Născut in martie 1960, la Timişoara, TudorelUrian este absolvent al Universităţii din acest oraş (1984),Facultatea de Filologie (română-franceză). A fost redactor-şef alrevistei "Cuvântul", director de imagine şi relaţii cu presa alPartidului Naţional Liberal, redactor-şef al revistei "Curierulromânesc" (editată de ICR pentru românii din afara ţării), secretargeneral de redacţie al revistei "România literară", consilierpersonal al miniştrilor culturii Mona Muscă şi Adrian Iorgulescu. Apublicat mai multe volume de critică, după anul2000.
- Mărturiseaţi odată căpentru dumneavoastră scrisul e un job, nu un hobby. Adică scrieţiin virtutea unor contracte. Ce se intâmpla acum, cand constat ca numai aveti rubrica din "Romania literara"? Ati incetatjobul?
- In principiu, da. Dar nu detot, pentru că m-am ocupat de finalizarea unui contract mai vechi.Mi-am susţinut lucrarea de doctorat incepută - vorba vine - cu maimulţi ani in urmă. Acum tocmai am predat volumul rezultat dinaceasta la Editura Vremea. Se numeşte "Vieţile luiAlexandru Paleologu". In plus, constat cu bucurie că dlGheorghe Grigurcu nu a uitat să mă sune pentru rubrica din revista"Acolada". Mai am deci ceva contracte, dar vă spun cu toatăsinceritatea că, atunci când nu voi mai fi solicitat, nu voi maiscrie. Aproape fiecare cuvânt pe care l-am scris mi-a fostsolicitat de cineva. In cazul in care nu mă va mai solicita nimeni,voi considera că in domeniul literaturii sunt un produs expirat. Vafi cazul să mă ocup de altceva şi promit că voi avea bunul simţ sănu ii expun pe alţii unor situaţii delicate, aşa cum am fost eu pusde atâtea ori, incă de pe vremea când conduceam revista "Cuvântul".Mi-am jurat să nu ajung niciodată in echipa veleitarilor ale cărorinsistenţe au imbolnăvit de nervi generaţii de criticiliterari.
- Cititi insa, presupun, lafel de mult ca inainte, aşa că aveti o idee - chiar mai multe -despre ce se intampla in viata literara. Ati putea descrie pe scurtce se petrece in acest moment, daca e diferit sau nu dealtele?
- Vă spun sincer că in momentulin care am renunţat la rubrica de la "România literară" şi m-amafundat in viaţa lui Alexandru Paleologu m-am hotărât să-mi schimbşi relaţia cu literatura. După 7 ani de cronică lunară la revista"Cuvântul" şi, mai ales, după incă 7 ani de cronică săptămânală la"România literară", am constatat că mi-am consumat o bună parte dinviaţă cu un profit intelectual destul de redus. Au fost şi cărţiminunate, in urma lecturii cărora am simţit că am câştigat ceva inplanul cunoaşterii sau al bucuriei estetice, dar prea puţine inraport cu zecile de mii de pagini de maculatură care mi-au trecutpe sub ochi. M-am hotărât de aceea ca, eliberat de povarasăptămânală, să citesc cărţile cu adevărat importante pe care le-amcumpărat şi de care nu am avut timp să mă ocup. Unele aşteaptă deani de zile. Aşa că singurele cărţi de literatură română pe carele-am citit după susţinerea doctoratului (la 27 februarie) au fostdialogul dintre Gheorghe Grigurcu şi Dora Pavel şi "Viaţa unuiom singur", cartea de memorii a lui Adrian Marino. De altfel măregăsesc destul de mult in atitudinea lui Marino faţă de viaţaliterară. Cu diferenţa majoră că el punea totul la inimă, iar pemine mă lasă rece. Nu am frecventat-o niciodată. La şedinţele de la"România literară" nu am participat in ultimii ani, imi trimiteamarticolele prin e-mail, lansările de carte mă plictisesc de moarte,la restaurantul scriitorilor am fost de câteva ori, dar in companiaprietenilor şi colegilor mei de la Ministerul Culturii, unde lucramla vremea respectivă - Mona Muscă, Ioan Onisei -, nu a "clienţilorcasei". Fără să frecventez lumea literară, m-am limitat doar laa-mi face onest treaba. Constat insă că acest aspect "social"contează destul de mult pentru cineva care doreşte să facă ocarieră literară. Atâta vreme cât dreptul la existenţă in viaţaliterară depinde de pupatul unor inele, această viaţă literară numă interesează. Am trei luni de când nu mai scriu cronică literarăşi nimeni nu pare să fi observat acest lucru. Ba chiar primesc incontinuare cărţi de la autori, inclusiv sau, mai ales, la "Românialiterară". De unde concluzia că respectivii nu se omoară nici măcarcu cititul revistei. Cât despre bani… La "România literară"câştigam puţin peste 100 de lei pe 4-5 articole pe lună, iar la unmoment dat se strânseseră vreo 6 luni in care nu i-am văzut nici peăia. Dacă rezum: 7 ani in care nu am avut niciun weekend sauconcediu liber de obligaţia de a trimite cronica, bani nu amcâştigat, vreo celebritate in domeniu nu am ajuns, am citit tone demaculatură, iar mai prin primăvară am citit o scrisoare din care amaflat că dl Manolescu ţine morţiş să mă dea afară odată cu DanielCristea-Enache. Cum nu mă simţeam cu nimic vinovat faţă dedomnia-sa (eu neparticipând la şedinţele de redacţie, el locuind laParis, ne-am văzut rarissim in ultimii ani, de certat nu s-a pusvreodată problema, câtă vreme am lucrat la minister am incercatmereu să ii ajut), i-am intrebat pe colegi dacă a dat şi vreunmotiv pentru a-şi argumenta decizia. Am aflat că a ridicat dinumeri şi ar fi spus că nu are niciun motiv special, dar că s-aplictisit să mă mai vadă in revistă. Am vrut să plec din acelmoment, dar domnul Dimisianu m-a rugat să rămân şi am făcut-o dinrespect pentru domnia-sa. După ce dl Dimisianu s-a pensionat (afost pensionat?), nu mai aveam niciun motv să imi amân decizia.Riscam chiar o porţie de umilinţă de care nu aveam nevoie. Observacum că dl Manolescu nu s-a plictisit doar de mine. Şi mărturisescsincer că sunt mai onorat să mă aflu in echipa celor care au plecat(?) decât să fi fost in cea a supravieţuitorilor.
- Cum comunicati, ce simtitica se intampla in lumea literara daca nu aveti imboldul de acomunica de urgenta altora?
- Eu am un anumit tip deeducaţie şi o anumită experienţă politică in virtutea cărora "nu amimboldul de a comunica de urgenţă altora". In politică trebuie săcomunici doar in momentul in care poţi trage profitul maxim dinacest gest, iar lumea literară a fost mereu pentru mine mai mult ocorvoadă prietenească decât o miză autentică. In momentul in caremi se face scârbă, intorc capul in altă direcţie şi nu mă maiinteresează. Vă asigur că există pe lume lucruri mult maiimportante decât bârfele, vanităţile şi loviturile pe la spate pecare şi le aplică scriitorii. Când ai casa burduşită de cărţi,dvd-uri şi cd-uri, Poli Timişoara trage la titlu, poţi corespondape net cu prieteni din toată lumea, poţi comenta filme şi cărţi peAmazon, ai şansa să vorbeşti la telefon cu Mihai Şora, primăvaraincepe să-ţi zâmbească, motanul iţi sare languros in braţe, e păcatsă iţi innegurezi sufletul cu mizeriile/găinăriile vieţii literare.Pe de altă parte - Mona Muscă m-a invăţat asta - nu am nici obsesiide secretoman. Dacă cineva mă intreabă - dumneavoastră in cazul defaţă -, sunt in măsură să discut deschis oricesubiect.
- Care e genul literar careva atrage cel mai mult? Spuneati ca nu mai cititi demult literaturaSF, dar mi se pare ca si alte genuri…
- Ca amator de literatură(criticul trebuie să scrie despre orice), imi doresc ca din lecturaunei cărţi să inţeleg mai bine viaţa, să iau câteva picături deinţelepciune. Ii citesc mereu cu pasiune pe Baltasar Gracian,Montaigne, Machiavelli, Marcus Aurelius sau, dacă preferaţi,Alexandru Paleologu, Mihai Şora, Andrei Pleşu, Adam Michnik. Infaţa cărţilor acestor autori, banii imi sar singuri din buzunar. Inultimii ani am citit cu reală incântare extraordinare cărţi dememorialistică şi politologie. Abia apoi vine in opţiunile melefoarte intime literatura tradiţională (proza, poezia, teatrul). Unapeste alta citesc cu imensă satisfacţie tot ce este valoros. Potspune de pildă că imi place mai mult proza decât poezia, dar dacămi-aţi da să aleg intre un volum de-al lui Foarţă sau de Brumaru şiunul al - zic la intâmplare - regretatului Marius Tupan, n-aş stanicio clipă pe gânduri să le iau pe cele de poezie.
- Ce credeti despreaversiunile unor scriitori fata de criticii literari (sau invers).Cum poate fi combatuta aceasta aroganta?
- Prin indiferenţă. Eu incalitate de critic literar am incercat să mă comport ca un arbitrude fotbal (fireşte, nu ca un arbitru român). Fluier fault, arătcartonaşe, nu inchid ochii la offside. Nu am aversiune faţă denimeni, dar nici nu cocoloşesc pe cineva. Imi amintesc că anultrecut la decernarea Premiilor ASB (am făcut parte din juriu),Gabriel Chifu a venit la mine şi mi-a reproşat că sunt singurul omdin România care nu a scris cu entuziasm despre cartea sa. I-amexplicat că asta am văzut eu in respectiva carte. Poate am văzutgreşit, poate toţi ceilalţi au văzut mai bine, dar buna meacredinţă a fost totală şi cred că maxima consideraţie pe care uncritic o poate arăta autorului despre care scrie este să spunăsincer exact ceea ce crede despre cartea respectivă. Nu ştiu ce ainţeles. Şi, de fapt, nici nu mă interesează.
- Ati fost o vreme consilierin Ministerul Culturii? Simtiti ca a ramas ceva dupadumneavoastra?
- Oh, da! A rămas o masă plinăcu cărţi pe care nu le-am mai luat acasă. Glumesc. Sper să fi rămasnişte amintiri frumoase printre colegii cu care am avut onoarea sălucrez. Altceva, nu cred. Eu am fost consilierul personal al unorminiştri (Mona Muscă şi Adrian Iorgulescu), rodul muncii mele aplecat acasă odată cu ei. Dar poate ar fi interesant să iiintrebaţi pe ei dacă sunt mulţumiţi de colaborarea pe care amavut-o.
- Despre una dintre cartiledvs. se spunea ca avem senzatia ca recitim toate cartile de prozaaparute in ultimul deceniu, le intelegm si ni le intiparim inminte. La ce lucrati acum? Se va putea spune si despre urmatoareacarte la fel?
- V-am spus la inceputul acestuiinterviu că tocmai am predat Editurii Vremea cartea "Vieţile luiAlexandru Paleologu". Este fără indoială cartea pe care amscris-o cu cea mai mare plăcere, date fiind afinităţile mele delungă durată cu domnul Paleologu. Aceasta nu inseamnă insă că amevitat aspectele foarte controversate ale biografiei. Este, măincumet să spun, o carte 3D, că tot e la modă. Fiecare episod dinviaţa lui Paleologu este văzut din mai multe unghiuri: al celui incauză, mărturisit mie sau altor jurnalişti care l-au intervievatde-a lungul anilor, al altor martori la evenimentul respectiv şi alSecurităţii in foarte multe dintre cazuri. Pe alocuri are ritm deroman poliţist. Sper să vă placă.
STELIAN TURLEA (n. 1946) aurmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti,a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista"Lumea", a condus, dupa 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoiziarul "Meridian", dupa care a lucrat in televiziune, ca sef aldepartamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV,din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Esteautorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentrucopii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit PremiulUniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), PremiulAsociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentrucopii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006),Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fostnominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literaturapentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
