Jacques Bouchard (n.1940) este specialist în perioada iluministă timpurie din Grecia şi România. A studiat şi a editat scriitori greci din Fanar şi a coordonat lucrări de masterat şi doctorat despre acest subiect. A scris numeroase articole şi cărţi despre Iluminism, în franceză, greacă şi română. De asemenea, Jacques Bouchard a publicat studii şi traduceri din poezia greacă modernă, în special din aceea suprarealistă. Este specialist în opera poetică a lui Andreas Embirikos (1901-1975), Nikos Engonopoulos (1907-1985), Miltos Sachtouris (1919-2005), Odysseas Elytis (1911-1996). A realizat, împreună cu cineastul Nikos Alevras, un film despre Andreas Embirikos, poetul grec născut la Brăila. A participat la realizarea unei antologii (Alfabetul poetic, Omonia, Bucureşti, 20011) în mai multe limbi a poemelor lui Konstantinos P. Kavafis (1863-1933). Împreună cu studenţii, a alcătuit şi a tradus o antologie a poeţilor greci din Montréal şi una cu poemele lui Nikiphoros Vrettakos (1912-1991).
Jacques Bouchard este preocupat îndeosebi de problema traducerii literare, având o bogată activitate de traducător. Printre autorii traduşi se numără Nicolae Mavrocordat (1680-1730), Pavlos Matesis (1933-2013), Margarita Karapanou (1946-2008), Zyranna Zateli (n. 1951). A mai tradus, în colaborare cu Fred A. Reed, un roman semnat de Nikos Kachtitsis (1926-1970). Lucrările sale au apărut la edituri precum Gallimard, Seuil, L’Harmattan, Presses de l’Université de Montréal, L’Instant même (Québec), Omonia (Bucureşti), Centre Pompidou etc.
Membru al Academiei de Litere şi Ştiinte Umaniste a Societăţii Regale din Canada, membru de onoare al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. În 2005 preşedintele Greciei Konstantinos Stephanopoulos i-a conferit Crucea de Aur a Legiunii de Onoare a statului grec.
– Canada, Franţa, România, Grecia. Patru ţări cu specific atât de diferit, între care, totuşi, călătoriţi – intelectual, dar şi fizic – cu uşurinţă. Care este firul care le leagă?
– Sunt născut în Québec şi mă simt foarte ataşat de acest ţinut, altădată numit Noua-Franţă, unde familia mea locuieşte de mai mult de trei secole şi jumătate. Am aici un fiu şi doi nepoţi. Tot aici am urmat liceul şi universitatea, studiind franceza, latina şi greaca veche. De foarte devreme, încă din adolescenţă, mi-am dat seama că, pentru a deprinde bine greaca clasică, este nevoie de studiul limbii greceşti moderne. În paralel, dragostea pentru latină m-a condus – mai întâi, din curiozitate, apoi, dintr-un viu interes – spre limba şi cultura română. Cât priveşte Franţa, noi, cei din Québec, considerăm că avem aceleaşi drepturi cu francezii asupra culturii acesteia. Aşadar, este firesc să îmbin aceste patru patrimonii culturale atât în preocupările ştiinţifice, cât şi în călătoriile mele. Vizitez în fiecare an Franţa, unde am un fiu şi o nepoată, Grecia şi România, unde am prieteni dragi şi colegi pe care îi preţuiesc foarte mult. În fiecare călătorie, nu pierd prilejul de a consulta arhivele şi bibliotecile de specialitate.
– Ce v-a atras spre România şi care au fost colaborările stabilite aici?
– Am venit în România prima oară în 1971, pentru a-mi începe cercetările asupra fanarioţilor şi, în special, asupra lui Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexandru Exaporitul şi voievod al Moldovei şi al Ţării Româneşti. Am avut atunci şansa de a cunoaşte o pleiadă de savanţi, care mi-au înlesnit cercetările: Mihai Berza, Alexandru Duţu, Virgil Cândea, Ariadna Camariano-Cioran, Cornelia Papacostea-Danielopolu, Maria Rafailă… Pe unii dintre aceştia îi întâlnisem deja la Congresul de Studii Sud-Est Europene ţinut la Atena, în 1970. În călătoriile de mai apoi, am cunoscut şi alţi cercetători, care au arătat o foarte mare generozitate, atât în plan personal, cât şi profesional.
– De unde preocuparea atât de asiduă pentru personalitatea şi opera domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat?
– În 1970, după încheierea doctoratului din Grecia, l-am întrebat pe domnul Konstantinos Dimaras, care mi-a fost îndrumător de studii timp de cinci ani, care e cercetarea pe care aş putea s-o întreprind departe de surse, odată întors în ţara mea. Mi-a răspuns că exista de mult un desideratum în domeniul studiilor greceşti, şi anume editarea şi traducerea lucrării Răgazurile lui Filotheos/ Φιλοθέου Πάρεργα de Nicolae Mavrocordat (1680-1730). Tot atunci mi-a furnizat microfilmul ediţiei din 1800, întocmite de Grigorios Konstantas. De cum am început traducerea, mi-am dat seama că ediţia din 1800 conţinea numeroase lacune. Atunci am luat hotărârea să găsesc toate manuscrisele cunoscute, ajungând astfel să cercetez arhivele mai multor biblioteci. În acest fel, am descoperit, în 1971, scrisorile adresate de Nicolae Mavrocordat arhiepiscopului William Wake, păstrate la Christ Church din Oxford, precum şi corespondenţa voievodului cu Jean Le Clerc din Amsterdam, în acelaşi an. Rezultatele cercetărilor mele le-am prezentat în cadrul celui de-al III-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene de la Bucureşti, în septembrie 1974. Andrei Pippidi a avut amabilitatea de a face cunoscută noutatea descoperirilor mele într-un memoriu al Academiei Române. Doamna Elena Lazăr a tradus şi a publicat această comunicare, împreună cu alte articole, într-un volum intitulat Nicolae Mavrocordat. Domn şi cărturar al Iluminismului timpuriu, publicat la Editura Omonia în 2006.
Aş mai adăuga faptul că, în iulie 1972, în timpul unei vizite pe care i-am făcut-o acasă, Ariadna Camariano-Cioran a avut imensa generozitate de a-mi dărui ediţia originală din 1800 a romanului Răgazurile lui Filotheos, din care poseda câteva exemplare în biblioteca domniei sale.
– Prin ce se distinge lucrarea Răgazurile lui Filotheos, scrisă de domnitor în perioada exilului său din Transilvania? Ce v-a determinat să vă aplecaţi asupra ei, căutând manuscrisele existente şi întocmind, în 1989, o ediţie bilingvă, greacă-franceză?
– Citind acest prim roman din literatura neogreacă, scris într-o greacă literară, adică în greaca veche a secolului al XVIII-lea, am fost convins pe dată de importanţa acestui text pentru istoria literaturii şi a ideilor. Descopeream, sub îndrumarea lui Konstantinos Dimaras, existenţa Iluminismului timpuriu grecesc şi, în consecinţă, pe aceea a Iluminismului timpuriu din România. Munca de adunare a manuscriselor, de stabilire a textului, de întocmire a aparatului critic şi, în fine, de traducere şi de comentare a durat cincisprezece ani. Ca amuzament, mi-am propus să traduc textul în franceza clasică a secolelor XVII şi XVIII. Acesta a fost într-adevăr opus magnum al vieţii mele. Pentru a reuşi în acest demers, am urmat cursurile de limbă română de la Braşov, în 1975, în dorinţa de a-i citi pe istoricii români, dar şi pe clasici: Cantemir, cronicarii... În urma lecturii istoriografiei româneşti, mi-am dat seama că a existat o adevărată simbioză între cultura română şi cea greacă chiar înainte de venirea fanarioţilor în Principatele Dunărene. Am susţinut ideea unei istorii româneşti de expresie grecească. Romanul lui Nicolae Mavrocordat este o operă de ficţiune scrisă de principe în timpul captivităţii sale din Transilvania. Aşadar, este un text pe care publicul român are toate motivele să-l cunoască. Încă de la publicarea ediţiei mele, în 1989, am întemeiat la Universitatea din Montréal, împreună cu alţi cercetători, „Societatea pentru studiul elenismului modern”. Opera lui Mavrocordat este variată; ea cuprinde şi un Tratat despre îndatoriri, dialoguri în maniera lui Lucian sau Fénelon, cugetări în maniera moraliştilor francezi. Numeroşi studenţi au făcut teze, sub îndrumarea mea, despre Nicolae Mavrocordat, editând şi traducând texte inedite ale principelui-scriitor. Domnul P. Lambros Kamperidis tocmai a publicat la Atena Tratatul despre îndatoriri, în greacă şi în franceză, teza sa de doctorat fiind realizată sub călăuzirea mea.
– Este această carte doar „o clipă de răgaz” în activitatea unui om politic cum a fost Mavrocordat sau ea îi exprimă personalitatea atât de complexă?
– Nicolae şi-a început cariera politică de foarte tânăr, ca interpret la Înalta Poartă. Îi ţinea locul tatălui său Alexandru Exaporitul încă de la vârsta de şaisprezece ani. Apoi, a fost numit voievod al Modovei, pe urmă, al Ţării Româneşti, într-o perioadă foarte tulbure. Cu toate acestea, a fost un cititor asiduu şi a colecţionat cărţi în mai multe limbi – o bibliotecă foarte bogată, pe care cercetătorii se străduiesc astăzi să o reconstituie. În fine, Nicolae, la fel ca tatăl său, a fost un scriitor eminent, care s-a impus în Republica Literelor prin gândirea sa filosofică, dar mai cu seamă prin opera sa literară. Încă din timpul vieţii lui Nicolae, se aştepta apariţia unei ediţii bilingve a romanului său, care să faciliteze lectura publicului.
– În 2003, într-un interviu acordat dnei Elena Lazăr pentru Ziarul de duminică (nr. 49/ 180, 19 decembrie 2003), vă exprimaţi speranţa ca romanul lui Mavrocordat să fie tradus în limba română. Abia acum, în 2015, speranţa dvs. se materializează. Vorbiţi-ne, vă rog, despre acest proiect?
– Graţie dedicării unor eleniţi români, traducerea românească a Răgazurilor lui Filotheos vede în sfârşit lumina zilei. Ţin să vă mulţumesc foarte călduros, domnule Claudiu Sfirschi-Lăudat, că aţi tradus cu pricepere şi răbdare acest roman, accesibil în cele din urmă cititorilor din România. A fost un demers care a necesitat ani îndelungaţi de muncă şi de cercetări. Îi sunt profund recunoscător doamnei Elena Lazăr, care a realizat această ediţie de anvergură. În plus, la 25 de ani după ediţia critică întocmită de mine, iată că acest text fundamental al Iluminismului timpuriu va apărea în scurtă vreme într-o traducere turcă, la Istanbul. În fine, colegul şi prietenul meu Dionysis Hatzopoulos pregăteşte acum o traducere în neogreacă.
– Mai ştim şi că pregătiţi o ediţie a corespondenţei lui Nicolae Mavrocordat cu cărturari europeni. În ce stadiu se află ediţia? Va fi bilingvă? Mă gândesc că ediţia aceasta va avea, cu siguranţă, ca şi Răgazurile, un ecou deosebit de puternic în România, date fiind referinţele la spaţiul românesc.
– Monique Trudelle şi Dionysis Hatzopoulos au tradus, sub îndrumarea mea, scrisorile inedite ale lui Nicolae. Sperăm să le publicăm în curând, în greacă şi în franceză, însoţite de comentarii. Cât priveşte corespondenţa lui Nicolae Mavrocordat cu Jean Le Clerc, aceasta a fost editată de învăţaţii italieni Maria Grazia şi Mario Sina, în 1997.
– Sunteţi şi un cunoscut traducător de literatură neoelenă. Cum este receptată literatura neoelenă în Canada? Ce preferă cititorii canadieni? Poezie? Proză? Răspunsul dvs. va fi primit, neîndoielnic, cu interes de traducătorii români din acelaşi domeniu.
– Preferinţele mele se îndreaptă spre traduceri din poezia modernă, însă editorii cer îndeosebi romane sau nuvele, pentru a răspunde cerinţelor unui public cât mai larg. Până nu de mult, traducerile mele erau publicate în Franţa şi în Grecia. În 2009, am publicat pentru prima dată o antologie de nuvele greceşti – treizeci şi patru de texte – la o editură din Québec, L’Instant même. Apoi, în 2010, am publicat împreună cu prietenul meu Fred A. Reed traducerea romanului lui Nikos Kachtitsis, Le Héros de Gand, la Montréal, la Editura Boréal.
– Care sunt proiectele dvs? La ce lucraţi acum?
– De mai mulţi ani lucrez la un studiu de ansamblu asupra Iluminismului timpuriu în Grecia şi în România. Inspirat de opera eminenţilor istorici Nicolae Iorga şi Konstantinos Dimaras, proiectul meu urmăreşte să ofere o sinteză a curentului Frühaufklärung grec şi român şi să vădească poziţia acestuia în cadrul curentelor similare din Europa occidentală. Lucrările lui Dumitru Ghişe şi Pompiliu Teodor mi-au deschis calea în această direcţie. Printre greci, cred că sunt primul care a propus termenul de „Iluminism timpuriu” în literatura greacă şi o periodizare sistematică, fiindcă, după părerea mea, Iluminismul grecesc şi cel românesc încep propriu-zis abia în 1780, odată cu publicarea a două texte fondatoare: „Pravilniceasca Condică” a lui Alexandros Ypsilantis şi „Apologia” lui Iosip Moisiodax. Pentru a desăvârşi această sinteză ambiţioasă, ar trebui să mă stabilesc la Bucureşti ceva vreme, completându-mi documentarea în bibliotecile de aici şi consultându-mi colegii erudiţi şi prietenii. Această întreprindere îmi permite, încă o dată, să îmbin iubirea pentru Grecia cu aceea pentru România.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
