Ziarul de Duminică

Ioan Lăzeanu: „Mă las dus cu privirea de ceea ce face mâna, gestul îmi arată valoarea întâmplării, desenul se naşte prin mişcarea mâinii, mişcarea aceasta lasă o urmă, iar urma aceasta este desenul”/ de Stelian Ţurlea

Ioan Lăzeanu: „Mă las dus cu privirea de ceea ce face mâna, gestul îmi arată valoarea întâmplării, desenul se naşte prin mişcarea mâinii, mişcarea aceasta lasă o urmă, iar urma aceasta este desenul”/ de Stelian Ţurlea

galerie foto

Autor: Stelian Turlea

22.07.2016, 00:06 96

Ioan Lăzeanu s-a născut la 8 martie 1940 la Ploieşti. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, facultatea de arte decorative, la clasa profesorului Paul Miracovici. După ce a absolvit facultatea, în 1966, a fost profesor de desen, apoi a petrecut câţiva ani pe şantierele de pictură inconografică pe care le conducea pictorul Eremia Profeta la Arad şi Aiud. A participat la câtvea expoziţii anuale. În 1974 a părăsit ţara, căsătorindu-se cu pictoriţa de cetăţenie germană Katharina Zipser. După München, a găsit de lucru la un colegiu de restaurări din Bremen şi Reklinghausen. La un simpozion în care era vorba despre legătura dintre pictură şi muzică l-a cunoscut pe

Michael Vetter, care l-a convins să urmeze metodele sale la Academia de Arte Transverbale pe care o iniţiase. Ca să-şi câştige existenţa, a predat cursuri de desen, apoi a fost scenograf la un teatru experimental (Theater Schule) unde a rămas până la pensionare, în 2003. A expus, între timp, la Londra, Lisabona şi Wroklaw. În 2010 a expus din nou în România, la Galeria de Artă din Ploieşti.

A doua expoziţie se află în plină desfăşurare la Galeria Dialog a Primăriei sectorului 2 Bucureşti.

 
 

Domnule Ioan Lăzescu, reveniţi în România abia cu a doua expoziţie după stabilirea dvs. în Germania, în 1974. Se ştiu foarte puţine despre dvs. Vă puteţi prezenta succint, altfel decât în chapeaul biografic al acestui interviu sau mai dezvoltat?

Domnule Stelian Ţurlea, îmi vine greu să vă dau un răspuns satisfăcător. Timpul trece nerăbdător, nu ne aşteaptă, nu se acomodează la ritmul de viaţă al oamenilor. Eu am avut nevoie de foarte mult timp să bat poteca vieţii mele. Viaţa familială şi greutăţile întâmpinate, nesiguranţa şi neîncrederea în ceea ce faci, lipsa de apreciere, toate m-au făcut să bâjbâi un timp prin ceaţă. Până am găsit convingerea că mă aflu pe un drum şi că mă pot încrede în acesta, a fost o vreme de acumulare, de învăţătură şi răbdare. La o expunere în ţară nu mă gândeam, a trebuit să aştept ivirea acestui eveniment. Apoi să ştiţi că cel mai mult timp îl folosesc pentru pictură şi de aceea, fără un sprijin din afară, nu aş realiza nicio expoziţie.

 

Cum vă vedeţi dvs. întâi şi întâi: pictor, profesor de desen, scenograf? Sau în anumite perioade ale vieţii dvs. a prevalat una dintre direcţii?

Munca mea se desfăşoară pe domeniul picturii, aici mă simt liber, în pictură se află sâmburele creaţiei mele, celelalte activităţi m-au ajutat să câştig o pâine! Iar acolo de unde-ţi câştigi pâinea eşti dependent de condiţiile care ţi se pun.

 

Aţi lucrat o vreme, în tinereţe, pe şantiere de pictură inconografică, aţi restaurat picturi murale. În ce măsură v-a influenţat acea perioadă?

Cultura românească s-a dezvoltat din arta bizantină, de aici şi tehnicile murale pe care le-am învăţat la academie, tempera cu ou, frescă, mozaicul şi zgrafito.  Prospeţimea acestor tehnici m-a atras mai mult decât pictura în ulei. Apoi desenul clar şi bogat al suprafeţei, nu numai în pictură dar şi în dantelăria în piatră la exteriorul unor biserici.

 

Cum aţi ajuns la stilul de acum? Ce a însemnat pentru dvs. Academia de Arte Transvizuale?

Prin „limbajul transverbal“ înţeleg ce devine vizibil înainte de a fi denumit, conţine aspecte verbale şi nonverbale, momentul creativ fără conţinut simbolic, structuri vizual percepute, desenul eliberat de funcţiunea lui „ilustrativă”. Sau în general ceea ce prin mişcare se face perceput, gestul, vocea, dansul etc. Aş putea spune printr-o muncă de înţelegere a ceea ce fac!

 

Dvs. cum vă vedeţi pictura? În ce stil sau şcoală v-aţi încadra?

Nu m-am gândit dacă ce fac este un stil, mai degrabă ar putea fi un drum, sunt sigur că şi alţi artişti se află pe drumul acesta.

 

Cât de mult este joc, cât de mult curiozitate în picturile dvs.?

Amândouă merg mână în mână, curiozitatea de a vedea ce se naşte din joc, iar jocul mă face curios.

 

Aţi declarat la un moment dat că vă lăsaţi dus de ceea ce vedeţi, că în această experienţă vizuală „ceea ce la început apărea fără conţinut se adevereşte a fi rezultatul mişcării. Pe această cale am descoperit un izvor creativ şi fără influenţa experienţelor anterioare”. Puteţi explica mai pe larg?

Da, mă las dus cu privirea de ceea ce face mâna, gestul îmi arată valoarea întâmplării, desenul se naşte prin mişcarea mâinii, mişcarea aceasta lasă o urmă, iar urma aceasta este desenul. Deci mişcarea este izvorul însuşi, aşadar urmărind ce face mişcarea învăţ să văd ce combinaţii se nasc din acestea şi aşa se dezvoltă jocul mai departe.

 

Fiecare creator este unic. Cât de apropiat vă simţiţi de alţi pictor ai generaţiei dvs.?

Este unic dacă înţelege ce face. Desigur, fiecare om este unic, în creaţie însă trebuie să fim şi constienţi de acest lucru. Mă simt apropiat de cei care au înţeles acest proces al mişcării. Nu putem şti care este arta secolului 21, dar avem o altă conştiinţă artistică decât în secolul 20.

 

Aveţi un crez artistic? Puteţi vorbi despre el?

Un „credo”, desigur. Poate când eram tânăr nu prea credeam în ceea ce făceam, acuma însă cred că prin artă învăţ să mă cunosc pe mine însumi, cred că arta ne educă, chiar dacă limbajul pe care îl foloseşte nu este întotdeauna cel mai comod. Când ne recunoastem însă în ce facem, suntem mulţumiţi şi împăcaţi cu noi înşine şi cu viaţa.

AFACERI DE LA ZERO