Ziarul de Duminică

Iubiri secrete/ de Rodica Grigore

Iubiri secrete/ de Rodica Grigore

Autor: Rodica Grigore

04.04.2013, 23:54 143

Prozator, eseist şi teoretician al literaturii, Alonso Cueto (n. 1954, Lima) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori peruani ai prezentului. După debutul literar, cu volumul de povestiri Labatalla del pasado (Bătălia trecutului, 1983), extrem de bine primit de critică şi de publicul cititor, Cueto va publica romane: El tigre blanco (Tigrulalb, 1985), El vuelo de la ceniza (Zborul cenuşii, 1995), Grandes miradas (Priviri adânci, 2003, ecranizat de regizorul Francisco Lombardi, pelicula purtând titlul Mariposa negra / Fluturele negru, recompensată cu numeroase premii internaţionale), proză scurtă: Amores de invierno (Iubiri de iarnă, 1994), Palido cielo (Cer palid, 1998) şi eseistică (cel mai recent volum de acest gen, apărut în anul 2009, fiind dedicat scriitorului uruguayan Juan Carlos Onetti), impunându-se ca punct esenţial de referinţă pentru literatura latino-americană contemporană. În anul 2005 primeşte prestigiosul premiu literar Herralde pentru romanul La hora azul (Ora albastră), după ce, în 2000, îi fusese decernat Premiul Anna Seghers. Actualmente ţine cursuri de literatură la Pontificia Universidad Católica del Perú şi conferenţiază, pe diverse teme, în cadrul a numeroase manifestări culturale din America de Sud sau din Europa.

Cel mai recent roman al său, Cuerpos secretos, aşteptat cu nerăbdare de cititori şi de critica literară, a apărut de curând, la sfârşitul anului 2012, la prestigioasa Editură Planeta şi a beneficiat de o difuzare largă în întregul spaţiu hispano-american. În această carte, Cueto relatează, într-un stil pasionant şi având darul de a-şi ţine lectorul cu sufletul la gură, povestea uimitoare şi, desigur, palpitantă, a unei iubiri secrete. Legătură neobişnuită şi mai degrabă atipică pentru universul social în care este plasată, aceasta îi are ca protagonişti pe Lourdes Paz şi Renzo Lozano. Iar dacă Lordes, în vârstă de patruzeci de ani, e o femeie bogată şi obişnuită cu luxul şi cu conducerea afacerilor bănoase, Renzo, tânărul de douăzeci şi cinci de ani de care va fi atrasă, este un modest profesor de matematică într-un oraş de provincie. Acolo se şi întâlnesc, de altfel, cei doi, căci localitatea unde predă el se află în apropierea somptuoasei case de vacanţă a lui Lourdes. Venit să dea ore particulare copiilor unei familii  din înalta societate, Renzo o cunoaşte întâmplător pe doamna Paz, soţia unui înalt oficial guvernamental – pe care, în paranteză fie spus, Lourdes îl suspectează de numeroase aventuri sentimentale, al căror pretext îi este oferit acestuia de numeroasele deplasări în zonele îndepărtate din Peru, în calitatea sa de coordonator al proiectelor de dezvoltare rurală. Între femeia matură şi experimentată şi tânărul profesor se iscă o pasiune nestăvilită, cu care nici unul dintre ei nu încearcă să lupte, ambii fiind convinşi că, pe lângă atracţia fizică şi fascinaţia pe care o simt unul pentru celălalt, în întâlnirea lor e şi un semn al destinului, menit a-i salva, cumva, de risipirea în banalul cotidian şi în plictisul unei existenţe marcate de rutină.

Prin urmare, în faţa cititorului începe să se desfăşoare un adevărat carusel al întâlnirilor celor doi şi al pasiunii care-i târăşte într-un vârtej pe care, la un moment dat, până şi ei simt că nu-l mai pot controla. Pe acest fond, Felix, prietenul lui Renzo, îl sfătuieşte pe tânăr să rupă relaţia, câtă vreme este evident pentru toată lumea că o singură bănuială a soţului lui Lourdes i-ar trimite la moarte sigură pe pasionaţii şi nefericiţii amanţi. Însă patima lor e prea mare şi convingerea celor doi e ca viaţa e prea scurtă pentru a o mai irosi ascunzându-se în fiece clipă, de unde, desigur, şi neaşteptatul deznodământ al cărţii.

Dincolo de subiectul în sine, proza lui Cueto cucereşte din nou prin stilul alert, prin capacitatea autorului de a menţine suspansul până la sfârşit, dar şi prin extraordinarele descrieri ale societăţii peruane, cu toate contradicţiile ei. Mai cu seamă atmosfera din Lima este excelent sugerată (de neuitat sunt imaginile din cartierul San Isidro!), Cuerpos secretos fiind, aşa cum, de altfel, era şi de aşteptat, şi un extrem de convingător roman de atmosferă, în buna tradiţie impusă de cartea anterioară, Ora albastră. Pasajele lirice se îmbină şi în recenta creaţie a lui Alonso Cueto cu secvenţe dinamice, dialogul e mereu bine condus, iar intuiţia peisajului e la fel de bună ca şi în scrierile mai vechi ale autorului. Dovadă, dacă mai era nevoie, că cititorii care au aşteptat cu însufleţire noua apariţie editorială a lui Cueto au toate motivele de satisfacţie. Dar şi că scriitorul trebuie urmărit cu atenţie în anii ce vor veni, talentul său narativ fiind în stare să ne surprindă – şi să ne cucerească – iar şi iarăşi.                 

 

Alonso Cueto, Cuerpos secretos, Editorial Planeta, Lima, 2012.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO