Ziarul de Duminică

Istorici şi diplomaţi (XXXV). O personalitate cu un „impresionant larg orizont”: I. C. Filitti/ de dr. Alexandru Popescu

O personalitate complexă...

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

29.01.2015, 23:48 228

… este considerat Ioan Constantin Filitti (1879 –1945) de unul din cei mai avizaţi exegeţi ai săi, prof. dr. Georgeta Filitti Penelea. Caracterizarea este întru totul justificată, dat fiind că I.C. Filitti s-a afirmat în domenii din cele mai diverse, cu „performanţe” din cele mai importante.

 

Originea familiei

... are rădăcini greceşti, dar, curând românizaţi, membrii săi au ocupat posturi ecleziastice şi politice de seamă. Tatăl său a fost colonelul Filitti care a făcut parte din suita domnească. În acelaşi timp, prin mamă, Filitti se înrudea cu familia Ghica. Tatăl soţiei sale, Elena, fusese căsătorit cu scriitoarea Elena Văcărescu. Tot prin mamă, Filitti se înrudea cu o altă proeminentă familie boierească, Slătinenii.

 

Student eminent

... al „École Libre des Sciences Politiques” din Paris a fost Filitti după ce absolvise Colegiul naţional Sfântu Sava. Lucrarea sa de licenţă privea un domeniu căruia i se va consacra, relaţiile internaţionale („Rolul diplomatic al domnitorilor fanarioţi între 1700 şi 1821”). Obţine titlul de doctor în 1904, cu o lucrare despre Regulamentul Organic, considerat prima constituţie a Ţării Româneşti.

 

Sub semnul conservatorismului

... s-a desfăşurat activitatea politică a lui I.C. Filitti, fiind adept al ideologiei promovate de Titu Maiorescu. Unul dintre specialiştii care s-a ocupat de cariera sa politică, Ioan Stanomir, consideră că Filitti fost „un junimist ortodox care a supravieţuit sfârşitului lumii sale”.

Una din primele sale misiuni a fost aceea de secretar oficial al Conferinţei de pace de la Bucureşti (1913) , dându-şi concursul la redactarea „Cărţii verzi” a lui Titu Maiorescu, care a constituit o justificare a politicii externe a României în acea perioadă.

În acelaşi timp, Filitti a făcut parte dintre oamenii politici adepţi ai apropierii de Puterile Centrale, ca o contrapondere a pericolului reprezentat de Rusia ţaristă în această zonă a Europei. Adversarii politici, care nu credeau în sinceritatea concepţiilor sale politice, l-au acuzat că ar fi fost un „agent de influenţare” al Germaniei.

În momentul ocupării  Capitalei de trupele germane, Filitti a luat o hotărâre controversată, rămânând în Bucureşti, ceea îi va atrage condamnarea la moarte pentru trădare, sentinţă care a fost anulată ulterior, când lucrurile s-au mai limpezit, ţinând seama şi de faptul că, în perioada în care a îndeplinit funcţia de prefect a judeţului Ialomiţa, a încercat să limiteze abuzurile trupelor de ocupaţie. Ca şi alţi „germanofili”, Filitti şi-a justificat poziţia, arătând că a încercat să acţioneze ca protector al intereselor româneşti într-o „perioadă de haos”.

În iunie 1918, Filitti a trecut de partea autorităţilor româneşti refugiate în Moldova. Activitatea politică şi-o reia în 1921, devenind un critic energic al acţiunilor de centralizare excesivă desfăşurate de guvernele liberale, pe linia concepţiilor maioresciene de condamnare a „formelor fără fond”.  Încercarea sa de a se integra în viaţa universitară eşuează mai ales datorită opoziţiei lui Nicolae Iorga. Totuşi, regele Ferdinand îi recunoaşte meritele politice, integrându-l în „Consiliul legislativ” al ţării. I se recunoaşte şi competenţa sa ca istoric, Dimitrie Gusti desemnându-l drept colaborator al „Enciclopediei României”. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial pune capăt carierei politice a lui I.C. Filitti. Nici în timpul regimului comunist nu a ocupat niciun fel de post politic, deşi opera sa istorică a fost „recuperată” parţial.

 

Cariera diplomatică

... şi-a început-o I.C. Filitti în timpul guvernării conservatoare a lui P.P. Carp, în calitate de colaborator al lui Titu Maiorescu care a deţinut portofoliul Externelor.

Apoi, Maiorescu l-a numit pe I.C. Filitti drept şef al secţiunii politice a Ministerului de Externe şi consilier al celei consulare.

În afară de aceasta, el a îndeplinit numeroase misiuni diplomatice în Franţa, Austro-Ungaria, Imperiul otoman, Serbia şi Italia.

Istoricii Dan Berindei şi Lucian Boia consideră că, datorită resentimentelor cauzate de atitudinea sa în timpul Primului Război Mondial, I. C. Filitti nu şi-a putut valorifica integral aptitudinile sale diplomatice.

 

O întreagă bibliotecă

... poate fi constituită din lucrările lui I.C. Filitti: 82 de volume, 267 de articole în domeniile cele mai variate ale istoriografiei: viaţa socială, politică, drept, genealogie, heraldică. A îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Comisiei de heraldică şi genealogie, iar, în 1915, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Cele mai importante opere istorice ale sale sunt considerate lucrările „Din arhivele Vaticanului” (1913–1914); „Domniile române sub Regulamentul Organic” (1915); „Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino” (1919); „Pagini din istoria României moderne” (1935); „Conservatori şi junimişti în viaţa politică românească” (1936).

Dar Filitti a mai publicat o serie de lucrări în diferite alte domenii ale istoriografiei: „Frământări politice şi sociale în Principatele române de la 1821 la 1828” – 1932;  „Principatele române de la 1828 la 1834. Ocupaţiunea rusească şi Regulamentul Organic” – 1934), problemelor economice („Proprietatea solului în Principatele române până la 1864”), relaţiile internaţionale, diplomaţiei („Contribuţii la istoria diplomatică a României în secolul XIX”; „Lettres et extraits concernant les relations des principautés roumaines avec la France, 1728-1810”).

O altă „moştenire istorică” a lui I.C. Filitti este bogatul fond de documente aflate, în momentul de faţă, în fondurile Adademiei Române şi ale Arhivelor Naţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO