La Editura Humanitas a apărut „Rezervaţia de îngeri”*), o antologie de poeme, majoritatea inedite, semnată Emil Brumaru. La lansarea de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, cu o lună în urmă, venerabilul autor a precizat că volumul, care "nu este o antologie", are doar trei poeme publicate anterior, restul fiind inedite. Volumul este prezentat pe coperta a patra de Andrei Pleşu: „S-a scris destul şi dulceag despre utopia omului-înger. Emil Brumaru preferă blasfemia îngerului-om. Dar e oare vorba, într-adevăr, de o blasfemie? Poate poetul, care nu gândeşte în concepte, ci «în fluturi», să facă vreun rău purităţii? Poate fi «neruşinată» pasiunea sa pentru lumea creată, în speţă pentru jumătatea feminină a creaţiei, câtă vreme ea culminează în bucurie supra-mundană, veneraţie şi simţ al miracolului? Poate harul să fie vulgar? Versurile lui Emil Brumaru îmi dau, întotdeauna, o tonică certitudine: certitudinea că trupul, cu splendorile şi mizeriile lui, e făcut, împreună cu lumea însăşi, să fie salvat prin frumuseţe; cu alte cuvinte, că trupul e îngăduit, mai mult decât credem, de oştirile cereşti. Nu ştiu dacă Emil Brumaru va ajunge în Rai, dar sunt sigur că i se va da voie să contemple, ca expert, voluptăţile lui, fie şi privind pe gaura cheii...“
Emil Brumaru este unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani. S-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia. După studii la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu" (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963. În perioada 1963–1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava, loc esenţial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit în corespondenţă „rezervaţia naturală de îngeri". S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983–1989) şi redactor (1990–1996) la revista ieşeană Convorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, Versuri (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi Detectivul Arthur. A publicat enorm. În perioada 1992–2009 a deţinut o rubrică săptămânală în România literară („Cerşetorul de cafea").
„Am scris foarte mult în 2008, 2009, 2010 – declara Emil Brumaru. Cam de când mi-au tăiat macaroana de la «România literară». Scriam minimum trei pe zi. Le scriam pe computer direct”, a spus Brumaru, pentru care „cărţile se fac din ceea ce citeşti şi din ceea ce trăieşti.”
La lansarea amintită, criticul Alex Ştefănescu afirma că, după Nichita Stănescu, Emil Brumaru este cel de-al doilea mare poet pe care criticul l-a cunoscut. Pentru el, autorul „Rezervaţiei de îngeri" este un clasic în viaţă, pentru care a mărturisit că are „un respect paralizant", fiind conştient de valoarea literaturii sale.
De ce socotim acest volum un eveniment editorial? Pentru nenumăratele surprize pe care ni le oferă. Emil Brumaru a fost publicat în anii trecuţi în mai multe ediţii de opere complete sau definitive, şi iată că opera lui nu e încheiată, pentru că „Rezervaţia de îngeri” e aproape în întregime un volum nou. Spre bucuria cititorilor. În al doilea rând, tonul elegiac al versurilor pare să ilustreze o situaţie nouă, bătrâneţea, cu care cititorul poemelor lui Emil Brumaru nu era obişnuit, dar poate anunţa şi o nouă etapă de creaţie. În al treilea rând, poetul scrie că presimte „versul final”, de unde dialogul cu îngerul, iarăşi noutate pentru poezia lui. Este şi primul volum de versuri în care autorul foloseşte cuvântul „moarte”, după ce a mărturisit că s-a vindecat de frica de a-l folosi. În al treilea rând, pentru că erotismul pe care Emil Brumaru continuă să-l practice este, aşa cum inteligent constata cu multă vreme în urmă un important critic, „de o neruşinare paradiziacă”.
În sfârşit iată o mostră de admirabil poem:
Îngerii sunt atât de mâhniţi…
„Îngerii sunt atât de mâhniţi
Când ne văd cum trecem grăbiţi
Printre ziduri de fluturi, sub bolţi de miresme.
Lor să-nţeleagă deloc nu li-i lesne
Că trăim cam degeaba, cu secundele-n pripă.
Eterni îşi ridică-n azur o aripă;
Doar nimbul lor veşnic o clipă se-nmoaie
Pe vreme de-amurg, şi de vânt, şi de ploaie
Şi parcă-i încearcă sub fulgi o durere,
Privind prelingându-te-n părul de miere
Spre calda şi leneşa mea mângâiere…“
*) Emil Brumaru, Rezervaţia de îngeri, Editura Humanitas, 2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
