Născut în 1971, la Cagua (Departamentul Aragua), Jorge Gómez Jiménez este una dintre prezenţele cele mai active şi mai implicate din spaţiul cultural al Venezuelei ultimilor ani. Prozator şi eseist, dar deopotrivă jurnalist neobosit, el s-a afirmat foarte de timpuriu, cel dintâi eseu al său, La educación secundaria venezolana: un muerto sin dolientes, fiind publicat în 1985 şi vizând diferite aspecte ale sistemului educativ din ţara natală, pe care tânărul autor îl dorea pus în acord cu vocaţia fiecărui individ – o frumoasă utopie, la care acesta a continuat să viseze şi ulterior, după cum demonstrează numeroase articole de opinie care i-au apărut în presa culturală din Venezuela.
Talentat şi prolific prozator, Jorge Gómez Jiménez se impune şi în acest domeniu încă din anii adolescenţei, prin publicarea volumelor Dios y otros mitos şi Los titeres (acesta e editat în Spania), analizând, în mai toate povestirile ori nuvelele sale, relaţia dintre personaj(e) şi scriitor, dar şi necesara implicare a cititorului în descifrarea activă a sensurilor operei literare. Cunoscând foarte bine afirmaţia lui Vicente Huidobro, în conformitate cu care „poetul este un mic Dumnezeu”, Gómez Jiménez o adaptează astfel încât să corespundă mesajului pe care îl transmite întreaga sa proză, în paginile căreia autorul devine o veritabilă divinitate – uneori serioasă, alteori gata de şotii – care pune individul în cele mai neaşteptate situaţii pentru a-l provoca să evalueze, în acest fel, pe de o parte relaţiile dintre oameni, iar pe de altă parte condiţia umană contemporană, privită în ansamblu.
Recompensat cu numeroase premii literare în America Latină şi în spaţiul hispanofon, Jorge Gómez Jiménez este şi unul dintre cei mai cunoscuţi editori de publicaţii culturale, dacă e să amintim aici mai ales prestigioasa revistă „Letralia”, apărută fără întrerupere în Venezuela începând cu anul 1996 şi care a reuşit să se impună rapid şi în cyberspace, prin excelentele ediţii electronice, îngrijite tot de redactorul său şef, care a reuşit să o transforme într-unul din cele mai eficiente mijloace de promovare a noilor tendinţe şi orientări estetice din lumea latino-americană.
Publicat în vara anului trecut, într-o excelentă ediţie, volumul Juez e el invierno aduce în faţa cititorilor un Jorge Gómez mult mai matur din punct de vedere estetic; şi demonstrează capacitatea sa de a-şi diversifica discursul narativ şi de a stăpâni mijloace artistice la care nu recursese până acum. Considerată de unii exegeţi o desăvârşită nuvelă, iar de alţii un adevărat microroman, cartea aceasta mizează mult pe arta autorului de a folosi modelul unui tip de proză privită de numeroşi specialişti în literatura zilelor noastre drept lipsită ori chiar complet ieşită din actualitate. Şi anume, proza picarescă. De aici şi efectele comice, dar şi dinamismul textului care prinde pe dată cititorul şi îl ţine cu sufletul la gură până în ultimele pagini.
Subiectul se dezvoltă în jurul lui Raimundo Trillo, scriitor talentat, dar complet nepriceput în privinţa treburilor cotidiene, de unde şi permanentele lipsuri financiare cu care se confruntă. Însă, tocmai pe când lucrurile păreau să meargă din rău în mai rău, Raimundo primeşte o veste uluitoare şi extraordinară: o mare universitate l-a desemnat ca preşedinte al juriului la un important concurs literar! Prin urmare, protagonistul se va deplasa – cu o plăcere pe care nu încearcă nici o clipă s-o ascundă!... – într-o ţară tropicală unde are măreaţa misiune de a descoperi talentele literare care au avut inspiraţia de a se prezenta la sus-numitul concurs de manuscrise. Îngropat la modul propriu în creaţii care de care mai snoabe ori fantasmagorice aparţinând unor tinere şi tineri mai preocupaţi de modă sau de piaţa auto decât de literatură, dar împinşi de la spate de către apropiaţii lor convinşi că „e trendy să fii literat”, Raimundo face tot ce poate ca să se salveze, cel puţin la modul figurat... Iar dacă la început fusese mai mult decât mândru de înalta misiune care i se încredinţase şi mai mult decât încântat de avantajele materiale pe care deplasarea aceasta exotică i le oferea, treptat „maestrul Trillo” ajunge să regrete că a acceptat să vină aici. Desigur, oceanul e minunat, hotelul e luxos, fetele care stau leneşe la soare ar merita invitate la o cafea, numai că el nu are timp să se bucure de nimic, trebuind să citească zecile de kilograme de maculatură care i se tot adună în cameră. Ar abdica pe loc şi nu şi-ar mai dori niciodată să fie micul zeu al concursului, numai că ştie bine că, dacă face asta, trebuie să returneze onorariul primit, ceea ce, la drept vorbind, nu-şi permite – din foarte simplul motiv că l-a cheltuit deja, pentru a-şi plăti datoriile de acasă... Tonul pare lejer şi amuzat, la fel cum dau senzaţia că sunt şi toate întâmplările prin care trece personajul. Numai că, dincolo de impulsul ludic, Jorge Gomez Jimenez reuşeşte să-şi pună cititorii pe gânduri şi să-i facă se mediteze la mecanismele nemiloase ale societăţii de consum şi, în general, la lumea în care trăim, mai preocupată – sau cam prea adesea exclusiv preocupată – de cele mai diverse forme fără fond şi gata să ignore cu desăvârşire ceea ce contează cu adevărat.
Jorge Gómez Jiménez, Juez en el invierno, Editorial Lector Cómplice, 2014.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
