Ziarul de Duminică

Întoarcerea poetului (II)

Întoarcerea poetului (II)

Întoarcerea poetului (II)

Autor: Daniel Cristea Enache

16.03.2011, 14:16 101

Deşi în cartea Alcool* apare şi o poezie (foartefrumoasă) de numai patru versuri, Facerea lumii, preferinţalui Ion Mureşan pentru poemul lung este imediat sesizabilă.

Cele mai puternice texte din volum sînt, în majoritatea lor,de dimensiuni generoase: de la Tunelul şi Noi mergemacasă, Poemul alcoolicilor şi Sentimentul măriiîntr-o cîrciumă mică, Amantul bătrîn şi tînăra doamnăori Ci eu singur sub pămînt, pînă la megapoemeleÎntoarcerea fiului risipitor şi Bătaia. Deosebireafaţă de textele dedicate (nu formal) celor şase mari poeţicontemporani se observă şi din acest aspect, aparent, purcantitativ. Dimovian sau stănescian, Ion Mureşan nu este decît odată şi pe spaţii mici. Pentru a fi făcută, demonstraţia lui nu arenevoie de mai multe pagini. "Fandarea" e precisă şi rapidă,plecăciunea s-a văzut. Omagiul nu mai trebuie prelungit, fiindcăatunci el ar părea fie redundant, fie parodic.
Dar iată că acelaşi poet ce nu are nevoie, în şase rînduri,decît de o pagină-două pentru a sesiza şi a vizualiza conturulexterior şi interior al unui alt artist - simte pentru el însuşi ocaracteristică nevoie de spaţiu. Şi Nichita Stănescu a scris poemede mare întindere; însă Ion Mureşan nu putea duce operaţiunea dedecantare pînă la punctul în care lirismul său vizionar şialuvionar să intre într-o tensiune conflictuală cu lirismulabstract, la prima vedere despletit, din 11 elegii. Esemnificativ pentru mine, ca admirator al ambilor poeţi, că Mureşana preferat aici o lecţie de erotică stănesciană, şi nu una delirică "filozofică" şi metafizică. Ştie bine ce face autorul"optzecist"; cunoaşte diferenţa dintre a ilustra şi a se aventura.În terenul poeziei altora, este prudent şi economicos, ca şi cum arjuca în deplasare (şi chiar asta face autorul nostru, joacă îndeplasare!). În schimb, pe teren propriu, pe acea platformă cedevine tot mai vizibilă, el îşi ia toate riscurile şi ridică enormmiza poetică.
Aici, imaginaţia lui Ion Mureşan îşi desenează un traseusecvenţial şi are un ritm declamator-fabulatoriu uimitor.Vizionarismul poetului se desface în toate direcţiile, pentru acuprinde cele mai mărunte lucruşoare şi cele mai banale fotograme:spuma dintr-un pahar cu bere, "bumbuţii", un sughiţ, figura unuibarman... Iar poetul nu pleacă de la acest nivel al cotidianuluibanal pentru a cîştiga detentă vizionară. Un bun cunoscător depoezie ca Dan Cristea scria că "poetul decolează, în genere, chiar«de jos», de la situaţii umile, de la scene de viaţă cotidiană şide la personaje obişnuite, de toată mîna", pentru "a ajunge,uneori, într-un mod adesea surprinzător, la înălţimi ameţitoare depuritate şi de ingenuitate". Desigur, se poate afirma orice despreorice, libertatea interpretativă fiind nelimitată. Numai cădirecţia interpretării criticului este contrazisă de toatepoemele ce poartă, în cartea Alcool, marca Ion Mureşan.Scriind şi subliniind toate, mă refer, de bună seamă, şi laurmătoarea capodoperă (să nu ne ferim, în cazul de faţă, decuvintele mari; a venit în fine timpul cuvintelor mari), intitulatăAmantul bătrîn şi tînăra doamnă: "Am văzut roşu în faţaochilor,/ un munte roşu la ieşirea din bar,/ căci era frig şi aerulumed, un dezastru pentru astmatici./ Cu cît tuşeam mai tare, ea totmai tandru mă ţinea de braţ,/ tandră din cauza frigului./ Iar cîndm-am liniştit, umblam ca un cocostîrc, şi/ parcă eram cu capulîntr-un borcan, şi/ nu prea sigur pe picioare.// Aşa înaintamprintre băltoace, declamînd din Pound,/ cît ţin minte, cu o mînăridicată în sus, un pic teatral:/ «Dacă un bărbat ibovnic/ el poateumbla pe malul scit,/ nu se va găsi nici un barbar să meargăpînă-ntr-acolo încît să-l vatăme,/ Cupidon o să-i meargă-nainte cuaprinse făclii/ şi va-nlătura de la călcîiele sale cîiniiturbaţi».../ Şi ea cu glas de asistentă medicală: «Liniştiţi-vă,liniştiţi-vă,/ o să vă apuce iar tusea!»...// Pe Dumnezeul meu, nuştiu de unde au apărut!/ Doi de-o parte, doi de alta./ Iar unul cuun arici mov pe cap zice:/ «Aţi văzut cum o mai pipăia, boşorogul,pe sub masă/ şi cum o ameţea cu prostii din Platon?»./ Iar altul,ce părea un copil, mai arţăgos:/ «Cînd mă gîndesc că-i suge cubuzele zbîrcite/ sînişorii ei ca piersica, ptiu, îmi vine să vărs!/Ia, să-i dăm noi la pisicuţă lăptic proaspăt!»./ Iar cel cu ariciulpe cap:/ «Iar lui nenea să-i dăm la gămălie,/ că-i vremea să facănani!»,/ şi-mi arde o palmă./ Iar ea ca o pisică cusută pemînecă.// Pe Dumnezeul meu, numai ce am văzut trotuarul cum semişcă,/ şi trece deasupra, învelindu-mă ca o pătură umedă./ Iarclădirile cu capu-n jos./ Şi o baltă neagră mi-a căzut ca o pernăpeste urechi./ Nani, nani-n cîmp cu flori!/ Iar cînd m-am trezit,încercam să mă dezvelesc şi nu puteam./ Şi iar nani, nani-n cîmp cuflori şi iar palme/ şi ea plîngînd şi sărutîndu-mă, învineţită laochi,/ cu buzele muşcate ca de şoareci şi cu rochia ruptă:/«Liniştiţi-vă, liniştiţi-vă, o să vă apuce iar tusea!»./ M-amridicat greu, iar ea şi-a cules chiloţeii roz de lîngă gard/ şi i-apus în poşetă.//Acum, la nici 25 de ani, e o doamnă bătrînă:/ punginegre sub ochi,/ fruntea încreţită, buzele ridate, sînii căzuţi./Iar eu ce pot să fac, dacă ea şi-a propus să-mbătrînească şi/îmbătrîneşte planificat?/ «Din multă iubire - zice - în doi ani osă fiu ca şi dumneavoastră,/ să nu vă mai fie ruşine cu mine/ searala bar!»/ Şi o fac tîrfă. Dar şi îngeraş./ Şi ea, cu glas deasistentă medicală:/ «Linişitiţi-vă, liniştiţi-vă, o să vă apuceiar tusea!»."
Am citat un singur poem marca Ion Mureşan, dar integral. Fărăsă semene cu vreuna dintre poeziile à la manière de..., el afost proiectat pe o anumită întindere; şi proiectul poetuluitrebuie, dacă nu înţeles, măcar urmărit. A-l cita pe Mureşanextrăgînd o strofă din restul e ca şi cum ai lua un fragment dinRebreanu şi a spune că acela este romanul rebrenian. Scrisulmarelui romancier interbelic e incolor; un fragmenţel din el nuînseamnă mai nimic. La rîndul ei, poezia din cartea Alcoolare o anumită respiraţie şi un ritm de performare şi evoluţie carenu poate fi întrerupt. Căci versurile lui Ion Mureşan nu o iau "dejos" ca să ajungă la înălţimi "de puritate şi de ingenuitate";poetul este de fiecare dată şi de la bun început instalat în toatedimensiunile şi cotloanele poemului. Cînd, în Întoarcerea fiuluirisipitor, el îşi începe secvenţa a şaptea cu paranteza"explicativă" O viziune, eu o iau ca pe o inteligentă,subtilă ironie. Fiindcă vizionarismul său defrişează şi modificătotul şi în celelalte poeme purtînd la vedere amprenta lui IonMureşan. Citind şi apoi recitind Amantul bătrîn şi tînăradoamnă, vom observa nu numai jocul serios pe mai multe planuri,ci şi faptul că fiecare strofă era necesară, şi încă imperiosnecesară, în construcţia de întreg a textului. Ultima,excepţională, vine după o ruptură de plan şi de nivel minuţiospregătită de poet. Din zece poeţi români contemporani şi"onorabili", "promiţători", "nu răi", oare cîţi nu s-ar fi opritdupă ultimul vers al penultimei strofe, pentru a se scuza apoi cuscuza "minimalismului"? La Ion Mureşan, registrul poate fi inclusivminimalist, dar miza pusă în joc sparge orice registru. Ca oricemare poet, autorul "optzecist" îşi face singur regulile, pentru ale respecta cu o dureroasă exactitate. Abia astfel, imaginaţiapoetului a devenit imaginarul lui.
Dar vizionarism ce înseamnă? O formulă goală ce poatefi umplută cu orice, o etichetă sub care se pot livra toateprodusele, indiferent de calitatea şi de originalitatea lor? Sevede, din exemplul de mai sus, că un poem de formulă vizionară nuimplică obscuritate, limbaj ininteligibil, versificare confuză,lirism împiedicat. Coerenţa paginilor e absolut impresionantă, datfiind că un mare poet lasă, în textele lui de vîrf, ca limbajul -măcar pe anumite secvenţe - să lucreze autonom. Or, Mureşan nu faceaşa ceva. El îşi asistă pe tot parcursul şi pînă în fibrafibrei poemul, îl creează şi totodată îl controlează la sînge, fărăa da senzaţia că o face. Textul este în acelaşi timp "sincer" şiteatral, direct şi declamativ, prozaic şi liric, comic şi tragic,"realist" şi abisal. Se înţelegea oare ceva din strofa finală, fărăetapele parcurse în toate cele patru strofe de pînă la ea? Eraaltceva decît o replică oarecare, bună să mai umple pagina, acel"liniştiţi-vă, liniştiţi-vă...", dacă ea n-ar fi căzut iarăşi, lafinal, într-un alt nivel decît cele anterioare, într-o altăadîncime, "subit" descoperită, a poemului?
Am pus "subit" între ghilimele fiindcă noi o descoperim aşa,dintr-o dată, la prima lectură. Poetul a gîndit însă îndelungaceastă dimensiune de adîncime şi cred că a plecat invers, înconceperea şi scrierea textului său: avînd întîi intuiţiasfîrşitului, lucrînd apoi cu infinită răbdare etapele, episoadele,fiecare imagine de pînă la el. Marea poezie nu se leagă, niciodată,de o găselniţă norocoasă. Poezia mare se scrie greu şi rar; şigăsesc în chiar acest fapt o explicaţie pentru sterilitatea lui IonMureşan sau a lui Ioan Es. Pop ori pentru renunţarea la poezie alui Mircea Cărtărescu. Şi sînt mîhnit să văd cîţi dintre criticiinoştri de întîmpinare, care scriu elogios despre orişicemanufactură editorială, au ratat întîlnirea cu această mare cartede poezie a unui mare poet contemporan. Li se par cuvinte mari?Posibil; dar, în acest caz, baremi ele sînt pe deplin meritate.Astfel de momente sînt rare în viaţa unui cronicar al actualităţiiliterare; şi a rata unul dintre ele este, pentru mine,impardonabil. Voi prelungi aşadar întîlnirea cu carteaAlcool, scriind un studiu despre întreaga operă poetică a luiIon Mureşan.
Formula lui, singulară, în această a treia carte: ceremonialde dedicaţie şi invocare; decantare de poetici şi demarcare apropriului teritoriu; eliminarea oricărei tensiuni conflictuale, lafundamentul vizionarismului poetic; evitarea cu graţie aparodicului, ca şi a autopastişei; narativitate mai accentuată, înraport cu volumele dinainte; păstrarea histrionismului tragic;tehnica rezonanţei şi a reverberaţiei, învăţată de la Blaga şizăpăcind critica de poezie: acolo unde sînt, şi încă de la primulvers, cel puţin două planuri implicate unul în altul, cîţivacomentatori au văzut numai unul, de la care poezia s-ar înălţatreptat, pînă la... ingenuităţi; suprarealism invadînd, înÎntoarcerea fiului risipitor,scenariul biblic, aşa cum înproza de tinereţe a lui D. Ţepeneag asistam la o contaminaţieonirică; largi desfăşurări imagistice şi cîte-un "pleoasc!"formidabil; o "cîrciumă cu vad bun", în care oricine poate intra,pentru a vedea - ce?
Nimic altceva decît cel mai bun volum de poezie românească dinultimii ani; şi unul care, în opinia mea, îl consacră definitiv peIon Mureşan ca mare poet.
*) Ion Mureşan, cartea Alcool, Editura Charmides,Bistriţa, 2010, 80 p.
DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) esteconferenţiar universitar la Facultatea de Litere, UniversitateaBucureşti şi consilier editorial la Editura Polirom. A ţinutcronica literară în Adevărul literar şi artistic(1997-2005), apoi în România literară (2005-2009).Colaborări la Cultura, Suplimentul de cultură,Idei în dialog, Bucureştiul cultural,Caietecritice, precum şi la ziarele Evenimentul zileişiAdevărul. Are o rubrică la Radio România Cultural şi una peportalul LiterNet. Din 2005 este doctor în Filologie (summa cumlaude) al Universităţii Bucureşti, cu o teză despre Ion D.Sîrbu. Volume publicate: Concert de deschidere (Premiul deDebut al României literare, Premiul pentru Debut al UniuniiScriitorilor din România şi Premiul "Titu Maiorescu" al AcademieiRomâne); Ileana Mălăncioiu,Recursul la memorie.Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul ScriitoruluiRomân. Dialoguri pe hârtie; Bucureşti Far West. Secvenţe deliteratură română; Un om din Est (Premiul pentru Criticăşi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti);Convorbiri cu Octavian Paler; Timpuri noi. Secvenţe deliteratură română.
AFACERI DE LA ZERO