Multe cazuri de colaborationism cu Partidul si Securitatea sunt inca invaluite in mister. Perdele succesive de ceata ascund contributiile in sfera delatiunii ale unor oameni obisnuiti sau ale unor personalitati in adevaratul inteles al cuvantului, care beneficiaza in continuare de conspirare. S-a ajuns chiar la aberatia (in sfera morala) ca informatorii activi sa ramana protejati, ascunsi opiniei publice, in timp ce informatorii "pasivi", iesiti din campul muncii prin moarte sau prin defectiune, sa fie aratati acuzator cu degetul.
Situatia lui Ion Caraion este de mult cunoscuta, inca de la fuga poetului in Occident, prompt contracarata de catre "organele abilitate". Riposta acestora a vizat izolarea lui in cercurile exilatilor romani, cu actiuni concertate "pe linia demascarii, compromiterii si intimidarii sale". Telefoane si mesaje trimise in Elvetia ca sa-l sperie, sa-i bage mintile-n cap, si scurgeri bine controlate de documente in Saptamina, al carei patron, Eugen Barbu, a extras din hartiile autorului anume acele fragmente in care ii turna la Securitate pe Virgil Ierunca si Monica Lovinescu. Prins intre doua fronturi, condamnat de vechii sai tortionari, ca si de prietenii care nu i-au putut ierta pactul cu Diavolul, cu numele terfelit si reputatia distrusa, Ion Caraion a mai trait doar cativa ani. Ceea ce ar fi trebuit sa fie o noua viata, un nou inceput, a devenit un purgatoriu terifiant si, apoi, un dosar de arhiva.
Franturi din acest dosar, dintr-o arhiva personala a durerii, apar intr-un volum pe cat de bine intocmit, pe atat de coplesitor, la lectura, prin evidentele lui documentare. Cazul "Artur" si exilul romanesc* cuprinde o suta de documente reprezentative, alese dupa criteriul apartenentei la o tematica (si o problematica) specifica, indicata in titlu. Au fost preferate pentru a fi selectate acele note, informari, rapoarte, referate, fise si tabele ce fac referire directa la romanii din exil si - mai ales - la relatiile scriitorilor din tara cu cei ramasi in Occident. Aceasta este si incadrarea lui Ion Caraion ca informator. El e recrutat, in inchisoare, in problema Activitatea dusmanoasa desfasurata de unele elemente din domeniul arta-cultura, urmand a servi unui obiectiv "patriotic", si anume "neutralizarea activitatii ostile tarii noastre, desfasurata de unele varfuri reactionare ale emigratiei intelectuale din Franta si colaboratori ai postului de radio Europa Libera".
Inainte de a-l acuza pe Ion Caraion pentru cele facute, e obligatoriu sa cunoastem contextul racolarii sale. In 1950, este arestat si condamnat la 5 ani de inchisoare corectionala, pentru vina de a fi trimis in strainatate articole si versuri potrivnice noii oranduiri. In 1955, eliberat, e gazduit de Dumitru Banu, fost legionar, si o cunoaste pe Ecaterina Balacioiu (mama Monicai Lovinescu). Pe 26 martie 1958 este din nou arestat, pentru a fi tinut multa vreme in ancheta, intr-un proces de "spionaj", alaturi de Dumitru Banu, Adrian Hamzea, Ecaterina Balacioiu, Ecaterina Jecu, Grigore Popescu si Valentina Sestopaly (sotia lui Caraion). In 1959 este condamnat la munca silnica pe viata si confiscarea intregii averi, culpa fiind aceea de "inalta tradare". Valentina Caraion primeste si ea o condamnare de 15 ani munca silnica si 10 ani degradare civica si confiscarea averii. In 1963, pedeapsa lui Caraion e comutata la 25 de ani munca silnica. In martie-aprilie 1964, el accepta sa devina informator al Securitatii (recrutarea o face cpt. Chirila Scarlat, in camera de ancheta a Penitenciarului Aiud), fiind imediat gratiat de restul pedepsei si pus in libertate. Aceasta dupa ce redactase angajamentul de colaborator, autobiografia si lista de legaturi; si dupa ce i se facuse primul instructaj. Delatiunile acopera intervalul 21 august 1964 - 4 august 1981, in vara acestui din urma an Caraion alegand calea exilului.
Inainte de a condamna inca o data victima, s-ar cuveni sa-i condamnam pe calai; si inainte de a gasi diverse scuze informatorilor entuziasti, care au semnat angajamentul in deplina libertate, ar trebui sa i le gasim acestui scriitor atat de chinuit, care s-a salvat, prin semnarea unei hartii, de restul anilor de inchisoare. Cred ca suferise, deja, destul. Ceea ce ramane totusi in contul lui Caraion ca o fapta reprobabila de nesters este contributia sa in "rezolvarea" cazului Steinhardt. Era un om care trecuse, ca si el, prin experienta detentiei. Informand Securitatea in legatura cu jurnalul sau secret, le-a livrat tortionarilor o noua victima, si inca una pretioasa sub raport moral-intelectual. Nota scrisa de Ion Caraion, la finele anului 1972, despre "demascarea" lui N. Steinhardt, e un document teribil. Va atarna greu, pentru oricine il va parcurge, in talgerul condamnarii etice a lui Ion cel Negru: "In ultimele doua saptamani l-am vazut pe Nicu Steinhardt de doua ori. Prima data a trecut el pe la mine si negasindu-ma in cursul diminetii, a revenit in dupa-amiaza zilei. A doua oara am fost eu pe la el. De fiecare data arata foarte speriat si zdrobit. Mi-a spus ca se efectuase la domiciliul sau o perchezitie, ridicandu-i-se un manuscris original despre viata din inchisoare si copia dactilografiata a acestuia. Un manuscris de cateva sute de pagini, pe care el nu-l incredintase spre lectura decat la doi-trei oameni: 'Unul din acestia m-a tradat. (...) Nu, nu, turnator n-am sa devin. Sa-mi ceara altceva, sa ma pedepseasca altfel. Ascult. Am gresit, ascult. Insa nu o pedeapsa prea mare. N-am dat-o decat la cativa oameni s-o citeasca.' E derutat si intr-o masura, de-a adevaratelea, scrantit." (pp. 101-102). Bietul Steinhardt! si sarmanul lui delator!
Macularea lui Ion Caraion este in primul rand opera organelor (cateva nume, pe langa cel al lui Eugen Barbu: cpt. Chirila Scarlat, col. Gheorghe Craciun, lt. col. Mircea Albescu, lt. col. Mihai Wawiernia, gen. mr. Aron Bordea, col. Ilie Merce, lt. col. Valeriu Gruia, cpt. Cornel Toader, lt. col. Averescu) si abia apoi opera lui jalnica, omeneasca.
*) Cazul "Artur" si exilul romanesc. Ion Caraion in documente din Arhiva CNSAS, editie de Delia Roxana Cornea si Dumitru Dobre, Cuvant inainte de Delia Roxana Cornea, Editura Pro Historia, Bucuresti, 2006, 292 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
