• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Ziarul de Duminică

INTERVIU Ion Cucu: „Când spuneai scriitor – asta valora ceva. Astăzi sunt foarte mulţi scriitori. Prea mulţi”

26 aug 2010 279

Ion Cucu s-a născut la Bucureşti, în 29 august 1937.
În anul 1960 debutează cu reportaje şi foto-reportaje în cotidianulScânteia Tineretului, unde va forma şi coordona o echipă de tinerifoto-reporteri.
În paralel, colaborează cu Uniunea Scriitorilor şi cu gazeteliterare din Bucureşti şi din ţară.
Din 1975, la revista Luceafărul, iniţiază rubrica "O istorie aliteraturii române contemporane văzută de Ion Cucu", unde publicăsăptămânal, timp de două decenii, fotografie din viaţa literarăromânească.
Din 1990 este colaborator permanent al revistei Românialiterară.
A ilustrat numeroase istorii literare şi dicţionare, de la"Dicţionarul scriitorilor români" (Zaciu, Papahagi, Sasu), la"Istoria literaturii române contemporane" a lui Alex. Ştefănescu şi"Istoria critică" a lui Nicolae Manolescu.
Pe 29 august, Ion Cucu va împlini 73 de ani. 51 dintre aceştia austat sub semnul literaturii. Un bilanţ ar suna cam aşa: zecepreşedinţi ai Uniunii Scriitorilor sub al căror mandat a activat,peste 20.000 de imagini într-o filmofototecă încă nevalorificată şicâteva, prea puţine, albume şi expoziţii propuse publicului larg.În încercarea de a cunoaşte câteva dintre tainele arhivei saleliterare am reprodus pentru dumneavoastră câteva pasaje dintr-unviitor volum de interviuri cu unul dintre cei mai pătimaşisusţinători ai literaturii române, fotograful artist Ion Cucu, celcare pariază pe viitorul literaturii prin forţa imaginilorsale.


- La un moment dat, Tudor Gheorghe Cucu, tatăl dumneavoastră, v-aîntrebat ce faceţi în Bucureşti. Eraţi în vizită acasă, alături deIlie Purcaru şi de Ion Băieşu. "Fotografiem şi scriem", a fostrăspunsul. Bătrânul Cucu, uitîndu-se la dumneavoastră, măsurându-vădin cap până-n picioare a răspuns: "Adică nimic!" Cât de consistenta fost şi este acest "nimic" pe care-l strângeţi de 50 de ani?

- Da, parcă ar fi de poveste. Dar cum să repar eu povestea asta?Ştiu. Iubea porumbeii. Şi cum aveam mereu aparatul cu mine, l-amfotografiat. Tata, cu capul într-un nor de porumbei, a fost ofotografie pe care i-am făcut-o fără să ştie. Cînd a văzut, zice:"Bă, nu, nu, am greşit cînd am spus că nu faceţi nimic, faceţi unlucru uluitor!" Tata mereu vorbea cu două tăişuri. Şi-n glumă, şi-nserios. Când îl întrebam: "ce faci, dom'le, acolo?" nici nu seîntorcea către mine, nici nu mă saluta. Stătea cu spatele la mine,aplecat, şi-mi zicea: "Măi, băiete, fac ceva frumos." Ştiam căaltoia un pom. Era foarte pasionat: "Uite, aici sunt niştepaţachine", mlădiţe de pomi culese de pe drumurile lui, merisălbatici pe care-i aducea în grădina lui, întotdeauna a lui, nu anoastră!, pe care-i altoia cu piersici, cireşi, caişi. Şiîntâmplarea asta cu nimicul aş lega-o de altoitul paţachinelorbătrânului. În toată viaţa mea legată de fotografie am încercat săfac şi eu ceva frumos. Nu pot spune c-am altoit, ca el, paţachine,dar am făcut şi eu ceva frumos. Dar am mai rămas cu ceva. Totdeaunacînd mi se propune să intru într-o combinaţie devin circumspectdeoarece cei cu care încerc să mă combin mi-ar putea face surprize.Îmi asum singur răspunderi pentru orice fac. Grădina mea e numai amea ca realizare, dar nu mai e doar a mea ca dimensiune. Cu timpula devenit a literaturii române. Unii mi-au spus că ar fi o"comoară" încă ascunsă, alţii că ar fi un "ocean" în care te poţiîneca.


- Unde este depozitată "comoara" şi ce conţine ea?

- În mine în primul rând, eu păstrez acest tezaur. Se aflădepozitat în mine şi, materialmente, nu cred că are importanţă.

- Aţi avut "vizitatori" nepoftiţi prin casă?

- Ha-ha, nu, literatura încă nu poate crea astfel desurprize.

- De fapt, dacă nici măcar licitaţii cu autografe de scriitorisau portrete ale acestora nu se organizează... Ştiţi ce mi se parefabulos (şi vă invidiez pentru longevitatea de a fi printrescriitori atîţia ani)? Aţi ignorat oferta financiară ateleviziunii, aţi refuzat să deveniţi unul dintre fotografiicuplului Ceauşescu şi aţi mers pe mâna scriitorilor. Ce v-a făcutsă "pariaţi" pe scriitori? De unde vine această forţă?

- Forţa vine din citit. Din cărţi, din muzica simfonică şi dinîntâlnirile cu scriitorii. De mic mi-a plăcut să citesc. Şi cândîmi legănam fraţii în copaie citeam. N-am putut termina medicinadin cauza dosarului bătrânului şi trimiterii lui la Canal. Dar mi-arămas pasiunea pentru portret. Atunci am înţeles că starea celui depe masa de operaţii ţine cumva de fotografie. Poate că apropiereade scriitori a venit şi din faptul că, fotografiindu-i, retrăiamcumva starea doctorului de dinainte de operaţie. Lucrurile pot firodul întâmplării, dar nu cred. M-am întâlnit cu scriitorii pentrucă eram bun la fotbal. Jucam în echipa scriitorilor pe fals. Decopil organizam meciuri de fotbal între echipe de cartier dinRahova, Ferentari, 13 Septembrie, Antiaeriană. Eram căpitan deechipă, mergeam la Venus, îmi plăcea foarte mult ITA Arad, DermataCluj, Carmen-ul şi veşnicul CFR Rapid. Lucram în secţia bromograf aCasei Scânteii când Nicolae Velea m-a descoperit. Şi-aşa am ajunssă-i cunosc, încet-încet, pe toţi: Nichita Stănescu, Băieşu,Păunescu şi încă zeci şi sute de scriitori pe care i-amfotografiat.

- O arhivă cât o literatură. Când va ieşi toată la lumină?

- Ea conţine filmofototeca cu aproape 20.000 de imagini, care nua fost în totalitate fişată, ţinând cont că la momentele deîntâlnire cu scriitorii consumam aproximativ 1-3 filme peeveniment, lucrând în principal pe format mare, 6x6, pentru căexista o calitate bună a copiilor şi se puteau scoate portrete saupersonaje. Însă întotdeuna mă dublam un aparat de tip Leika, bunpentru aglomeraţii şi coate. Când spun asta mă gândesc la agitaţiade la premiile Uniunii. Aveam grijă ca obiectivul aparatului să fiecu deschidere largă, unde, de la distanţă mică de scenă intraudouă-trei personaje - astfel că aş putea spune că nu scăpa nimic.Or, în astfel de întâlniri se publicau maximum cinci imagini pentrugazetele literare, iar restul până la 40 intrau automat înfilmoteca personală. Le datam şi le puneam într-un sertar,aliniindu-le altor sute şi mii de plicuri, multe nedeschise încă.Nu exista zi fără zece declanşări. Cred că acolo se află faţanevăzută a lunii. Şi suntem curioşi să o vedem. Cred că-ntoamna/iarna care va veni le voi ordona, voi face copii mari pehârtie fotografică, le voi data şi sper ca-n primăvară să intre pesuport magnetic.


- Cam cât din ea aţi scos până acum pentru public?

- Cred că cel mult 35%.

- Există fotografii pe care le păstraţi doar pentrudumneavoastră?

- Sigur, sunt fotografii nepublicate şi nearătate, fără săurmăresc un scop precis, dar aşa se întâmplă cu toţi colecţionarii.Cred că fiecare colecţie are o inimă a ei, un centru vital, caredacă ar fi dizlocat, ar exista pericolul ca acea colecţie să-şipiardă din valoare.

- Am observat în volumul I al albumului "O istorie literară apriviri"i, apărut la Editura Charmides în 2006, că fiecare imaginepublicată este datată. Ţineţi o evidenţă a tuturorfotografiilor?

- 90% da. Şi celelalte ştiu precis de când sunt şi cum sunt.Când am făcut public faptul că am lucrat la 10 preşedinţi aiUniunii Scriitorilor, pot recunoaşte fotografiile după cât a fostde prolifică perioada la unul sau altul dintre preşedinţi, după câta fost de benefică pentru literatura română. Mulţi vor zâmbi şi vorspune că atunci finanţarea se făcea de la partid. Aşa şi este, dareu cred că, trăind aproape toate acele momente, acei bani nu aufost risipiţi. Sigur că erau scriitori care goleau fondul literardintr-o anumită zi printr-o singură semnătură, dar ceea ce mai ştiusigur e că tinerele talente primeau finanţare prin trimiterea lorla casele de creaţie.
Începând cu Beniuc şi, în special în timpul mandatului lui ZahariaStancu, când festivităţile se derulau pe Şoseaua Kiseleff, aveaisenzaţia că totul se petrece într-un cuib, cu mult spaţiu verde înjur. Apoi, grădina-restaurant Doina, aflată la câteva zeci demetri, ca o sală de aşteptare de dinaintea şi de după momenteleimportante din clădirea de-atunci a Uniunii Scriitorilor. La Doinaaşteptai rândul la casierie şi tot acolo te-ntorceai. Dupăcutremurul din 1977, sediul s-a reîntors cu totul în CaleaVictoriei nr. 115. Toţi s-au mutat de nevoie acolo, sediul dinKiseleff fiind transformat, pe vremea lui Virgil Teodorescu, într-oambasadă. Şi sediul revistelor din Bulevardul Ana Ipătescu, undefuncţionau majoritatea revistelor literare, dacă nu chiar toate(precum Gazeta literară sau Luceafărul, despre care vom vorbiseparat) a fost vândut ambasadelor. A fost un business al statuluiromân. Se spune că dacă ar fi trăit Stancu, nu s-ar fi întîmplataceastă lovitură pe la spate dată scriitorilor. Şi-aşa a dispărutgrădina Doina şi a început să funcţioneze grădina din CaleaVictoriei nr. 115, cu celebra "madam" Candrea (unii îi spuneau"madam" Candrea, alţii doamna Candrea - asta ca să nu supăr penimeni).

- Ce o făcea celebră?

- Te simţeai perfect acolo, preţurile erau mici, se bea, semânca, casieria era la parter şi nu se putea ca unul dintrecomeseni să nu ia nişte bani. Te făcea să te simţi ca la mamaacasă, numai că mama nu ţi-ar fi dat voie să bei aşa de mult. Astanu înseamnă că scriitorii veneau acolo numai pentru a se ameţi. Sefăcea literatură între două fripturi şi două şpriţuri. În plus,erau şi nişte prăjituri absolut delicioase numite ciupercuţe şicelebrele pricomigdale. Restaurantul funcţiona începând de la masade prânz, iar terasa se deschidea după ora 18.00, astfel că dupămasă te puteai muta în grădină. În plus, Uniunea plătea masascriitorilor mai puţin avuţi.

- Aţi fost de sute de ori în Sala Oglinzilor. Ce vă leagă deacel spaţiu?

- Asta merită povestită pe-ndelete. Dar nu acum. Când vom ajungecu seria de documentare la episodul despre Sala Oglinzilor, ca şila cel cu cei 10 preşedinţi, vom face ceva nemaifăcut. Voi aduceportretele scriitorilor în Sala Oglinzilor şi le voi pune pescaune, aşa cum îi ştiu eu că se aşezau. Sigur, erau întâlniri încare nu se foloseau scaune, ci canapelele şi fotoliile de pemargini. Asta mai ales după venirea lui Macovescu. Când se omagiaun scriitor şi festivitatea se prelungea, apăreau şi scaunele. Înclipa în care mă-ntrebi îl văd pe Şerban Cioculescu, O. Paler, GeoBogza stând cu bărbia sprijinită-n pumni, iar pe canapea - Alex.Ştefănescu. Din când în când apărea şi Eugen Simion. Manolescuvenea mai rar, avea plete, era subţirel şi stătea în grupul de lauşă, ca şi Nichita. Tot de pe vremea lui Macovescu l-am văzutinvitat şi la prezidiu. Pentru mine apariţia lor şi a altora ca eiera o adevărată bucurie profesională. Simţeam un freamăt în minecare se transforma în imagini fotografice. Dar voi vorbi pe largdespre asta "aşezându-i" pe scaune. şn.m., un cristian: în cadrulTârgului Alternativ de Carte s-a lansat seria document "Ion Cucu",serie care include 50 de episoade filmate cu acesta. Happening-uldespre care vorbeşte aici Ion Cucu s-a desfăşurat în SalaOglinzilor şi apare în episodul IVţ. Dar nu doar în Sala Oglinziloraveai impresia de atemporal. Existau şi cenaclurile de la MuzeulLiteraturii şi, mai ales, de pe Aleea Alexandru, unde se aflaAteneul Tineretului, astăzi sediul ICR.
Consider că scriitorii sunt o specie aparte de oameni, cu tot ceeace înseamnă acest lucru: talent, dăruire, sacrificiu se află întotalitate la purtător. Poveri greu de dus, de care probabil nuscapă niciodată. Mergeam la ei acasă, stăteam împreună în atâteadeplasări, întâlniri cu cititorii, drumuri. Tot timpul eram mânatde dorinţa de a-i cunoaşte.

- Deziluzii?

- Nu, pentru că nu i-am urmărit doar literar. Deziluziile aufost când scriitorii talentaţi au murit devreme. În rest, m-ainteresat imaginea lor. Nu securiştii, nu vorbele care circulau, nuo singură generaţie. Pe cei mai mulţi i-am fotografiat tineri, ladebut. Pentru ca imaginea lor să fie a vârstei tinereţii lor. Deprin 1974 am înţeles că o istorie a literaturii în imagini începesă se contureze din toate aceste fotografii. Dar pe-atunciliteratura reprezenta ceva. Scriitorul reprezenta ceva. Intrarea înUniune era un eveniment special, momentul era intens, exista o micăregie. Când spuneai "scriitor" - cuvântul ăsta valora ceva. Astăzisunt foarte mulţi scriitori. Prea mulţi.

- Din cele aproape 200 de imagini cu Nichita Stănescu, cam câtesunt încă inedite?

- Din filme scoteam doar fragmente. Am scos mai ales portret dinNichita, cele în care se află în grupuri le am, în mare parte,nepublicate. Pentru că nu le-am vizitat în întregime. Am clasicizat50 de imagini cu Nichita şi la un eventual album Nichita sigur căva trebui să scot şi alte imagini. La fel stau lucrurile şi cuNicolae Breban, Fănuş Neagu, chiar şi cu Petre Ţuţea (mai puţine, eadevărat, dar suficiente pentru un capitolaş bun), Cezar Baltag,Constantin Ţoiu, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana. Dar cu cine nuam, ca să zic aşa! Aş avea încă multe de spus imagistic vorbind.Cum am crezut foarte tare în debutanţi, am încercat să fotografiezscriitori în care credeam că vor da lovitura. De multe ori aşa s-aşi întâmplat.

- În ce relaţii sunteţi cu moştenitorii scriitorilorfotografiaţi? Cine vă caută mai des?

- Nu m-a căutat mai nimeni. Mi-a propus Dora Stănescu să-i dautot ce am eu cu Nichita, că-mi cumpără.

- V-a dat şi un preţ?
- N-am vândut fotografii cu bucata. Aştept să tipăresc volumul doi,iar ţinta mea finală ar fi un album despre 50 de ani de literaturăîn fotografii. Ce am tipărit până acum sunt doar argumente căexistă material pentru aşa ceva. Oricum, în astfel de cazuri,sumele sunt infime.

- Câţi dintre realizatorii de manuale şcolare, editori sauautori, v-au căutat pentru a vă cere permisiunea de a reproducefotografiile dumneavoastră în cărţile pe care le vând prinşcoli?

- Astăzi, când mă întrebi, în revista Amfitrion din TurnuSeverin, pe copertă apare un portret mare al lui Cezar Ivănescurealizat de mine special pentru volumul "La Baaad". Nu m-a întrebatnimeni nimic. Am primit de foarte multe ori telefon cum că auapărut fotografii făcute de mine prin diferite reviste. De foartemulte ori nici nu ştiam de existenţa acelor reviste.

- Şi nu vă doare?

- Mă şi doare, sigur că mă doare, dar mă şi mângâie. Nu ştiu cesă fac. Eu drept de autor n-am cerut niciodată. Eu vreau doar să lepublic într-o istorie literară. Sigur că e normal ca numele lui IonCucu să existe sub aceste fotografii, pentru că e vorba de multămuncă şi o pasiune care, iată, trece de 50 de ani de activitate.Dar ce le pot face? Cum îi spuneam şi soţiei, orice se va întâmplacu fotofilmoteca mea, tot bine va fi. N-are cum să iasă rău. La unmoment dat trebuie "vărsată" în lume. Dar cred că nu sunt mulţi ceicare au nevoie de acele fotografii. Toată energia mea s-a consumatîn a le face, nu în a le difuza. Simpla realizare necesita un efortnu doar intens, ci şi calculat. Îmi făceam liste. Eram, spreexemplu, cu Norman Manea în vizită la Mălini. Seara, în hotelul dinFălticeni, mă-ntrebam dacă Norman Manea e "rezolvat" din punct devedere fotografic, developam filmele ca să ştiu dacă am aceleportrete pe care le doream. Şi singur am făcut toate astea. N-amdat niciodată filmul spre developare cuiva. Am developat singurtotul. 20 de ani de stat în camera obscură nu e tocmai puţin. Şi,cu toate astea, pot spune că nu cunosc toate fotografiile mele.

Foto 1: Ion Cucu (fotografie de un cristian)
Foto 2: George Macovescu, Fanuş Neagu, Marin Sorescu (1982)
Foto 3: Adrian Păunescu şi Ion Cucu (1968)
Foto 4: Geo Dumitrescu (1984)
Foto 5: Pavel Şuşară şi Ioan Es. Pop (1993)
Foto 6: Andrei Codrescu (1994)
Foto 7: Laurenţiu Fulga şi Matei Călinescu (1974)
Foto 8: Nora Iuga şi Ioan Flora (1997)
Foto 9: Eugen Negrici (nedatat)
Foto 10: Virgil Teodorescu, Şerban Cioculescu, Marin Mincu(1981)
Foto 11: Eugen Simion, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Dinescu(1981)
Foto 12: Marin Preda (iarna lui 1974)
Foto 13: Constantin Ţoiu
Foto 14: Gellu Naum şi Ştefan Bănulescu
Foto 15: Zaharia Stancu
Foto 16: Paul Goma
Foto 17: Virgil Mazilescu
Foto 18: Ioan Alexandru şi Marin Sorescu
Foto 19: Nicolae Manolescu şi Octavian Paler
Foto 20: Expoziţie Ion Cucu la sediul Uniunii Scriitorilor, TârgulAlternativ de Carte, 2010

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396