- Esti singurul "scriitor la ziar" pe care-l cunosc, adica un om capabil sa traiasca numai din scris/vorbit, sa nu fie "incadrat", cum se spunea undeva. Cat de greu este in lumea haotica de azi si in lumea dezordonata a presei de azi?
- "Jurnalul National", in care public eu, e o institutie foarte ordonata, iar canalul TV Realitatea, la care colaborez de cativa ani e, foarte probabil, cel mai ordonat dintre toate. Cat priveste "incadrarea in munca", aceasta e reala, doar ca intr-un chip particular, in felul in care am socotit, dupa 1990, ca-mi asigura o libertate a scrisului completa. Practic, indiferent ca sunt angajat cu carte de munca sau pe contract, scriu si spun ce gandesc. Scriu numai ce vreau ori, mai bine zis, ce-mi place. Scriu numai din placerea scrisului fara oprelisti. Numai placerea da stil. Am jurat, in fata oglinzii, sa nu ingadui nimanui sa-mi spuna: scrie asta sau scrie asa. Printr-un miracol, pe care nu incerc sa-l deranjez cu intelegerea, scriu ce poftesc si cum socotesc eu ca trebuie scris si mai sunt si platit convingator ca sa lucrez in acest regim. Putea sa nu se intample, dar uite ca se intampla. Uneori, parca aud o voce de sus, din inaltul soartei, care ma ameninta: "Tudore, gata, te-ai distrat destul, acum o sa treci in rand cu ceilalti". Ei, bine, n-o sa trec in rand cu nimeni. Daca e sa fie tot asa, e perfect, daca nu se mai poate, la dracu’ scrisul si lumea! Mie, draga domnule Turlea, libertatea imi prieste. S-ar putea sa fie si o chestiune de mediocritate, la genii sa fie altfel, dar nu-s chiar atat de rafinat ca sa traiesc prost din scris si sa fiu mandru ca-s calic. In definitia corecta a profesionistului intra si o rasplata pe masura. La urma urmei, la cat muncesc eu zilnic, e normal sa nu depind de hachitele vreunui sef. Sa depinda el de mine.
- Aparitiile foarte frecvente la televiziune in ultima vreme inseamna ca, in sfarsit, te-ai "angajat"?
- Talentul inseamna si sa n-ai incotro. Mai presus decat biologia unei anumite dotari pentru scris, pun talentul de a ajunge acolo unde imi doresc din tot sufletul si cu toata ambitia. Spre deosebire de foarte multi confrati, imi e de foarte devreme clar unde vreau sa ajung. Mi-a spus-o, la douazeci de ani, si un controlor, vazand ca, din graba, m-am urcat in trenul de Giurgiu, desi aveam bilet de Ploiesti: "Baiete, nu ai cum sa ajungi la Ploiesti cu trenul de Giurgiu!" Sunt un angajat mai aparte, care nu are birou si program, ci doar munci de presa si scriitoricesti de dus la capat, in niste conditii atent convenite.
- Majoritatea textelor pe care le publici in ziar, daca nu cumva toate, au devenit mai apoi substanta unor volume. Ai reusit chiar sa creezi un gen aparte de literatura. Iti este greu sa te mai intorci la literatura "clasica"?
- Povestirile antologate in cele cateva volume botezate ca atare - carti de povestiri - au fost scrise ca gen literar in sine si date intai in rubrica "Scriitorul de la pagina 3" din "Jurnalul National", nu invers. La ziar scriu povestiri sub doua clauze: sa fie traductibile si antologabile. Sa nu fie doar povestiri romanesti, ci bune la citit si in alte lumi. Si nu doar acum, ci si peste ani. Din 2009, o buna parte vor fi traduse.
- Ce ne oferi cu cele doua volume de "Povestiri la cafeaua de dimineata" de la Polirom?
- Exact ce spune si titlul, cu precizarea ca pot fi citite cu folos sufletesc si la whisky-ul de seara.
- Cum te imparti intre scrisul zilnic la ziar si pasiunea pentru arta?
- Nu e nevoie sa ma impart. Cartile de arta sunt si ele tot scris artistic. Adevarul e ca rubricile pe care le-am avut in urma cu niste ani la voi, la Ziarul de Duminica, mi-au deslusit aceasta minunata oportunitate, de a construi carti de arta - cum a fost bunaoara "Pictori romani uitati" - mizand pe cadenta si pe generozitatile unui spatiu privilegiat intr-o publicatie de cultura. Eu am o psihologie de baiat trait modest de mic. Folosesc la maximum tot ce-mi daruieste viata. Rotativa de ziar m-a invatat un lucru teribil si anume ca pentru un ziar prost sau pentru o carte proasta se trudeste la fel ca pentru un ziar de elita si o carte buna. Eu intai am respect pentru masina de tiparit si pentru munca la facutul ziarului si a cartii. Multi scriitori jignesc tiparul. E mare pacat, la cata desteptaciune a investit omenirea in inventarea lui.
- Cum ti se pare versiunea online a Ziarului de Duminica?
- Foarte talentata, in sensul lui n-are incotro. A cam disparut impartirea in clase sociale, lumea se defineste altfel, o jumatate fara computer si alta jumatate cu beneficiul computerului.
- Crezi ca si cultura e in criza? Cum se salveaza cultura in perioadele de criza?
- Criza in cultura are toate paradoxalele atuuri ale abundentei. Necazul e la tulburarea clinica a tuturor masurilor de calitate si de valoare. S-au dat peste cap toate sistemele de valorizare. Cu bani, poti tipari o carte infecta intr-un miliard de exemplare, cu bani o si raspandesti pe toata planeta, in toate limbile si impui drept criteriu universal al calitatii o eroare a mintii. Cum fac de altfel majoritatea romanelor-gunoi "traduse in peste 40 de tari". Discutia e lunga, pentru ca la ea au posibilitatea sa participe si cei care habar n-au unde duce discutia. Banii cumpara un loc la masa deciziei, nu competenta. Nu suntem doar intr-o criza, ar fi simplu sa fie doar o criza. In cultura, nu e criza, e cadere de sistem, e cutremur de gradul noua. Cutremurele nu iarta capodoperele.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
