Pentru prima dată o orchestră din România a concertat în celebra sală a Filarmonicii din Berlin şi a făcut-o valsând – la figurat desigur – cu gesturi degajate, cu priviri strălucitoare şi cu un succes fulminant, care a făcut ca aproape 2.000 de spectatori berlinezi să se comporte ca pe peluza unei arene de corida.
Confirmând succesul de acum doi ani, Orchestra Română de Tineret, de curând patronată de Centrul naţional de artă Tinerimea Română, a revenit la Berlin în calitate de invitat de onoare al festivalului Young Euro Classic, proiectul fiind sprijinit de Guvernul României, Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român sau Fundaţia Prietenii muzicii - Serafim Antropov şi Lanto Communication.
Pregătită şi condusă de dirijorul Cristian Mandeal, orchestra tinerilor români a dovedit că pasiunea şi seriozitatea lor pot uimi şi entuziasma chiar şi pe cei mai rafinaţi spectatori, obişnuiţi cu stagiunea filarmonicii berlineze, una dintre cele mai mari orchestre ale lumii.
Orchestra Română de Tineret este deja o entitate artistică de certă valoare internaţională. Acum doi ani, la Berlin, în minunata sală Konzerthaus asistam la un vârf de performanţă – atins din fericire chiar cu ocazia celui mai important concert de până atunci. Acum, tinerii muzicieni români selectaţi din toată România de către violoncelistul Marin Cazacu nu au mai avut nevoie de o evoluţie excepţională pentru a provoca uralele publicului, ci au evoluat în „nota lor obişnuită”. Adică la acel nivel excepţional pe care această orchestră se luptă – este vorba despre o luptă permanentă – să îl atingă cu prilejul fiecărui concert, indiferent de locul de desfăşurare al acestuia. Iar această performanţă nu mai ţine atât de talent, cât de tăria de caracter.
I-am privit din nou cu încântare pe membrii Orchestrei Române de Tineret. Au fost veseli, puşi şi ei pe glumele specifice vârstei, îmbrăţişând fără reţinere toată gama de emoţii specifice primei tinereţi, cât se poate de români la râsete şi bucuria de după concert, dar mai germani ca nemţii la tot ceea ce înseamnă statut profesional, de la primul acordaj al repetiţiei şi până la ultima reverenţă în faţa publicului.
Aşa arată acum visul lui Marin Cazacu, muzicianul şi profesorul care acum şase ani a pornit acest proiect din credinţa că arta interpretativă românească se poate afirma pe plan internaţional nu doar la nivelul individualităţilor, ci şi prin forţa ansamblurilor mari, de peste o sută de muzicieni. Şi este reconfortant – chiar dacă primăvara nu se face doar cu o floare – să vezi că există totuşi tineri care îmbracă cu demnitate haina deloc comodă a efortului constant, planificat, care înţeleg cu o maturitate neîmpărtăşită de societatea din care provin că scopurile înalte necesită sacrificii, depuse pe etape, fără gânduri la succesul imediat.
La Berlin, în sala Filarmonicii, acolo unde amintirea celor mai mari artişti ai lumii, care au evoluat şi continuă să evolueze în concerte reprezentînd puncte de referinţă ale vieţii muzicale internaţionale este dirijată de spectrul spiritual al lui Herbert von Karajan, am mai avut însă şansa de a afla şi o poveste din povestea acestui eveniment. Dirijorul Cristian Mandeal, cel care a creat Orchestra Română de Tineret din punct de vedere artistic, se afla acum în faţa „copiilor săi”, cum îi place să-i numească, în sala în care în 1980 avusese şansa de a-l putea studia pe Karajan timp de 4 luni în timpul unei burse de studiu. Ne-a arătat cu emoţie locul său de observaţie din sală, făcându-ne să simţim că succesul unui artist datorează enorm unor astfel de întâlniri, unor astfel de arcuri peste timp.
Repertoriul a fost din nou unul ambiţios, din nou un program doar de orchestră, fără solist, cu o acoperire stilistică largă, care a dat nu doar măsura virtuozităţii ci şi a capacităţii de a înţelege muzica interpretată.
Toate piesele din program au reprezentat o simbioză a reuşitelor individuale ale instrumentelor soliste, susţinute de forţa, vivacitatea şi profunzimea discursului partidelor. Strălucitori şi autentici în cele Trei Dansuri Româneşti de Theodor Rogalski, cu remarcabile reuşite individuale şi justeţe a sugestiei cromatice pe parcursul Rapsodiei Spaniole de Ravel, responsivi şi cu un dozaj dinamic rafinat în Dansul celor şapte văluri din opera Salomea de Richard Strauss, profunzi şi decenţi în construcţia unui romantism de înaltă factură stilistică în dificila simfonie Patetica de Ceaikovski, membrii Orchestrei Române de Tineret, prin modul în care au răspuns intenţiilor dirijorale, au făcut o frumoasă reverenţă dirijorului Cristian Mandeal.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
