• Leu / EUR4.8793
  • Leu / GBP5.7839
  • Leu / USD4.8008
Ziarul de Duminică

Jocul de-a soldaţii ca artă/ de Adela Mara

Jocul de-a soldaţii ca artă/ de Adela Mara

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

18.08.2016, 23:53 127

Asociaţia 6 Dorobaţi”, Zece ani de la fondare

The 6 Dorobants” Association, Ten Years On

Coordonare şi prefaţă Adrian-Silvan Ionescu

Editura Oscar Print

Cartea de care ne ocupăm este despre joc şi joacă, despre vise şi împlinirea lor, despre eroi şi prinţese. Poţi purta bicorn a la Napoleon, tunică a la Franz von Weyrother, papion a la Robert E. Lee sau o spectaculoasă sabie de cavalerie a la Carol I. Să te pui în pielea lor şi să intri în tranşeu pe sunetele dulci ale cimpoaielor în numele dragostei, cu loialitate. Se numeşte re-enectment sau reînscenare istorică. La noi a prins viaţă prin intermediul unui mare pasionat de istorie şi de costum, atotcunoscător al splendidei combinaţii, Adrian-Silvan Ionescu, coordonatorul volumului, împreună cu Horia Şerbănescu, istoric la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. Aşa s-a născut Asociaţia „6 Dorobanţi”. Primul  grup de reînscenare istorică din România care este menit să comemoreze vitejia şi dragostea necondiţionată de Patrie a Regimentului 6 Dorobanţi „Mihai Viteazu”.  Cei 10 ani de istorie s-au întregit într-un spectaculos album care povesteşte momentele magice trăite alături de prieteni legând vieţi şi camaraderii veşnice ca pe un front de război adevărat. Activitate ce reuneşte iubitorii de istorie şi pe cei care în copilărie se jucau de-a soldaţii şi de-a războiul, prezentată cu mult umor, dar revelator de Dr. Adrian-Silvan Ionescu, prin faptul că aceşti oameni nu au uitat că există viaţă după servici şi că atunci când se sună adunarea sunt pregătiţi de campanie, retrăind din plin viaţa de militar de acum zeci sau sute de ani. Acest album care adună zeci de fotografii, alb-negru şi color, cu înalte calităţi artistice şi grăitoare pentru gloria Asociaţiei „6 Dorobanţi”, aduce cinste a 10 ani de noi  camarazi, cunoştinţe acumulate, istorie vie trăită şi experienţe de neuitat. Poveştile spuse în album ne poartă în trecutul tumultos al omenirii şi ne aduce mai aproape de ceea ce trăiesc soldaţii chiar şi acum pe front. Chiar dacă trăim în lumea contemporană, viaţa de ostaş e trăită în realitatea vremurilor de restrişte, nu ai voie cu ţigări moderne, nu ai voie să foloseşti obiecte de plastic sau telefoane mobile, se mănâncă la cazan la ore fixe, se face instrucţie şi se îngrijesc armele, se doarme pe paie şi se râde mult. Prin această pasiunea se poate înţelege cu adevărat trecutul. Dacă ne uităm la imagini cu uniforme militare din diverse epoci, dar îmbrăcând unul identic se şi înţelege de ce mânecile, spre exemplu, sunt făcute într-un anumit mod şi utilitatea lor, păstrând totuşi eleganţa şi rafinamentul unui Lord. Fluturând o armă, înţelegi mai bine eficacitatea unui model sau al altuia, ergonomia şi nivelul tehnologic al perioadei. Analizând istoria fără a neglija viaţa ei cotidiană, permite demontarea multor mituri despre trecutul diverselor perioade şi rememorarea trăirilor de învingător sau pierzător, care sunt folositoare şi azi în viaţa de zi cu zi. O inţiativă apreciată şi susţinută şi de Casa Regală a României, printre biblioteci celebre, volumul are locul lui de suflet şi în Biblioteca Regală de la Săvârşin.

Aşa cum spune Dr. Adrian-Silvan Ionescu în prefaţă, după ce citeşti şi iei parte la viaţa celui care încă trăieşte prin istorie, nu mai rămâne decât să asculţi îndemnul îmbietor „Înrolează-te!”. Ce mult te înobilează o uniformă! aparţii cuiva, reprezinţi  o cauză şi un tricolor, ne pasă de tine şi eşti de-al nostru! Asta însemna! Şi înseamnă şi acum să porţi o uniformă.

Asociaţia „6 Dorobanţi” care îşi măreşte compania pe zi ce trece, alcătuită din  oamnei diferiţi, cu profesii diferite, dar care sunt legaţi de o pasiuni comune: istoria şi viaţa adevărată, viaţă care merită trăită pentru mai mult decât o perche de blugi sau o zi la coafor.

Să ţii minte „Iubite Cetitorule”, aici nimeni nu o să te lase la greu şi întotdeauna se  va găsi un camarad care să îţi salveze viaţa, chiar şi atunci gând gloanţele, săgeţile sau ghiulele îţi „fluieră”, virtual, pe la urechi. Pentru că poţi să fii cine vrei tu să  fii!

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8793
Diferență: -0,1146
Ieri: 4.8849
Azi: 4.8008
Diferență: -0,0208
Ieri: 4.8018
Azi: 5.7839
Diferență: -0,4818
Ieri: 5.8119
Azi: 5.0325
Diferență: -0,3525
Ieri: 5.0503