Radu R. Florescu, Matei Cazacu
Sânge din sângele lui Dracula
Saga boierilor Florescu
Editura Corint
Colecţia „Istorie cu blazon”. Traducere din limba engleză de Carmen Ion. Ediţie îngrijită, prefaţă şi postfaţă de Matei Cazacu.
În colecţia Istorie cu blazon se adaugă un nou volum destinat celor care vor să afle povestea uneia dintre cele mai vechi şi importante familii boiereşti din România. „Saga familiei Florescu începe de la legăturile feudale de sânge, străbate secolul al XV-lea, epoca lui Vlad Ţepeş, şi ajunge până la evenimentele catastrofale din secolul al XX-lea. Aducându-ne aproape figuri legendare ale lumii noastre, precum familia Kennedy, Bill Clinton sau Michael Jackson, naraţiunea ne poartă cu 700 de ani în urmă, spre a ne oferi o epopee a istoriei româneşti, întinsă pe mai multe generaţii.
Povestea fiecărui secol este spusă de un membru al familiei Florescu, bărbat sau femeie, care a fost îndeajuns de binecuvântat de soartă pentru a se afla în postura de martor privilegiat al evenimentelor importante din epoca în care a trăit.” – John Florescu
Floreştii – susţine istoricul Matei Cazcu – descind din cneazul Ioan menţionat de Diploma Cavalerilor Ioaniţi de la 1247 şi, în plus, se înrudiseră, în mai multe rânduri, cu familia domnească a basarabilor, începând cu Bararab Ţepeluş, Vlad Călugpărul (frate vitreg cu Vlad Ţepeş) şi Mihai Viteazul. În schimb, înrudirea cu voievozii Radu şerban, Matei Basarab, Şerban cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu era de domneiul evidenţei, ca şi aceea cu câţiva voeivozi din familiile Suţu şi Ghica. Ca să nu mai vorbim de aproape toate marile clanuri şi familii boiereşti din Ţara Românească.
„După apariţia, în 1989, a cărţii mele Dracula, Prince of Many Faces, neamul Florescu a ştiut că se înrudeşte cu ramura Drăculeştilor din familia domnitoare a Basarabilor, şi asta prin căsătoria făcută de fratele lui Dracula, Vlad Călugărul. Mă voi ocupa de această legătură de rudenie la momentul potrivit, dar mai întâi doresc să subliniez că cercetări recente legate de subiectul acestei cărţi, întreprinse de coautorul meu, profesorul Matei Cazacu, au dus la o concluzie şi mai surprinzătoare, şi anume la aceea că Florea a avut, foarte probabil, o soră pe nume Ana (devenită ulterior călugǎriţa Calinichia), care s-a căsătorit cu unul dintre primii voievozi ai Ţării Româneşti, Radu I (a domnit între 1377-1383/85), astfel încât sângele familiei Florescu curge prin venele familiei princiare româneşti a Basarabilor.
Şi de ce ar fi aceasta o concluzie surprinzătoare, aţi putea întreba? Să vă explic. Radu I a fost tatăl lui Mircea cel Bătrân, voievodul care a condus statul valah în perioada de maximă expansiune a sa. La rândul său, Mircea a fost tatăl lui Vlad Dracul şi bunicul faimosului sau infamului Dracula. Prin urmare, este oare posibil ca prin venele aceluia care şi-a tras duşmanii în ţeapă să curgă şi câteva picături din sângele Floreştilor? Iată o concluzie cu adevărat surprinzătoare şi o ipoteză destul de neliniştitoare.
În absenţa unor documente şi a unor genealogii dovedite, pe ce se bazează această ipoteză? Să urmăm sfatul lui George D. Florescu, binecunoscutul genealogist şi istoric al familiei, şi să urmărim evoluţia proprietăţilor, un domeniu de cercetare neglijat de-a lungul timpului până şi de către cei mai serioşi istorici. Florea a fost una dintre cele mai vechi familii deţinătoare de pământuri, într-o regiune unde dreptul de proprietate era transmis, din generaţie în generaţie, fiilor aparţinând clanului sau familiei. Se ştie că Florea şi sora lui, Calinichia, au stăpânit întinderi mari de pământ în vecinătatea Tismanei (la nord de Severin), locul celebrei mănăstiri ridicate de Radu I şi terminate de Mircea cel Bătrân. Deşi nu cunoaştem nimic cu privire la originile Anei/Calinichia, în schimb ştim că, la momentul în care aceasta a devenit a doua soţie a lui Radu I, pământurile de la Tismana erau deţinute pe jumătate de către prinţul din neamul Basarabilor, în esenţă un străin care nu poseda alte proprietăţi în Oltenia – averile familiei avându-şi originea în Transilvania (Fǎgǎraş). În 1377, când voievodul Radu I a început construcţia Mânăstirii Tismana, Florea şi sora lui, Calinichia, au fost probabil, şi ei, ctitori ai faimosului lăcaş. Cu toate că nu s-au păstrat documente în acest sens, putem presupune că dreptul de a ctitori mănăstiri în vremurile medievale nu era garantat străinilor de proprietate, ceea ce Basarabii erau în fapt. Mânăstirea Tismana era o fortăreaţă monastică puternică, cu turnuri şi metereze, şi avea totodată statut de oraş şi capitală a ţinutului Mehedinţi...”
Michael Bar-Zohar, Nissim Mishal
Mossad
Istoria sângeroasă a spionajului israelian
Editura Litera
Traducere din limba engleză de Adela Motoc
În 1960, Adolf Eichmann, artizanul „soluţiei finale“, era capturat în Argentina de un comando al Mossadului şi adus în Israel pentru a fi judecat. Avea să fie doar una dintre răsunătoarele operaţiuni ale temutului serviciu secret israelian.
Au ieşit la iveală multe altele – anihilarea grupării Septembrie Negru (responsabilă de atentatul sângeros de la München, din 1972), distrugerea facilităţilor nucleare siriene, eliminarea savanţilor iranieni implicaţi în proiectul nuclear sau lichidarea unor lideri terorişti deosebit de periculoşi.
Despre Mossad s-a scris puţin, în comparaţie cu alte servicii secrete de elită. Cu atât mai fascinantă este cartea de faţă, care ne conduce în culisele spionajului israelian, de la înfiinţarea acestuia până în prezent.
Metodele pe care le foloseşte, utilizând de la otravă, la viruşi informatici şi drone, par desprinse din clasicele filme cu spioni, fiind de o complexitate şi de o eficienţă incredibile. Nu este de mirare că Mossadul a căpătat, în timp, o aură de legendă şi este considerat cel mai eficient serviciu secret din lume.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
