Ziarul de Duminică

Iubiri traversând istorii şi ţări/ de Elisabeta Lăsconi

Richard Harvell, Clopotele, traducere din limba engleză de Daria Bârsan, Editura Litera, 2011;

Autor: Elisabeta Lasconi

17.02.2012, 00:05 130

Musico şi aristocrata

Moses este un orfan născut într-o clopotniţă, fiul unei sărmane surdo-mute, însă înzestrat cu un auz remarcabil şi cu o voce unică. El descoperă lumea întâi prin sunete, apoi prin muzică, iar viaţa îl duce din sat într-o mănăstire, iar de acolo pe scena marilor teatre din Viena şi din Veneţia. Vocea sa îngerească şi-o datorează castrării, care l-a transformat într-un musico.

Fata de care se îndrăgosteşte iese şi ea din comun: prea inteligentă pentru nobilimea din care face parte, şchioapă datorită unei îndrăzneli copilăreşti. Ea îl înţelege pe musico aşa cum nu o face nimeni, nici măcar călugării care-i rămân prieteni pe viaţă. O atmosferă medievală învăluitoare, o fluiditate a poveştii captând de la primele pagini sunt punctate de muzică. Deşi roman de debut, "Clopotele" de Richard Harvell are tuşele unui maestru şi farmecul unui vrăjitor.

Faraonul şi curtezana

Frumoasa Rhadopis a ajuns curtezana cea mai râvnită din regat, roiesc în jur dregători şi cărturari, oşteni şi artişti. În palatul ei au loc petreceri cu muzică şi dans, dezbateri filozofice, dar în afara palatului conflictele zguduie Egiptul. Tânărul faraon Merenra, abia urcat pe tron, vrea să-i înfrunte pe atotputernicii preoţi, să câştige de partea lui poporul.

Şi cei doi ajung să se cunoască: un şoim îi aduce faraonului una dintre sandalele de aur ale curtezanei, iar el vrea să i-o înapoieze ca să se convingă de frumuseţea ei ieşită din comun. Dragostea izbucneşte fulgerător şi ei îşi trăiesc pasiunea, orbi la ambiţiile ce-i înconjoară.

Poveste de iubire şi evocare a Egiptului faraonilor, romanul cucereşte prin reflecţii subtile despre artă şi frumuseţe, despre credinţă şi putere. "Rhadopis din Nubia", bijuterie a prozei lui Naghib Mahfuz, păstrează misterul unei lumi ce a atras magnetic de la romantism încoace.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO