Primul vizat este văzul. Coloristica luxuriantă care domină montarea de 2012 a acestei opere-balet scrisă în urmă cu trei secole îmbie la sentimente pozitive, seduce, te izolează treptat faţă de cenuşiul de afară. Clădirea însăşi a Operei din Iaşi, renovată după mulţi ani de lucrări este o bijuterie în care se integrează perfect sutele de costume ce îmbracă baletul, corul şi, evident, soliştii, costumele realizate la Iaşi (în adaptarea scenografiei semnate de Carmencita Brojboiu) reproducând rafinamentul conceptului iniţial de la Opera Garnier din Paris, din 2003, ce purta tot o semnătură românească, respectiv Marina Drăghici, o creatoare care lucrează mult pe Broadway şi la Hollywood.
Al doilea vizat este auzul. Era greu de imaginat cum un colectiv precum cel al Operei din Iaşi, specializat în opera romantică, va reuşi să facă faţă specificului stilistic al Operei baroce. Nu este necesar acum să intrăm în istoricul pregătirii muzicale a acestei partituri, cert este că această pregătire a avut loc şi încă în cel mai serios mod. Rezultatul sonor pe care l-am recepţionat sub conducerea muzicală a lui Gabriel Bebeşelea, cu un set de solişti tineri şi deschişi către a experimenta şi în această zonă, a fost surprinzător, pentru că relaţionând cu faptul că în România nimeni nu a produs operă barocă până acum în versiune scenică reală, aşteptările erau destul de mici. Dacă nu pomenim numele soliştilor, este pentru că suntem convinşi că ambele distribuţii - în care cântăreţii abordează roluri diferite - sunt la fel de omogene şi la fel de bine gândite.
Mişcarea scenică şi respectiv mişcarea în scenă şi în sală (coordonată de Nicky Woltz şi Andrei Şerban) sunt cele care au convins şi ele pe un palier care face deja apel la mai multe simţuri. Corul, excepţional pregătit muzical, dar şi fizic, baletul (coregrafia este semnată de Bianca Li) în care am remarcat prezenţa multor balerine asiatice (fenomen pregnant şi la Opera din Bucureşti), soliştii înşişi şi-au utilizat resursele actoriceşti aşa cum se întâmplă destul de rar pe scenele noastre lirice şi au transformat această premieră într-un succes pe care nu-l poţi ignora.
Odată aflat în sală, chiar dacă ai idei preconcepute şi eşti pornit să desfiinţezi tot ceea ce vezi, efectiv nu eşti lăsat să-ţi duci gândurile până la capăt, fiind acroşat cu zeci de provocări, multe dintre ele în sfera umorului, care s-ar putea sintetiza într-o singură frază. Dacă vii la operă o faci pentru a ieşi din rutina cotidiană, din previzibilul zilei de azi, pentru a părăsi pesimismul crunt care îi domină pe cei care au vreun fel de rezonanţă la actul cultural. Iar când pleci, o faci zâmbind.
Ceea ce vedem pe scenă i se datorează lui Andrei Şerban, dar şi directoarei operei ieşene, Beatrice Rancea, cei doi obţinând de la Paris acceptul de a prelua costumele şi decorurile Marianei Drăghici de la Opera Garnier din 2003, contribuţie esenţială la succesul Indiilor galante. Şi dacă tot am revenit la vizual şi la costume, dat fiindcă autorul ne asigură că producţia poate fi adusă în turneu, o aşteptăm cu speranţă la Bucureşti. Până atunci, pe 13 şi 15 decembrie, la Opera din Iaşi urmează premiera cu Troienele, după care Andrei Şerban promite că va mai reveni pe această scenă şi cu alte montări.
Dacă de la Oedip-ul din 1995 a trebuie să aşteptăm 17 ani până la Indiile galante, poate până la următoarea montare de operă Andrei Şerban în România va fi mai puţin.
"În acest peisaj frământat al vieţii, în care invidia, frustrarea, resentimentul alcătuiesc regula, o opera barocă necunoscută ca Indiile galante, nu face decât să ne bucure. În primul rând muzica lui Rameau este frumoasă, sinceră, pură. Ascultând-o ai impresia că respiri aerul de superioară, detaşată, olimpiană indiferenţă faţă de mizeriile clipei. Subiectul e dragostea, sau mai precis căutarea ei în diverse locuri exotice, pe ţărmuri imaginare, unde nu există frustrare, ură şi nici unul din sentimentele negative cu care ne confruntăm zilnic. Această muzică ne face să paşim senin peste toate aceste adversităţi. Prin intermediul cântecului şi al dansului, trăim cu toţii câteva clipe de lumină. Chiar cred că Rameau posedă un elixir magic. Nu se putea găsi o ocazie mai nimerită pentru a celebra muzica şi teatrul în această simbolică sală ieşeană, splendid renovată, decât această capodoperă festivă." - Andrei Şerban, în programul de sală al spectacolului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
