temenele largi si insotit de taraf, la o cafea si o narghilea, intr-o limba franceza acceptabila si uneori chiar curgatoare. Din acest punct de vedere, lumea nu pare a se fi schimbat prea mult de doua secole incoace - chiar daca acum calestile "de Beci" si conacele au devenit Mercedesuri si vile, iar islicul poarta astazi marca Armani. Poate doar limba sa se fi schimbat - dupa moda si optiunea "geopolitica" mai noua - in engleza.
Ceea ce a disparut a fost insa patria, un cuvant care, desi a insufletit generatiile fauritorilor Romaniei moderne, a fost ingropat probabil o data cu taranii morti la Plevna sau Marasesti, tocmai pentru ca menirea sa istorica se incheiase. Tentativa national-comunismului din anii '70-'80 de a-l dezgropa s-a soldat cu un esec penibil. Dar pe atunci propaganda lui Ceausescu nu mai avea alta optiune - nu se putea apela la "tara" (cu t mare), pentru ca o facuse deja, cu un succes deloc de neglijat, aparatul de propaganda al regimului antonescian. Iar "Republica, mareata vatra" a ramas la fel de straina sufletului romanilor ca si ocupatia sovieto-comunista.
Asa ca tara este ceea ce ne-a mai ramas, atunci cand ne gandim fie cu nostalgie, fie cu obida la Romania. Printr-un ciudat paradox al istoriei, patria a ramas imortalizata doar in poezii si tablouri prafuite, desi a fost cuvantul fermecat care a deschis ochii si portile sufletelor stra-strabunicilor nostri, invatandu-i sa-si iubeasca tara. Dupa aceea, au venit politicienii, militarii, rusii, Ceausescu si cenaclul lui Paunescu, iar patria a murit sufocata sub talpa batrana si crapata a celeilalte Romanii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
