Ziarul de Duminică

Ionii pozitivi

Ionii pozitivi
27.01.2005, 00:00 85



Tot mai multi oameni de teatru (mai ales regizori, actori si... hm-hm!... cronicari) sunt de acord ca in Bucuresti e din ce in ce mai greu sa faci spectacole de calitate. Motivele acestei situatii paradoxale - Capitala este, totusi, locul unde se gasesc cei mai multi artisti importanti - nu au fost pana in prezent complet elucidate, dar se dau ca probabile: 1. multitudinea posibilelor "ciubuce" dupa care alearga interpretii; 2. lipsa de omogenitate a publicului, ceea ce produce deruta in criterii; 3. agitatia vietii de metropola.



Prin contrast simetric, cvasi-inexistenta, pentru actori, a ocaziilor de a face bani altfel decat prin teatru, structura (mai) stabila a auditoriului, monotonia si lentoarea vietii din orasele de provincie par sa duca la o calitate sporita a "actului artistic". Asta, in teorie. In practica... Altfel, ar insemna ca in toate urbele care intrunesc conditiile de mai sus - si avem, slava Domnului (?), destule - sa se faca teatru de nivel inalt. Ceea ce, din pacate, nu se face. Nu peste tot.



Orasul Sfantu Gheorghe din judetul Covasna este adesea pomenit, in context teatral, ca un "loc magic", unde pare ca aerul insusi (saturat, zice-se, de ioni negativi, care sunt ceva foarte pozitiv) stimuleaza creativitatea; mai cu seama, s-ar spune, in randul minoritarilor-majoritari maghiari, care, la Teatrul "TamA!si A?ron", fac spectacole bune, foarte bune si exceptionale (privite cu ochi rai, foarte rai etc. de organele administrative de aceeasi nationalitate - fapt defel minor), dar, de la o vreme, si in randul majoritarilor-minoritari romani, care, la Teatrul "Andrei Muresanu", functionand in aceeasi cladire, au inceput si ei sa faca spectacole bune si foarte bune. Ionii, probabil - impartiali... Asta nu inseamna ca la TAM atmosfera e paradisiaca: au fost si aici conflicte interne, au fost si aici neintelegeri intre conducatori si condusi s.a.m.d. Totusi, Teatrul "Andrei Muresanu" are sanse frumoase de a intra in istorie ca singura (dupa stiinta mea) institutie de spectacol din Romania in care directorii succesivi nu si-au aruncat unul altuia priviri criminale si pisici moarte in ograda: dramaturgul Radu Macrinici, criticul Doru Mares si, acum, arhitectul, scenograful si regizorul Horatiu Mihaiu si-au transferat "puterea" in mod pasnic, trupa nu a somat, proiectele incepute nu au fost abandonate - cu alte cuvinte, pe scena nu s-a vazut mai nimic din ceea ce se petrecea in culise. Noul director, ascunzand sub pletele de hippy definitiv idei foarte precise, are planuri mari pentru viitor: sa restructureze un pic obositul festival de teatru "Atelier", sa aduca regizori de rangul intai, sa informatizeze institutia etc. Laudam intentiile, asteptam rezultatele.



Deocamdata, Teatrul "Andrei Muresanu" a chemat cronicarii la doua premiere terminate aproape concomitent: Devoratoarea de litere de Catalin Mihuleac, in regia proapatului director, si David's Boutique, un spectacol scris si regizat de Radu Afrim. Montare de studio, Devoratoarea de litere (la "origine", Fetita cu litere) lanseaza in circuitul national un text selectionat, prin proiectul dramAcum, dintr-un numar - considerabil, se pare - de piese apartinand tinerilor autori romani. Catalin Mihuleac, ziarist, prozator si dramaturg iesean, construieste o drama de familie - o familie de proaspat-imbogatiti -, cu un tata brutal si desfranat, o mama isterica si o fetita traumatizata toate acestea, adica o poveste deloc straina de clisee si suficient de previzibila, pe care o salveaza de banalitate un fel de patetism umanist-romantic, pe de o parte, si, pe de alta parte, o adiere de hiper-realism convertit in supra-realism, care aminteste tulburator de Teodor Mazilu si de ticalosii sai atat de sinceri. Horatiu Mihaiu a inscenat textul, in scenografie proprie, osciland intre o (foarte inspirata) tratare seaca, realista, "serioasa", si o (irezistibila, probabil) scapare spre grotesc, ornamentata cu aspiratii postmoderniste. Combinatia e cam deconcertanta, dar nu lipsita de eficienta, mai ales ca actorii - Mirela Bucur PA!l, Nadia Samarghitan, Tiberiu Tudoran, Sergiu Alius, Camelia Paraschiv, Inna Andriuca, Mona Codreanu - se desfasoara convingator si, uneori, nuantat.



Dupa o serie de scenarii extrase din operele altora, dramaturgi, prozatori sau poeti, lucrari vadind simt narativ si sensibilitate filologica (ori invers), Radu Afrim a debutat ca autor "cu acte" pe scenuta de la Green Hours: Kinky Zo-one e(ra) un mic pamflet la adresa filistinismului (familial), cu accente grotesco-suprarealiste si (vai!) ecouri de scheci tv-comic; personal, mi s-a parut cam agasant. Pe scena de la Sfantu Gheorghe, Afrim recidiveaza dramaturgic cu un text full-lenghth botezat la fel de "exotic", compus cam in aceeasi tonalitate stilistica, dar mult mai substantial. David's Boutique imagineaza o poveste realist-fantastica - o araboaica misterioasa descinde in mijlocul unei mahalale romanesti, de unde pleaca apoi in lume impreuna cu bastinasul David (de fapt, fabula e doar un pretext) -, poveste amplasata in cadrul, si el realist-fantastic, al pravalioarei (boutique-ul, deh) unde se aduna zilnic (adica seral) felurite personaje pitoresti: fratii Pop, motociclisti si mardeiasi, fatala Cirasella, dama buna si pieptoasa, blandul si incertul sexual Romita etc. Toate aceste figuri - extrase, vizibil, din amintirile unei copilarii deloc uitate - vorbesc, se cearta, se impaca, se agita, traiesc, intr-un cuvant, sub ochii nostri o viata monotona si totusi viu colorata, comica si totusi varstata de melancolia apropiatei disparitii, caci "buticul" va fi desfiintat de fast-food-ul victorios. Tot ce am spus despre text se aplica si spectacolului - simpatic, cald, voios si putintel trist, jucat cu totala daruire, intr-un sublim talmes-balmes de rase, natii si etnii, de catre DA!vid Kozma si Romulus Chiciuc, Clara Flores Aguilera si Fatma Mohamed, Florin Vidamski si Daniel Rizea, Tiberiu Tudoran si copilul Nicholas Steiner, intr-un decor colorat ca o cutie cu jucarii (Wegroszta LA!szlA3) si in acordurile nemuritoare ale muzicii autohtone din anii '60 ("Paslarita", Luigi Ionescu s.a.m.d.). Iti place, te amuzi, te amarasti, zambesti din nou... Ce ai putea sa mai vrei? Poate, un pic de adancime.

AFACERI DE LA ZERO