Ziarul de Duminică

Istorici şi diplomaţi (LVIII). Ambasadorii/ de dr. Alexandru Popescu

galerie fto

galerie fto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

09.07.2015, 23:40 1425

Aceeaşi tradiţie a diplomaţiei româneşti a numirii pe posturi de reprezentanţi ai ţării în străinătate – ambasadori – a fost continuată şi amplificată după 1989.

Cei mai mulţi se afirmaseră deja în diferite domenii ale cercetării ştiinţifice, mai ales al istoriei, activitate pe care au continuat-o pe timpul exercitării mandatului şi ulterior ca autori, între altele, ai unor lucrări în care şi-au valorificat experienţa diplomatică.

 

Alexandru (Alecu) Paleologu – foto 1 (1919-2005), scriitor, eseist, diplomat, ambasador. Descendent al unei vechi familii boiereşti. Licenţiat al Facultăţii de drept din Bucureşti. Îşi începe activitatea diplomatică în Ministerul de Externe în 1946 pe care o întrerupe, fiind obligat să se ascundă datorită urmăririi sale de către Securitate. Este arestat în 1959 şi condamnat, alături de membrii „lotului Noica-Pillat”. Este graţiat în 1954. Îşi recunoaşte în mod public colaborarea cu Securitatea. În continuare, activează pe post de cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Român, redactor la Editura Cartea Românească. Este ales membru al Uniunii Scriitorilor.

În decembrie 1989, este numit Ambasador al României în Franţa, post din care demisionează datorită poziţiei sale politice, declarându-se   „ambasadorul golanilor”, al participanţilor la demonstraţiile revendicative ale perioadei, şi datorită poziţiei sale monarhiste.

Este ales în Senatul României din partea Partidului Naţional Liberal; activează ca preşedinte al Consiliului Fundaţiei Societatea Civilă.

În 1990, este ales Mare Maestru al marii Loji Masonice din România.

Este autor a numeroase lucrări de istoria literaturii: „Spiritul şi litera. Eseuri critice” (1970), „Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu” (1978), „Ipoteze de lucru. Studii şi eseuri literare” (1980). Publică o serie de eseuri cu subiecte politice: „Politeţea ca armă. Convorbiri şi articole mai mult sau mai puţin politice” (2000); „L’Occident est à l’Est” (2001). Autor al unor volume de memorii, între care „Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor”.

 

Mihai Horia Botez (1940-1995), matematician, ambasador.

Absolvent al Facultăţii de Matematică din Bucureşti. Profesor asociat la catedra de cibernetică economică, statistici şi cercetare din Academia de Studii Economice, la Facultatea de Matematică. Între 1974 şi 1977, a fost directorul Centrului Internaţional de Metodologie a Studiului asupra Viitorului şi Dezvoltării.

În 1976 este invitat al „Woodrow Wilson International Center for Scholars”.

Ia atitudine împotriva regimului lui Nicoae Ceauşescu, redactând, în 1979, un „Memoriu al intelectualilor români” care este citit la Radio Europa Liberă şi publicat în revista franceză „La Nouvelle Alternative”. În 1988, primeşte azil politic în SUA, unde se afla cu o bursă, după care a lucrat la o serie de instituţii academice din această ţară.

După Revoluţia din 1989, a fost numit ambasador al României la ONU (1992-1994) şi în Statele Unite ale Americii (1994).

Publică o serie de lucrări de istorie şi politologie: „Lumea a doua introducere în comunismologia structurală” (1997), „Scrisori către Vlad Georgescu” (2003), „Românii despre ei înşişi” (1992).

 

Nicolae Stoicescu – foto 2 (1924-1999), istoric, ambasador.

Cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Ia atitudine faţă de o serie de excese ale regimului comunist, între care planurile de sistematizare rurală.

În perioada ianuarie-iunie 1990, îndeplineşte funcţia de ministru al Cultelor, iar apoi de ambasador în Grecia.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Se afirmă ca unul dintre cei mai competenţi cercetători ai istoriei medievale, publicând lucrări fundamentale, între care: „Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti”; „Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române”; „Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII)”; „Continuitatea românilor. Privire istoriografică. Istoricul problemei, dovezile continuităţii”; „Dicţionar al marilor dregătorii din Ţara Românească şi Moldova. sec. XIV-XVII”; „Unitatea românilor în evul mediu”. Este autor al unor monografii despre domni români şi colaborator la „Tratatul de istoria României”, la volumul „Politica externă a României. Dicţionar cronologic”.

 

Liviu Maior (n. 1940), istoric, ambasador.

Din 2002, îndeplineşte funcţia de ambasador în Canada.

Publică o serie de volume de istorie: „Alexandru Vaida-Voievod între Belvedere şi Versailles”; „Românii în armata habsburgică. Soldaţi şi ofiţeri uitaţi” (2004).

 

Grete Tartler (Tăbăraş) – foto 3 (n. 1948), scriitoare, traducătoare, orientalistă, ambasador.

Absolventă a Facultăţii de limbi şi literaturi străine, secţia arabă-engleză a Universităţii Bucureşti şi a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Doctor în filozofie. Profesoară, redactor la „Neue Literatur”. Membră a Uniunii Scriitorilor.

Din 1992 până în 2008 a lucrat în diplomaţie, ca ataşat cultural la Ambasada din Viena (1992-1995); la Direcţia  Relaţii culturale din Ministerul Afacerilor Externe (1996).

În perioada 1997-2001 a activat ca ambasador la Copenhaga şi Reykjavik; ministru plenipotenţiar la Atena (2002-2006).

A publicat volume de poezie în limba română şi germană, traduceri, lucrări de orientalistică şi istorie, politologie: „Proba Orientului” (1991); „Europa naţiunilor, Europa raţiunilor” (2001); „Identitate europeană” (2006).

 

Ion Jinga – foto 4 (n. 1961), diplomat de carieră, ambasador.

Urmează Facultatea de Fizică, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1987-1992), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (1990-1992), precum şi cursuri în domeniul relaţiilor internaţionale la diferite universităţi din Europa. În 1999, obţine titlul de doctor.

Din 1992, activează în cadrul Ministerului de Externe în diferite posturi de conducere. Este însărcinat cu afaceri a.i. la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană de Bruxelles, membru al Delegaţiei României la Convenţia privind Viitorul Europei.

Din 2003, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Belgiei, iar, din 7 martie 2008, este ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În 2015, a fost numit reprezentant permanent al României la ONU.

Predă cursuri în domeniul integrării europene, ca profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi la Academia Diplomatică a MAE; susţine prelegeri la diferite universităţi din Europa.

Este autor şi co-autor a cinci cărţi în domeniul integrării europene şi a peste 30 de articole publicate în reviste de specialitate, între care „Uniunea Europeană. Realităţi şi perspective” (1999); „Uniunea Europeană în căutarea viitorului. Studii europene” (2008).

           

Dumitru Preda – foto 5 (n. 1951), istoric, diplomat, ambasador.

Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, obţinând titlul de doctor.

Coautor sau coordonator a 40 de volume, 150 de studii şi articole de specialitate în prestigioase reviste din ţară şi străinătate, între care „1968. Primăvara de la Praga. Documente diplomatice. Ianuarie 1968 Aprilie 1969”; „România / Turcia: relaţii diplomatice. Volumul 1: 1923-1938” . Primeşte premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române (1994).

În 2013 este numit ambasador în Cuba.

 

George Cristian Maior – foto 5 (n. 1967), om politic, istoric, diplomat, ambasador.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept ale Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1988-1991), apoi studii de masterat în drept internaţional şi comparat la Universitatea „George Washington” din Washington (1991-1992). În anul 1998, a obţinut titlul de doctor în drept internaţional.

Din 1992, activează în MAE, în perioada 1997-1999, fiind Însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda.

Activează în Ministerul Apărării Naţionale, în această calitate conducând  negocierile de aderare la NATO.

În perioada octombrie 2006-ianuarie 2015 a fost şef al Serviciului Român de Informaţii.         

A publicat şi coordonat numeroase volume în domeniile istoriei, politologiei, serviciilor de informaţii, între care „Un Război al Minţii – Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere strategică în secolul XXI”, coordonator (2010);  „Despre intelligence” (2014); „Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XX” (2014); „Spion pentru eternitate. Frank Wisner” (2014); „Spionii – cine sunt, ce fac?”, coordonator (2013); „Globalization of Civil-Military Relations: Democratisation, Reform and Security”  (2002); „Intelligence and Human Rights in the Era of Global Terrorism”, coautor (2008); „Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI” (2015).

În 2015, a fost numit ambasador în Statele Unite ale Americii.

 

Emil Hurezeanu (n. 1955), scriitor, publicist, ambasador.

Urmează cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Activează ca redactor la diferite reviste. Publică volume de poezie.

În 1981, Ana Blandiana, în calitate de câştigătoare a Premiului Herder, oferă bursa redacţiei revistei „Echinocţiu”, iar aceasta îl nominalizează pe Emil Hurezeanu.

În perioada 1983-1994, activează ca redactor la postul de radio Europa Liberă.

După întoarcerea în ţară, desfăşoară activitate publicistică.

În 2009, publică volumul „Aşezări săteşti cu biserici fortificate din Transilvania”.

În 2015, este numit ambasador în Republica Federală Germania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO