• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Ioan Glodariu (II): Zalmoxe nu a avut statui

Ioan Glodariu (II): Zalmoxe nu a avut statui

Prima participare a profesorului Ioan Glodariu la sapaturi arheologice dateaza din 1958, cand tocmai terminase primul an al Facultatii de Istorie din Cluj. Atunci, la indemnul profesorului sau, Hadrian Daicoviciu, a urcat pentru prima data in Muntii Orastiei, la Sarmizegetusa Regia. Experienta traita acolo a fost coplesitoare si a determinat intreg cursul vietii celui care si-a legat destinul de sapaturile arheologice din zona cetatilor dacice. (Radu Constantinescu)

Pentru a intelege mai bine ce impact a avut pentru mine contactul cu Sarmizegetusa Regia, cetatea sacra a dacilor, dar si cu celelalte constructii de la Blidaru, Costesti-Cetatuie, Luncani-Piatra Rosie, Fetele Albe etc., trebuie sa fac un scurt rezumat al cercetarilor intreprinse aici pana in acel moment. Primele sapaturi s-au realizat in secolul al XIX-lea, dar abordarile sistematice au inceput abia in 1924. In perioada interbelica, la Universitatea din Cluj, la indemnul si cu sprijinul lui Vasile Parvan, s-a format un grup de remarcabili filologi clasici si istorici antici. Printre ei ii amintesc pe D.M. Teodorescu si Constantin Daicoviciu, care vor lucra aici pana in 1944. Cercetarile se reiau in vara lui 1949 si sunt conduse pana in 1972 de Constantin Daicoviciu, apoi, pana in 1984, de Hadrian Daicoviciu, iar din 1985 si pana in prezent, de semnatarul acestor randuri.
Marele sanctuar circular de la Sarmizegetusa a fost degajat integral in anii '50, confirmandu-se supozitia mai veche a lui D.M. Teodorescu potrivit careia monumentele respective reprezinta sanctuare si nu constructii profane (hambare) sau funerare. Sanctuarele erau un fel de biserici, cu deosebirea ca muritorii nu aveau voie sa intre in ele. Toata ceremonia religioasa se derula in fata lor. In interior aveau acces doar preotii, iar acesta era foarte complicat, cu multe ocolisuri si trepte, cu intrari false, ca un veritabil labirint, enigmatic pentru un neinitiat. Ce era inauntru nu stim. Oricum, nu am gasit nici un piedestal capabil sa suporte o statuie. Zalmoxe nu a avut statui.
In 1950, a fost identificat sanctuarul mic circular si sanctuarul mare patrulater de andezit. In 1951, pe terasa a XI-a, in incinta sacra, s-a procedat la dezvelirea completa a marelui sanctuar circular. Din pacate, in acel moment nu s-a urmarit depistarea tuturor urmelor de stalpi de lemn din interiorul rotondei, arsi in Antichitate, ci s-a preferat calcularea numarului amintitelor urme pe baza observatiilor din sectiunile trasate in anii anteriori. Ca urmare, atunci s-a stabilit ca asa-numitul cerc interior era alcatuit din 68 de stalpi, iar constructia din absida - din 34. Aceste cifre aveau sa constituie punctul de plecare pentru niste calcule si teorii iluzorii ale unor pseudospecialisti. Acestia au jonglat cu adunari, inmultiri si impartiri, ajungand la concluzii spectaculos-hilare. Mai tarziu, in urma sapaturilor din 1980, am constatat ca, in realitate, numarul stalpilor din sanctuar (cercul interior) era de 84. Concluzia la care am ajuns este ca, la sanctuarele patrulatere, numarul de coloane trebuie neaparat sa fie un multiplu de sase. Altfel nu se poate. Peste tot unde am putut reconstitui forma initiala, am regasit acest multiplu de sase.
Tot in 1951, pe terasa a VIII-a, s-a dezvelit partial marele atelier de faurarie, cel mai vast si mai bogat cunoscut in Dacia preromana, in cuprinsul caruia se aflau lupe (acele "paini" de fier de care am amintit) si zeci de unelte din fier, unele prevazute inclusiv cu adausurile de lemn indispensabile folosirii lor. In asezarea civila, s-a terminat de cercetat instalatia de captare a apei de la Tau, de unde s-a recuperat recipientul de brad, tuburi de conducta din teracota si bine cunoscutul filtru din plumb.
In 1952, mai intense au fost investigatiile la zidul Sarmizegetusei, precizandu-se principalele sale faze de constructie: prima ridicare, demantelarea partiala din 102 ca urmare a tratatului de pace dintre Traian si Decebal, refacerea zidului (intre 103 si 104), distrugerea sa dupa razboiul din 106 si, ultima faza, reconstruirea lui de catre romani. De altfel, in anii in care am sapat eu si chiar si acum, pe pante la Sarmizegetusa se pot vedea blocuri de piatra cazute din ziduri, deoarece, atunci cand romanii au parasit aceste locuri, la inceputul domniei lui Hadrian, au daramat zidurile inalte de cel putin 4 metri inaltime ale cetatilor dacice.
Din descoperirile remarcabile ale anilor urmatori, retin dezvelirea, in 1954, a locuintei poligonale (21 de laturi) cu un inventar extrem de bogat si de variat: unelte si o lupa de fier, ceramica pictata cu motive florale si zoomorfe, cereale carbonizate, un flacon de sticla si fragmente din vasul cu celebra inscriptie Decebalus per Scorilo. Moneda de bronz de la Traian, fara titlul Dacicus Maximus, asigura datarea locuintei in ajunul si in timpul razboaielor daco-romane de la inceputul secolului al II-lea.
Din 1958, am fost participant direct la lucrarile din zona Cetatilor dacice din Muntii Orastiei. In fiecare an, aveam parte de o noua surpriza. Imi amintesc ca in 1959 s-a terminat cercetarea cisternei cetatii de la Blidaru, reperata inca din 1953. Sapaturile au scos la lumina o constructie dacica ridicata in buna tehnica... romana, cu respectarea preceptelor lui Vitruvius. Explicatia: dacii au adus pentru constructii mesteri din Roma antica. Cisterna era alimentata cu apa printr-o conducta ce pornea de la un izvor situat, ca de obicei, la o cota inferioara celei a fortificatiei. Una dintre aceste conducte a fost folosita de un localnic pana prin 1985, cand s-a infundat.
Trebuie spus ca in Sarmizegetusa Regia dacii captasera apa a trei izvoare, doua in punctul Tau, al treilea in zona sacra, si o transportau prin conducte la locuintele din terasele inferioare. Deci si din acest punct de vedere avem de a face cu o civilizatie evoluata. Desigur, dupa cucerirea cetatii si largirea ei, romanii si-au construit aici terme.
In anii care au urmat, am sapat mult la altarul de sacrificii, din andezit, de la Sarmizegetusa, cunoscut sub numele de Soarele de Andezit. El a fost decopertat in anii 1959 si 1960. Vreau sa relatez aici un lucru interesant: dacii aveau un instrumentar pentru masurarea timpului si puteau sa determine echinoctiile, ceea ce este rar pentru civilizatiile antice. Si iata cum: de la altarul de forma rotunda porneste o "sageata", un sir de blocuri de piatra, pe directia nord. Pe blocuri sunt cateva marcaje cu doua linii, un pic distantate. Ziua incepe acolo unde incepe "sageata" cu pricina si se termina la capatul pietrelor. Dacii au masurat trecerea timpului, ca si ceilalti din Antichitate, cu umbra unui bat pus pe altar; acel bat lasa umbra la amiaza exact pe "sageata" cu pricina. Desigur ca umbra cea mai scurta este la amiaza solstitiului de vara, iar cea mai lunga - la solstitiul de toamna. Lungimea sirului de blocuri de piatra se incadreaza exact in aceste dimensiuni. Acolo, pe un bloc, unde ar fi cazut umbra, este marcat locul echinoctiului, dar si alte doua semne care pot semnifica date religioase importante pentru ei. Culmea este ca la Sarmizegetusa, aflata intre dealuri, nu exista orizont liber. Adica nu poti sa vezi nordul din locul in care se afla altarul. In schimb, se putea "transla" virtual tot ansamblul in alta parte, unde era orizont liber. Si dacii au facut aceasta operatie.
Soarele de Andezit este si altar de sacrificiu. El a fost ridicat pe o fundatie din blocuri de calcar, careia i s-a suprapus o constructie circulara: un bloc de andezit rotund in centru, de la care pleaca 10 segmente de andezit, roca adusa de la Bejan, de langa Deva. Aproape de margine, "placa" circulara avea o bordura de marmura din blocuri mici taiate in forma de T, care constituia un alt cerc. Sub platforma de andezit trece, partial, un canal de drenaj. Pe o latura a acelui canal, se afla un fel de lighean de calcar, cu un cioc orientat spre canal, iar in segmentul de deasupra - un orificiu. Sus, pe platforma, se faceau sacrificiile. Sangele, sau lichidul de sacrificiu, se scurgea prin orificiu in canalul de drenaj. Interesant ca in zona sacra, la Sarmizegetusa sunt doua mari canale de drenaj. De unde concluzia ca asemenea ritualuri erau curente.
Prin anii '80, ceea ce am lucrat cu atata grija si raspundere a intrat in mare pericol. Se anuntase vizita lui Ceausescu si sus, la cetati, se dorea o curatenie generala. S-a lucrat cu japca. Sanctuarul arata in acele momente ca o casa in constructie, pe care te pregatesti sa o varuiesti. Ceausescu nu a mai venit, iar eu am incercat in anii ce au urmat sa repar ce s-a mai putut repara si sa readuc Gradistea la stadiul anterior, asa cum o tineam minte.

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867