Astfel este calificată de către istoricul Ion Calafeteanu soarta lui Constantin Karadja (1889-1950), diplomat, jurist, istoric, bibliograf, membru de onoare al Academiei Române, declarat de statul Israel „Drept între poporare”.
De fapt, chiar existenţa atât de complexă a lui Karadja este nu numai puţin cunoscută, dar chiar „încărcată” de lacune, erori şi chiar răstălmăciri, astfel încât o biografie realistă a sa mai aşteaptă să fie scrisă.
„Nedreptăţit” a fost Karadja atât în ceea ce priveşte activitatea sa profesională, care se înscrie fără îndoială în „generaţia de aur” a diplomaţiei româneşti, cât şi aceea de istoric, unul din cei mai importanţi bibliografi ai Periodei interbelice, cu contribuţii care au deschis căi de cercetare.
Un european…
Principele Constantin Jean Lars Anthony Démetre Karadja s-a născut la Haga, în Olanda. ca fiu al principelui Jean Constantin Alexandre Othon Karadja Paşa, diplomat de carieră, şi al soţiei sale, fiica unui senator suedez. Pe linie paternă, Karadja se înscria pe linia unei familii nobiliare de origine greco-bizantina.
După studii în Anglia, fost admis avocat în baroul din această ţară. Faptul că era poliglot (vorbea nu mai puţin de opt limbi), dar şi calităţile sale îl recomandau pentru o carieră diplomatică în Occident, dar Karadja a ales să desfăşoare o asemenea activitate în România.
…diplomat român
Într-adevăr, stabilit în România prin căsătorie (1916), Constantin I. Karadja a devenit cetăţean român şi intră în diplomaţie în 1920, activând în importante capitale europene: Budapesta (1921-1922), Stockholm (1928-1930), Berlin (1931-1941).
În 1941 a devenit directorul Departamentului consular din Ministerul Afacerilor Externe.
De asemenea, Karadja a lucrat în calitate de consilier tehnic în Ministerul de Finanţe, participând, în mai 1927, la Conferinţa Economică Internaţională de la Geneva, ca şef şi expert al delegaţiei române.
Este autorul unui „Manual diplomatic şi consular”.
După comunizarea ţării, împărtăşeşte soarta altor diplomaţi români, fiind epurat din Minister, datorită „originii sale burghezo-moşiereşti”, „cosmopolite”, deci necorespunzător cerinţelor „vremurilor noi”. I se refuză chiar dreptul la pensie şi se stinge într-o atmosferă de continuă ameninţare.
Bibliofil
Deşi devenise român prin „adopţie”, Karadja a nutrit un interes profund şi constant pentru istoria noii sale patrii, devenind unul din cei mai importanţi istorici ai perioadei, domeniu în care a avut contribuţii de mare importanţă care îşi păstrează actualitatea: bibliofilia.
De fapt, el a fost cel dintâi colecţionar de carte veche şi rară, întemeind una dintre cele mai importante colecţii în acest domeniu, care se află în fondul Bibliotecii Naţionale şi a Bibliotecii Academiei Române.
Cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale sunt „Inventarul incunabulelor păstrate în România” , precum şi „Cele mai vechi izvoare tipărite ale istoriei Românilor”, tipărită în limba germană. În căutarea de izvoare inedite privind istoria veche a României, Karadja prezintă în faţa Academiei, în 1940, comunicarea „Cea mai veche menţiune a Daciei în tipar, 1454”. S-a ocupat de asemenea de alte menţionări ale strămoşilor poporului român într-o lucrare despre un „Ptolemeu german”, Georg Stuchs din Nürnberg care descrisese graniţele teritoriului numit „Dacia/Walachey”.
În mod cu totul îndreptăţit, Karadja a fost cooptat ca membru de onoare al Academiei Române, şi fost conservator al Bibliotecii Academiei. Este „eliminat” din Academie, alături de alte personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti în 1948.
Un Wallenberg român
Acest calificativ i-a fost acordat, ce este drept cu multă întârziere, lui Karadja datorită faptului că a contribuit, în mod substanţial, ignorând pericolele la care se expunea, salvării unui număr apreciabil de evrei din „lagărele morţii” naziste.
Atât în calitatea de consul general al României la Berlin, cât şi ca şef al secţiei consulare în Ministerul român de Externe (1941-1944), a reuşit să emită paşapoarte care le dădea posibilitatea unor evrei români, cât şi unora din Germania, Franţa, Ungaria, Grecia, Ungaria, Italia, să părăsească teritoriile ocupate de Germania, refugiindu-se în alte ţări.
De altfel, datorită acestei activităţi, Karadja este declarat în Germania persona non grata. Prin intermediul funcţiilor pe care le-a ocupat, Karadja cere tuturor diplomaţilor români de peste hotare să protejeze evreii cu origini româneşti. Unii dintre ei, cum sunt consulii români la Viena, Flondor şi Mareş, au desfăşurat asemenea acţiuni.
Se apreciază că numărul evreilor salvaţi de Karadja se ridică la 51.000.
În Arhiva Holocaustului de la Washington se păstrează scrisori, memorii, referate adresate superiorilor săi, inclusiv ministrului de externe Mihai Antonescu, prin care cerea sprijin în aceste acţiuni ale sale.
Reuşeşte să facă din România un refugiu al evreilor din diferite state europene, convingând autorităţile să le ofere adăpost, până când aceştia reuşesc să scape din „infernul nazist”.
Toate aceste argumente au făcut să i se acorde postum lui Constantin Karadja, la 15 septembrie 2005, în cadrul unei ceremonii la ambasada israeliană din Berlin, titlul de „Drept între Popoare” de către Institutul Memorial al Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim.
FOTO: Constantin Karadja
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
