Ziarul de Duminică

Ionesco vs Papu: Cronica unei empatii erodate (I)/ de Vlad-Ion Pappu

Ionesco vs Papu: Cronica unei empatii erodate (I)/ de...

Autor: Ziarul de Duminica

21.11.2014, 00:22 173

Pe urmele unei scrisori pierdute

Imboldul pentru reconstituirea fluxului empatic (în accepţiunea de sincretism emoţional generat de afinităţi intelectuale şi de conştiinţa paritară a marginalizării) existent între Eugène Ionesco (pe vremea când era încă Eugen Ionescu) şi Edgar Papu l-am aflat descoperind în Fondul de corespondenţă adresată lui Tudor Vianu un vast proiect istorico-literar împărtăşit de Eugen Ionescu care intenţiona să schiţeze evoluţia intelectuală a generaţiei literare afirmate în deceniile trei şi patru ale secolului trecut, într-un mod segregat, pe două planuri ireconciliabile. Destinat publicării în „Cahiers du Sud”, studiul, în liniamentele sale de bază, este evocat într-o misivă, datată Vichy, 20 februarie 1944, pe când Ionescu îndeplinea funcţia de secretar de presă al Legaţiei române şi urma să creioneze, inclusiv prin antologări de varii texte, „cele două direcţii «spirituale» româneşti ale generaţiei literare actuale (…) cea semănătoristă, antioccidentală, mistică etc. şi cea modernistă, occidentalizantă, raţionalistă. De o parte: Lovinescu-Ralea-Vianu-Zarifopol, de alta: Pârvan-Nae [Ionescu]-Blaga şi dedesubt de o parte Cioculescu-Vladimir Streinu-George Călinescu-Camil Petrescu-P.[ompiliu] Constantinescu (ăsta «cu cine» mai e?)-Edgar Papu [subl.n.] şi de alta Cioran-Eliade-Noica (eu unde m-aş pune?) […] M-aş gândi să prezint textele scriitorilor, poeţilor, eseiştilor etc – însoţite de critice ale românilor (pentru şi contra ca prezentarea să fie vie) […]”.

Pe lângă filiaţia în care îl încadrează Eugen Ionescu, E. Papu mai beneficiază în aceeaşi epistolă şi de un pasaj care-l priveşte în mod direct: „P.S. III Am să-i scriu lui Edi Papu. E supărat? Dar eu îl iubesc.”

Din lectura scrisorii lui E. Ionescu se putea presupune că mesajul direct ce-i fusese promis lui Edgar Papu ar fi trebuit să cuprindă detalii despre proiectul în cauză, invitaţia de a colabora cu texte ilustrative proprii şi prezentarea de disculpări faţă de un reproş nedrept – pe care din  lipsă de suport documentar nu-l putem decât bănui –, după toate probabilităţile, bănuiala lui Eugen că, prin frecventarea lui Blaga şi colaborarea la revista acestuia „Saeculum”, Edi s-ar fi dezis de vechea lor camaraderie contestatară, ceea ce era departe de a fi adevărat.  În personalitatea multipolară a lui Edgar Papu puteau să coexiste curiozitatea şi înţelegerea pentru experimentul avangardist, alături de un neostoit dor de speculaţie metafizică, predispoziţie fecundă intuiţiei; totuşi, luciditatea – în viziunea sa – tinde câteodată să devină o sursă de certitudini fondat simplificatorii, mai ales în planul realităţii istorice, cu efect oarecum inhibator în construcţia ideilor („mistica logicii”).

În cuprinsul unui pasaj din memoriile sale, fără a detalia împrejurările neînţelegerii (evocarea se petrece la jumătate de veac distanţă), E. Papu afirmă în legătură cu epistola anunţată de E. Ionescu în post-scriptum-ul scrisorii către T. Vianu:

„Mi s-a părut a fi unul din cele mai superbe texte din cîte a scris el. N-avea nimic de program literar, fiind o continuă şi adînc mişcată revărsare lirică, sinceră pînă în fundul sufletului, revărsare legată apoteotic de amintirea mea şi a modestei încăperi înecate în verdeaţă, unde-l primeam ani de zile. Păcat că s-a pierdut un asemenea text românesc, semnat de Eugen Ionescu.”

Scrisoarea respectivă – unică mărturie directă a unui schimb juvenil de idei şi afecte – „se pierduse”, dimpreună cu întreaga corespondenţă, de până în 1961, primită de Edgar Papu, fiindcă mapa cuprinzând epistolarul îi fusese confiscată  cu prilejul arestării şi percheziţiei domiciliare aferente, petrecute în noaptea de 15 spre 16 decembrie 1961, după asidue şi infructoase investigaţii întreprinse de către anchetatorii M.A.I. înscrisurile fiind incinerate în 1964 (cu câteva luni înainte de ieşirea din închisoare, Securitatea cunoscând faptul că urmează să se emită în scurtă vreme un decret de graţiere pentru toţi deţinuţii politici s-a grăbit să eradice urmele abuzurilor săvârşite şi să îngroape definitiv înscrisurile susceptibile să lege individul de propriul său trecut, într-un act de reeducare tardivă şi disperată), în baza unei Ordonanţe de confiscare, datată 16.02.1963, fără număr de înregistrare, fapt confirmat de Procesul verbal de distrugere „prin ardere”, datat 8.II.1964, documente aflătoare la Dosarul de urmărire informativă deschis pe numele său şi recuperate din ACNSAS.

Speram să pot recupera scrisoarea, măcar în copie, sau să găsesc documente care să o descrie mai amănunţit, să citeze pasaje, considerate eventual incriminatorii de către cei care i-au instrumentat procesul, în Actul de acuzare ori în Dosarul de cadre, însă nimic. Şi era aproape singura mărturie care să ateste o comuniune intelectuală exemplară, înainte ca tinerii care o împărtăşeau să fie despărţiţi geografic, apoi geopolitic de către Cortina de fier.

Frustrarea produsă de acest demers documentar ratat datorită memoricid-ului m-a condus la tentativa de a lărgi plaja cercetării care să înglobeze, prin mărturii indirecte sau interpretate, un material de istorie literară insolit, dar în mare parte ocultat, relativ la relaţia dintre Eugen Ionescu şi Edgar Papu, perceptibilă în incidenţele biografice, în lecturi, abordări tematice, precum şi în decriptarea operei lui Urmuz şi a mişcării avangardiste româneşti, în genere.

 

În fotografie: Bob Bulgaru, desenând (stânga), Eugen Ionescu şi Edgar Papu (dreapta) într-o improvizaţie pe roluri, în „odăiţa” lui „Edi” din strada Polonă 62A, databil 1932-1933.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO