• Leu / EUR4.7509
  • Leu / GBP5.5172
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

INTERVIU / Echim Vancea: „Daca nu ardea Biblioteca din Alexandria, omenirea era cu cel putin 10 mii de ani mai avansata”

Echim Vancea s-a nascut la 19 octombrie 1951, in Nanesti, Maramures. Licentiat in Stiinte ale Comunicarii, este poet si director al Bibliotecii Municipale "Laurentiu Ulici" din Sighetul Marmatiei. Are in "portofoliu" 16 volume de versuri (cel mai recent este "portret restant, dupa o noapte alba", Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008). Este coautor la volumele: "Portret de grup cu Laurentiu Ulici" (marturii, evocari, amintiri; in colaborare cu Gheorghe Parja si Ioana Petreus, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002) si "Umbra noastra, cuvantul. Serile de Poezie Nichita Stanescu de la Desesti, 1979-2003" (antologie, in colaborare cu Gheorghe Parja, Editura Echim, Sighetul Marmatiei, 2003). I-au fost traduse si publicate poezii in limba maghiara, engleza, ucraineana, coreeana, spaniola.


- Echim, cum se face ca, de mai bine de 20 de ani de cand ne cunoastem, ne-am intalnit de mult mai multe ori la Sighetul Marmatiei decat la Bucuresti? De ce cobori mai rar catre mine decat urc eu catre dumneata?

- Pai... Pretenu' lu' tata, nu ti se pare normal ca-i de preferat a urca, nu a cobori? Apoi, pe o melodie la alegere, iti propun sa raspunzi d-ta versurilor: "Care frunza ptica jos/ Nu mai urca unde-o fost". Mai departe, revenind cu picioarele pe pamant, nu ca pana acuma nu am fi fost, cred sincer ca, in cei peste 20 de ani de cand ne cunoastem, cum zici si d-ta, in nici un an Bucurestiul nu a fost o capitala adevarata a poeziei, asa cum a fost si mai este inca Sighetul Marmatiei. Si inca voi, "pretenii lu' tata", abia de aveti vreme sa va intalniti 2-3 zile aici la Sighetul Marmatiei, ca in Bucuresti... Nu in ultima instanta, sufletul meu "coboara" zilnic catre tine si cei dragi inimii tale, cat si spre cei din bucuresti (lasa-l cu acest mic "b"), fie ei de prin Pantelimon 113 bis sau de pe la Muzeul Literaturii Romane ori alte hogeacuri... literare.

- Prima mea intalnire cu Maramuresul dateaza din 1988. Tu te-ai nascut acolo (la Nanesti) - iti stii asadar "tara" de mai bine de 55 de ani. Poti face o comparatie intre Maramuresul copilariei tale si cel de acum?

- Imi da voie la o mica precizare. Imi stiu "tara" de 58 de ani (impliniti cu cateva zile in urma). Nanesti-ul a fost odinioara un fel stat in stat. Adica o fost "intesat" de "nemesi". Asta insemna ca daca un "porties" (sarantocul care platea birurile) se refugia in ocolul unui nemes acesta nu putea fi luat (arestat) de catanele imparatului (ale aluia de la Viena!). Ai citit "Nanesti"-ul lui Ioan Es. Pop. Din Nanesti-ul lui Pop nu ajungi nicaieri, ci doar... acolo unde vrei! Revenind, iti spun cu durere ca "Maramuresul copilariei mele" nu mai exista decat... in amintiri. Ulitele au devenit strazi. Taranul a devenit domn. Bunul-simt al maramureseanului, atat de apreciat odinioara, a devenit "o margareta de una sau trei stele". Astazi, daca ceri o ulcea cu apa esti indrumat, in cel mai bun caz, la birt. Totul se vinde si totul se cumpara! Dar Maramuresul meu de ieri si de astazi este si al d-tale! A trai "trei zile" timp de 20 de ani in Maramures inseamna, totusi, o viata, putem spune! Imi este dor, tare dor astazi, de Maramuresul nostru de altadata! De moda veche fiind, port in si cu mine palpitul acestui spatiu tonic. Aici imi sunt toti "inaintasii", toti oameni ai pamantului, fie ei oameni obisnuiti sau scriitori. Toti mi s-au inmormantat aici veacuri de-a randul.

- Te numeri printre cei care au mosit Festivalul de Poezie de la Sighetul Marmatiei, festival care, in aceasta toamna, a ajuns la cea de-a XXXVI-a editie. Ce si cine ti se arata privind in urma cu 36 de ani?

- Poti spune si asa. Dar eu nu am "mosit" nimic. Cand am venit eu la Casa de Cultura a municipiului (iulie 1978), se "consumasera" deja 5 editii locale ale festivalului. Deci festivalul si concursul se aflau in "plina" desfasurare. Nu am facut nimic altceva decat sa il... profesionalizez, daca mi s-a dat voie. Asa am ajuns, apoi, la... Laurentiu Ulici, redactor pe atunci la revista "Contemporanul"..., pe care multi il cunosteau, dar nimeni nu-l vazuse pe aici pe la Sighet! (Sa stii ca Laurentiu Ulici a fost si printre initiatorii Festivalului de datini si obiceiuri de iarna "Marmatia" de la Sighetul Marmatiei). Sa avem in vedere si ca istoria/ si "istoria" este facuta din fapte de repetitie si succesiuni. Cred ca, daca "inaintasii nostri" de acum cativa ani, mult prea coplesiti de incercari, s-ar fi mutat in alte orizonturi, astazi nu s-ar mai vorbi despre Festivalul de Poezie de la Sighetul Marmatiei. Spre viitor mergem nu cu fata, ci de-a-ndaratelea (Paul Valéry). Privind "inapoi cu manie" si din perspectiva "finalitatilor succesive", mi se arata un prea plin album de prieteni, ieri niste "mucosi", astazi nume de linia intaia a poeziei romanesti. Orice nume as da, as nedreptati alte zece. Asa ca nu te astepta sa dau nume. Aici, la Sighet, s-au perindat si afirmat voci definitorii pentru evolutia poeziei romane contemporane si care la un moment dat s-au situat/asezat "cu voie si fara de voie" in "calea rautatilor" de moment. Iti propun sa faci un apel, sa strigi un catalog, parafrazand, cam asa: "Sighet - apelul poetilor!" S-ar vedea atunci ce valoare are expresia "Locul guverneaza fapta".

- M-am intrebat deseori de ce, de cand l-am cunoscut, tanjesc dupa Maramures. Bucuresti - Sighetul Marmatiei este drumul pe care l-am batut de cele mai multe ori in ultimele doua decenii. Repet, ma intreb de ce? E posibil ca o parte din mine sa fi ramas la voi inca de la prima mea vizita si eu sa revin, de cate ori mi-e cu putinta, ca s-o reintalnesc. Vreau sa te intreb: ce-ati "pus" In Maramuresul asta (sa facem abstractie de horinca) de-am ajuns dependent de el?

- "Longevitatea" ta maramureseana este, cred, una de o superbie totala si, in acelasi timp, mai cred ca tine de acel fond hotarator pe care ti-l "lasara parintii din parinti" si nu ai stiut de el decat in momentul in care ai pus pentru prima oara piciorul pe pamantul Maramuresului! O mostenire, cred, care include nu numai particularitati genetice, dar si o filosofie a vietii. Maramuresul era in tine dar nu ai stiut acest lucru pana nu ai aprins o lumanare intru memoria afectiva cu Ceilati! (Hai ca am luat-o razna!)... Asa ca nu noi, nu Maramuresul ti-a turnat oarece in ciuroiul cu apa din care ai baut sau in paharul cu horinca pe care l-ai inchinat intru cinstire cu gazda. Tu nu ai mimat (asa cum nu au facut-o nici multi altii) prietenia pe care ti-au acordat-o Maramuresul si oamenii lui. Ai fost si esti sincer cu locurile acestea, iar ele sunt, la randul lor, sincere cu tine. Ai patruns, cred, in infinitul unei istorii prin mai multe porti. Nu ti-ai ales o singura intrare, asa cum fac multi altii intr-o curata ratacire atunci cand ii trec pragul si sub pretextul de (si) mitizarii incearca un fel de genocid cultural intru totul regretabil. Maramuresul e ceva special. O forma de cunoastere. Un drog. Dar daca vii numai ca sa evadezi din cotidian, sa asculti basme sau mai stiu eu ce calatorii in absurd, neprimejdioase nici acestea, nu vei reusi sa il cunosti. Nu vei deveni "dependent de el". Nu vei fi nicodata "rapit" de el.


- Acum cateva luni am semnat si eu o petitie prin care protestam fata de cererea Bisericii Ortodoxe Romane de revendicare a Palatului Culturii din Sighet. Cum stau acum lucrurile?

- Lucrurile stau bine. S-a dat!!! Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului este proprietarul Palatului!

- In Palatul Culturii fiinteaza si Biblioteca Municipala "Laurentiu Ulici", al carei director, de ani buni, esti. Cum se mai simte institutia bibliotecii publice sub asediul internet-cafe-ului?

- "Daca Biserica este Casa Domnului, atunci Biblioteca este Templul Spiritului Uman; este Blazonul unei Nobleti care are Infinitul ca Stramos si ca Posteritate" spune Paul Christian in "Lumea bibliotecilor, biblioteca lumii". Ne luptam si vom supravietui. Oricum, cartea nu are cum sa dispara din "peisaj". O lume fara carte, fara o publicatie, simplifica foarte mult lucrurile. Nepermis de mult. Este o idee preconceputa in a vedea cartea ca pe ceva opus calculatorului. Acesta din urma considerat a fi "moartea lecturii". Eu nu inteleg lectura numai ca pe un text tiparit. Cu toate ca suntem atat de obisnuiti cu acest cuvant incat il tratam ca pe o notiune elementara. Se poate separa cartea-obiect de cartea-continut, asa cum face dictionarul nostru enciclopedic? Discutia ne-ar ocupa mult prea mult din dimensiunile acestui dialog. Poate in chiar aceste momente cand noi stam de vorba, se mai inventeaza cine stie ce "suport" pentru cuvantul scris. Si avem deja audio-books si e-books - carti audio si carti electronice, cartea Braille. Cineva considera ca acest cuvant, "carte", poseda, in cel mai inalt grad, calitatea de "cameleonism cultural" - adica isi schimba continutul de la o etapa culturala la alta. Doar ca imi este, la aceasta ora, foarte clar ca nu stiu ce se va intampla cu cartea si, mai ales, ce inteles i se va da cuvantului "carte" intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Totusi, se spune ca daca nu ardea Biblioteca din Alexandria, omenirea era cu cel putin 10 mii de ani mai avansata.

- Sunt ceva comori mai putin cunoscute in fondul bibliotecii din Sighet?

- Desigur. Fiecare biblioteca isi are comorile sale. Mai mult sau mai putin vizibile.

- Ai publicat pana acum 16 (daca am numarat eu bine, daca nu te rog sa ma corectezi) volume de poezie (uite ca si citez unul dintre versurile mele preferate: "intre pacat si cerul dintre noi cresc muntii"). Te intreb pe tine, poate ca stii tu: la ce bun, astazi si maine, poezia?

- Sunt 16, dar nu conteaza numarul lor. Nu numarul este important. Important este daca au reusit sa spuna oarece unuia sau altuia dintre cititorii care s-au incumetat sa le deschida. Chiar: "La ce bun, astazi si maine poezia?" Parafrazand o expresie a unui interbelic, as spune ca poetii sunt niste ipocriti. Totusi mi se pare a fi exagerat si nedrept. E nevoie de poezie pentru ca aceasta este o intoarcere catre sine. Poezia te instaleaza, cred, in "pretutindeni", in "totdeauna". Poezia are, cred, puterea de primi si de a darui fiindca traieste in armonie, in deschisul locului si al cerului. "Poezia", spune Platon, "este un lucru gingas, inaripat si sacru". Noi ar trebui sa ne ingrijoram doar de faptul ca pe omul contemporan nu-l mai "frecventeaza" gingasia, sacrul!

- In alta ordine de idei: patriotism si nationalism iti par a fi ramas cuvinte goale?

- Cele doua cuvinte sunt supuse astazi unor atacuri fatise sau voalate, de un "fobism" nemaiintalnit. Ele sunt "pacatele si vina" a tot ceea ce duce la un "verb ziditor". Revenind: nu, intrucat eu cred ca cele doua cuvinte sunt prost gestionate si prost asociate. Sunt profund demonizate. Cred ca sunt de asteptat necesare reconsiderari. Puncte de vedere lucide, de buna-credinta. Eu le vad ca pe o expresie a lucrului bine si temeinic facut.

- Dar "globalizarea", cum o vezi tu de la Sighetul Marmatiei, "kilometrul zero" al Europei?

- Aud sau citesc tot mai des in ultima vreme despre "globalizare". Un "bau-bau" cu a carui putere unii vor sa ne aplece-n jug. Ei (habar nu am cine-s acesti ei!) tribalizeaza si talibanizeaza spatiul cultural autohton si nu numai. De aici, de la Sighetul Marmatiei, vad o lume cu vesti urate si rele pentru creatorii de limba literara romaneasca. O lume care-i gata sa nu mai creada decat in salvarea personala. Si asta intr-un spirit demolator si revansard. Numai ca ei le au pe ale lor, eu/ noi le avem pe ale noastre. Nu sunt deloc timorat de "ispravnica" asta de globalizare. Poate ca globalizarea va inlesni, cel putin la nivel european, accesul scriitorilor/ creatorilor romani. Ca limba romana nu va mai fi un obstacol. Fiind un "ereziarh al Nordului" , cum zice George Vulturescu despre oamenii acestuia, zic si eu cum ca, de aici, de la "kilometrul zero", vad lumea ca pe un singur loc, iar noi toti suntem vecini. Lectura si scrisul imi sunt, in ceea ce ma priveste, "leacuri" indeajuns impotriva globalizarii, a unor caderi psihice. Prin "incantare", vorba italianului B. Croce, nu prin frica te eliberezi.

- Un vechi si ravasitor cantec maramuresean spune (acum imi pare ca premonitoriu) : "nu-i lumina nicari/ or murit tati oamenii...". Mai avem motive sa credem si temei de a spera ca nu-i chiar asa?

- Rezumandu-ne strict la cele doua versuri, fara a cunoaste continuarea ("numa' la mandruta me/ arde loampa ca s-o ste/ Ca gande co-i me la ie."), sunt si cate inca! Vietuim intru suferinta si moarte. Nazuim mereu in a fi euri de moment absolute si astfel, nu o data, ne reducem la a fi simpli martori nevinovati ai unei lumi straine. Ce trist abuz sa spui mereu: "eu, eu, eu", stiind de fapt ca tu esti cel care nu esti!
Vezi d-ta, Pretenu' lu' tata, robia de abia de aici incepe. S-apoi sefu', d-ta crezi ca ala micu' de i se zice Noe si care se dadu' in barci cateva valuri mai poate sa puna umaru' la vocea dragostii? Hai sa fim seriosi. Timpurile sunt un mister. Trilurile diavolului nu se mira dupa revederi de mii de ani. De ce o ar face numai pentru a ne fi noua pe plac? Eu cred ca daca Eminescu s-ar fi "intalnit" cu aceste versuri, si-ar fi abandonat intreaga d-sale poezie! Nu ar mai fi putut, nu sa scrie, ci sa mai iubeasca, sa fie atat de jelitor in dragostea sa! Dar timpurile sunt un mister si sunt supuse unei mult prea mari cheltuieli de cuvinte. Or, daca sminteala va continua, niciun miracol nu o va opri!

- Echim, ce vezi cand iti scrutezi viitorul?

- Pretenu' lu' tata, lumea-i pe cale sa de coltul. Lumina-i alterata, forma secatuita, miscarea ratacita - zice un nelegiut intru poezie, Arthur Rimbaud. Eu ce as mai putea adauga? Doar ca exist pentru a nu exista. Ca incerc sa fac din ratacirea altora o scuza pentru propria-mi ratacire. O vaga orbire a cuvantului in adevar. Nefiind un iubitor de intelepciune, intelepciunea te orbeste. Cred ca totul se afla in devenire. Astfel voi deveni un martor nevinovat asupra unei aproximatii, a unei imaginatii aventuriere.

- Dar cand scrutezi viitorul?

Vad doar urmele unor palme date cuvantului. Un orgoliu luciferic actionand in gol.
Asa ca, in numele poeziei, desfid libertatea de a exista. Poezia imi este, cred, identitatea fata de mine insumi, fata de celalalt, iar poezia nu poate fi decat oriunde, caci si viata si moartea nu pot fi decat in Poezie. Apoi nu imi doresc decat un cimitir cu numele meu. Oricand mantuirea este cu putinta. Pana la un punct, totusi.


LUCIAN VASILESCU s-a nascut la Ploiesti, la anul 1958. Adica putin prea tarziu pentru a face o frumoasa cariera in comunism si oricum prea devreme pentru a se capatui in noul capitalism. Intre timp, si-a urmarit cu obstinatie proiectul personal, anume acela de a rata tot ceea ce poate fi ratat: in ultimii 20 de ani a lucrat ca jurnalist si a publicat opt carti (una de publicistica si sapte de poezie). Consecvent cu sine si in pas cu vremea, continua cu sarguinta proiectul anterior mentionat,practicand jurnalismul virtual si scriind carti materiale.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7509
Diferență: -0,103
Ieri: 4.7558
Azi: 4.1988
Diferență: 0,5508
Ieri: 4.1758
Azi: 5.5172
Diferență: 0,5926
Ieri: 5.4847
Azi: 4.2187
Diferență: 0,4189
Ieri: 4.2011