• Leu / EUR4.6650
  • Leu / GBP5.2540
  • Leu / USD4.0855
Ziarul de Duminică

Jocurile amintirii

In toamna aceasta preaplina de festivaluri, ceea ce defineste o reuniune sau alta, diferentiind-o de surorile ei, este calitatea cate unui spectacol. Intrucat nu exista, practic, festival al carui afis sa contina, orice-ar zice organizatorii, numai capodopere, in amintirea spectatorului, fie el "de specialitate" ori nu, respectivul festival se fixeaza prin doua-trei (in cazurile fericite, patru-cinci) reprezentatii la care gandul revine cu placere. Asta este suficient pentru a face acea parada de spectacole... memorabila. Suficient, dar si necesar.

Fixandu-si debutul la o zi sau doua dupa incheierea Festivalului National de Teatru, Festivalul de Dramaturgie Contemporana de la Brasov si-a asumat riscul de a ramane nevizitat de cronicari, obligati de conditia lor (totusi) umana sa-si traga sufletul intre doua asemenea evenimente, pentru a-si ascuti nu numai incercatul spirit critic, ci si perceptia senzoriala efectiva. "Atata paguba", ar putea sa exclame o faptura mai putin pasatoare de mondenitati ori mai putin cunoscatoare de realitati teatrale, "doar festivalurile se fac pentru publicul obisnuit, nu pentru cronicari!" Asta-i foarte adevarat; necazul e ca, la noi (ca la nimenea), nu publicul obisnuit stabileste cota de popularitate a unui festival (implicit, a directorului sau), ci, tocmai, cronicarii. Cu acestia trebuie sa se poarte gingas respectivul director - si tot teatrul si festivalul lui. Claudiu Goga, diriguitorul teatrului si al festivalului brasovean, a vadit sensibilitate la chestiune asigurandu-si prezenta a doua asemenea fiinte atotputernice in juriul competitiei (caci, la fel ca altele, Festivalul de Dramaturgie Contemporana este, de fapt, un concurs) si creandu-le tuturor posibilitatea de a da fuga pana la fata locului fie si pentru o zi, ca sa vada cutare sau cutare spectacol.
Am profitat si eu de aceasta posibilitate; nu atat cat as fi dorit, din pacate, adica nu pentru a vedea tot ceea ce ma interesa - spectacolele teatrului-gazda, in primul rand (unul dintre ele aducandu-i regizorului Cristian Juncu - premiul pentru regie), sau o piesa englezeasca recenta, montata de Andrei Serban la Nationalul din Cluj -, suficient, totusi, pentru a prinde un alt "varf" teoretic al festivalului: Visul, dupa Mircea Cartarescu, in regia Catalinei Buzoianu, la Teatrul National din Timisoara.
Catalina Buzoianu face parte dintre acei regizori-artisti a caror personalitate - artistica si nu numai - este egala cu talentul. Numai ca, in timp ce talentul poate avea sincope, momente de oboseala sau de absenta, personalitatea ramane (in linii mari) mereu aceeasi. Cand in complicata ecuatie de idei, impulsuri, umori, dorinte, putinte, rigori materiale s.a.m.d. din care se naste un spectacol prevaleaza, dinspre partea regizorului, personalitatea, acel spectacol are sanse de a fi fara greseala sub raport tehnic, dar izbuteste rareori sa treaca dincolo de nivelul banal numit, cu un eufemism de specialitate, "interesant"; cand insa personalitatea si talentul sunt in echilibru, rezultatul e sclipitor, chiar daca privirile mioape se pot agata de tot felul de chichite susceptibile sa-l coboare. Visul, de pilda, nu este un spectacol perfect: are unele lungimi (mai grava fiind "burta" din episodul jocului de-a reginele), are vreo trei finaluri si are interpreti cu inzestrare profesionala diferita; extraordinara sa vitalitate si gratia cu care ancoreaza in zona tulbure si enigmatica unde se despart (ori se apropie...) realitatea de fantezie, copilaria de maturitate, viata de vis si visul de nefiinta ii dau insa o forta, o poezie si o frumusete cum rar mai intalnesti pe scena romaneasca.
Proza lui Mircea Cartarescu - la temelia versiunii de spectacol, alcatuite tot de Catalina Buzoianu, sta volumul omonim al autorului, dar si insertii din alte scrieri de-ale sale - este pentru regizoare un teren ideal, caci ea a gasit aici acea voluptate levantina a istorisirii "in lant", precum in noptile Seherazadei, acel veritabil dezmat lingvistic si, mai departe, imagistic, acea imprecizie poetica a hotarului dintre adevar si inchipuire care au alcatuit materia unor spectacole ale ei "de aur" precum Maestrul si Margareta, Fuga, Chira Chiralina ori, chiar, Levantul, dupa capodopera aceluiasi Cartarescu. Povestea in poveste - si povestile in poveste - din Visul, evocand copilaria feerica (asa cum este, rememorata, aproape orice copilarie) a Nanei, femeia nu tocmai fericita de-acum, copilaria cu misterele ei fara de raspuns, cu jocurile ei absurde sau crude, cu bizarele ei complicitati si etericele ei dusmanii, povestea amintirii se desfasoara pe scena cu insufletire, cu o eleganta ce anuleaza orice posibila urma de vulgaritate, cu un farmec ce te invaluie si te poarta. Contribuie la toate acestea scenografia Velicai Panduru, in tonuri pastelate de alb si crem pe care tusele de culoare fac contraste vii, muzica lui Mircea Florian, preluand fericit refrene infantile eterne, s-ar zice, si coregrafia Malinei Andrei, discreta si eficienta ca intotdeauna. Jocul actoricesc a fost - se vede limpede - animat de bucuria interpretilor (majoritatea, tineri si foarte tineri) de a lucra cu o regizoare importanta; iar faptul ca acesti interpreti au reusit sa formeze o echipa actionand si reactionand la unison face ca imperfectiunile individuale sa devina, in context, neimportante, iar impresia de ansamblu sa fie una tonica si reconfortanta.
In orice caz, datorita Visului timisorean, festivalul brasovean a capatat, pentru mine, o fizionomie de neconfundat si, probabil, un loc bine conturat in amintire.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6650
Diferență: 0,0236
Ieri: 4.6639
Azi: 4.0855
Diferență: -0,7868
Ieri: 4.1179
Azi: 5.2540
Diferență: -0,4208
Ieri: 5.2762
Azi: 4.0980
Diferență: 0,3035
Ieri: 4.0856