Cazul lui Vladimir Bogdanovici Rezun (Victor Suvorov) (1947-) nu este singular între diplomaţii sovietici cu sarcini informative, dintre care destul de numeroşi au publicat, după defectarea lor memorii şi chiar lucrări cu profil istoric. Ceea ce i-a conferit lui Rezun o poziţie aparte este nu numai numărul apreciabil de volume publicate, ci şi faptul că a pus în circulaţie o serie de idei menite să modifice perspectiva asupra cauzelor şi dezlănţuirii celui de al Doilea Război Mondial, care, oricât de contestate, au contribuit la antrenarea unor discuţii nu numai între istorici, ci şi în rândurile opiniei publice.
Studiile şi cariera
...lui Rezun sunt asemănătoare cu ale celor mai multor ofiţeri sovietici care au fost integraţi serviciului de informaţii al armatei (GRU), acţionând de la un moment dat sub acoperire diplomatică.
Născut într-o familie mixtă ruso-ucrainiană, parcurge, începând din 1963, treptele învăţământului militar până la „Academia Frunze” şi al celui de pregătire în activităţi informative.
Este integrat unei „unităţi speciale de recunoaştere”, de fapt de spionaj militar (Spetsnaz).
Face parte din trupele care au întreprins intervenţia în Cehoslovacia (1968).
În perioada 1971-1974, studiază la Academia militară diplomatică. Activează sub acoperire diplomatică la Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva, iar apoi, în perioada 1975-1979, la Ambasada URSS din Viena , de unde va defecta, refugiindu-se în Marea Britanie, unde lucrează ca analist de informaţii şi publică numeroase cărţi sub pseudonimul Victor Suvorov, după numele marelui conducător de armate rus din secolul al XVIII-lea.
S-a pregătit Stalin să invadeze Europa?
Desigur, volumul care i-a asigurat cea mai mare popularitate a fost „Icebreaker: Who started the Second Worl War” („Spărgătorul de gheaţă: Cine a început cel de al Doilea Război Mondial”, 1990) în care susţine că Stalin intenţiona şi se pregătea să invadeze Europa centrală şi de est în vederea extinderii comunismului.
Volumul se bazează, după afirmaţia lui Rezun (Suvorov) pe fragmente ale unor memorii oficiale şi pe documente sovietice. Cea mai spectaculoasă afirmaţie a lui Suvorov a fost aceea că Stalin intenţiona să lanseze o invazie în Europa de est şi centrală ocupată de nazişti şi chiar în Germania, care ar fi jucat rolul de „spărgător de gheaţă”, fiind încurajată de conducătorul sovietic să declanşeze ostilităţile, la 6 iulie 1941. Acest plan a fost dejucat de atacul Germaniei asupra URSS („Operaţiunea Barbarossa”).
În principiu, această idee a lui Suvorov ar corespunde aceleia a naturii agresive a comunismului, care, încă din perioada în care acaparase conducerea Rusiei, nutrea intenţia finală a transformării statelor capitaliste în state comuniste.
Deşi ideea unei invazii a URSS în Europa centrală şi de est nu era nouă, marea majoritate a istoricilor au respins-o, argumentând că unele date puse în circulaţie de Suvorov erau „fabricate”, volumul fiind menit să îi asigure o anumită notorietate.
Între altele, se argumentează că Stalin a fost surprins de atacul Germaniei asupra URSS, iar armata sovietică era slab înzestrată cu armament şi dezorganizată prin suprimarea unor conducători ai săi în timpul Marii terori.
Totuşi, unele dintre afirmaţiile lui Suvorov au fost preluate în lucrarea colectivă „The Third World War: The Untold Story” („Al treilea război mondial: povestea nespusă”) publicată sub conducerea generalului sir John Hackett, în 1982.
Pe de altă parte, în ciuda scepticismului manifestat de specialişti, volumul său a fost publicat în diferite ţări, între care şi Statele Unite sub diferite titluri într-o perioadă în care se făceau speculaţii pe seama posibilului curs al unui război URSS-NATO în Germania.
În sfârşit, este de remarcat că unele din ideile lui Suvorov referitoare la intenţiile agresive ale URSS au fost sprijinite de o serie de oameni politici, între care fostul prim-ministru al Estoniei, Mart Laar, şi fostul preşedinte al Finlandei Mauno Koivisto.
Chiar şi între istorici s-au găsit susţinători ai argumentelor lui Suvorov, între care Mihail Maltiuhov în cartea sa „Şansa pierdută a lui Stalin”, bazată pe documente din arhive sovietice.
În ultimă instanţă se poate afirma că tezele lui Suvorov au fost sprijinite mai mult de oameni politici decât de istorici de profesie.
O bibliografie bogată
În afară de lucrarea menţionată, Suvorov este şi autorul a numeroase volume referitoare la istoria celui de al Doilea Război Mondial care continuă ideile din „Spărgătorul de gheaţă”: „Ziua M”, „Sinuciderea”, „Ultima republică”.
Altele dintre cărţile sale se referă la perioada Războiului Rece: „Eliberatorii”; „În interiorul armatei sovietice”; „În interiorul spionajului sovietic”. În 2011, publică volumul „Mama răului”.
Suvorov s-a ocupat şi de personalitatea unor conducători ai armatei sovietice, cum a fost Gheorghi Jukov.
În fine, Suvorov este şi autorul unor cărţi de ficţiune.
„Mi-am iubit ţara”
Într-un interviu, Suvorov se referă la unele împrejurări ale biografiei sale şi ideile care i-au inspirat lucrările.
În primul rând, menţionează că ceea ce l-a făcut să părăsească Uniunea Sovietică a fost teama pentru propria viaţă şi dorinţa de a demasca un „sistem criminal”. De altfel, Suvorov a fost condamnat la moarte în URSS in absentia.
În ceea ce priveşte îmbinarea dintre activităţile informative şi cele de istoric, precum şi principiile sale de viaţă, Suvorov arată că „Am fost subjugat de investigaţiile meticuloase...Mi-am iubit ţara, armata...Mi-a plăcut viaţa secretă şi aventuroasă ca agent de informaţii, dar am urât comunismul.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
