Ziarul de Duminică

Jurnal în bocanci. Despre patriotism/ de Călin Hentea

Jurnal în bocanci. Despre patriotism/ de Călin Hentea

ÎN IMAGINI: Trecând în revistă garda de onoare împreună cu comadantul KFOR generalul Yves de Kermabon

Autor: Calin Hentea

21.09.2012, 00:01 176

Atât timp cât sunt în ţară, acasă la mine, de obicei sunt un cârcotaş incurabil: critic orice şi pe oricine, sunt agasat comparaţiile emfatic-patriotarde între un element naţional (cultură, cvilizaţie, politică, istorie, mentalităţi, sport, frumuseţi şi bogăţii naturale) şi echivalentul străin al acestuia, nu suport scuzarea defectelor naţionale prin aserţiuni de tipul "Lasă, că şi la alţii se mai întâmplă", sunt cam pesimist privind evoluţiile viitoare ale naţiei. Mă enervează bătutul cu cărămida în piept a românului verde, consider protocronismul lui Papu la fel ca şi naţionalism-comunismul lui Ceauşescu drept marile belele naţionale, mă îngreţoşează festivismele şi parăzile, mă oripilează discursurile populist-demagogice şi vorbele mari. Asta în ţară.

Mi-am surprins însă reacţii diametral opuse atunci când m-am aflat în străinătate, printre străini şi mai ales atunci când aceste şederi au fost mai lungi. Este treaba sociologilor şi psihologilor să explice de ce majoritatea covârşitoare a românilor devine brusc fervent patrioată atunci când se află într-o poziţie minoritară printre străini, indiferent de atitudinea aceloraşi indivizi la ei acasă. Acolo, în lunile petrecute în comandamentul KFOR din Kosovo, printre colegi militari provenind din marile armate ale lumii, fie în pauze la o cafea, fie la o bere, două, pe timpul unui party, pe drum, în maşină automat am afirmat şi argumentat o imagine predominant pozitivă despre ţara mea, chiar şi atunci când, în sinea mea, trebuia să recunosc că gunoaiele de la marginea drumurilor kosovare erau cam la fel de multe cu unele zone româneşti sau corupţia clasei politice din Pristina era asemănătoare celei bucureştene. Străinii nu se sfiau să întrebe despre o ţară pe care o cunoşteau foarte puţin şi doreau informaţii directe şi personale provenind de la o sursă credibilă (adică un român) şi nu din terţe surse, poate subiective şi interesate.

Momentul în care îmi amintesc că am atins o culme a trăirilor mele patriotice a fost sărbătorirea Zilei naţionale la 1 Decembrie 2004, atunci când eram pentru o misiune de şase luni, senior naţional în KFOR. Sărbătorirea zilei naţionale este pentru militarii din orice contingent aflaţi într-o misiune multinaţională, un eveniment. Este un prilej de afişare benignă a mândriei naţionale, de afirmare cât mai convingătoare a prezenţei reprezentanţilor militari ai respectivei naţiuni în conglomeratul de seminţii ale forţei respective. Participasem în Kosovo, în diferite tabere naţionale din KFOR la mai multe astfel de sărbători naţionale care în esenţă aveau un program fix: speech-ul unui oficial venit din ţară şi răspunsul unui înalt comandant militar din KFOR, defilare sau paradă militară cât mai spectaculoasă şi în final mult aşteptatul festin cu mâncare şi băutură specifică ţării respective în cantităţi cât mai nesfârşite cu putinţă. Senior naţional al militarilor români din KFOR fiind în perioada iulie 2004 - ianuarie 2005, îmi dădeam seama perfect că nimeni din ţară nu va veni de 1 decembrie (generalii se rezervau pentru cârnaţul de Crăciun), că nu aveam nici o tehnică militară şi nici trupe pentru o defilare onorabilă (doar o companie de infanterie de circa 90 de oameni şi vreo 30 de cadre în comandament), iar banii promişi de la Direcţia Financiară a MApN erau doar 1000 de dolari (total insuficienţi la preţurile locale pentru un festin cât de cât lipsit de meschinărie).

Am avut însă ideea unirii şi coordonării forţelor şi resurselor financiare ale tuturor românilor aflaţi în misiune în Kosovo şi pe ai căror şefi în cunoşteam bine: unitatea specială a celor 115 jandarmii dislocaţi la Pec ce făcea parte din UNMIK (misiunea ONU fiind distinctă de cea a NATO) conduşi de colonelul Zoltan Balint (căruia nu degeaba i se spunea admirativ "Împăratul"), cei circa 40 de poliţişti ce lucrau răspândiţi pe tot cuprinsul provinciei la diferite secţii de poliţie UNMIK, cam 30 de ofiţeri şi subofiţeri în comandamentul KFOR din Pristina, compania de infanterie tot din KFOR dislocată la Gorazdevac comandată de maiorul Vasile Vreme, un mic colectiv al celor din Celula Naţională de Informaţii - RONIC, şi în fine un minuscul dar foarte sufletist cuplu de doi diplomaţi, Daniel Banu şi Gheorghe Bucura (cel pe care-l cunoscusem în 1997 în Albania în timpul operaţiunii Alba) şi care formau personalul Biroului de legătură al României din Priştina. Fără orgolii şi suspiciuni datorate apartenenţei la trei ministere diferite (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe), toţi aceşti oameni de foarte bună credinţă şi cu dorinţa de a face ca totul să iasă bine, au reuşit să ducă la capăt ceea ce până în acel moment a reprezentat cea mai reuşită sărbătoare naţională de 1 Decembrie din Kosovo.

Datorită relaţiei speciale pe care am avut-o în limba lui Voltaire (şi nu în engleză cum vorbea toată lumea) cu comandantul KFOR din acea perioadă, generalul francez Yves de Kermabon, acesta a acceptat să vină de la Priştina la Pec în cazarma jandarmilor UNMIK unde urma să aibă loc sărbătoarea, fără a şti programul şi ceremonialul. Primisem din ţară de la Direcţia de relaţii Publice un pachet cu circa 30 de albume cu fotografii au armata română în misiuni de pace, pe care l-am distribuit cu câteva zile înainte celor mai înalţi ofiţeri din comandamentul KFOR împreună cu o invitaţie concepută şi printată împreună cu colegii mei din PSYOPS. Din cauza stresului şi a emoţiilor puternice, în noaptea precedentă am făcut o cumplită criză biliară, ajungând livid şi alb ca varul în tabăra de la Pec, unde medicul jandarmilor m-a pus pe picioare cu nişte pastile de papaverină. Am putut astfel să-l întâmpin ţeapăn de mândru şi curtenitor pe generalul francez la helioport, să-i prind în piept o cocardă tricoloră, să-l conduc cu protecţie militară (era o procedură obligatorie în Kosovo) românească până în tabăra jandarmilor, să-l secondez la trecerea în revistă a gărzii de onoare care deschidea ceremoniile. Nu mai ţin minte speech-ul diplomatului Daniel Banu şi nici ceea ce am spus eu pentru că spectacolul militar a surprins pe toată lumea, deoarece nimeni nu se aştepta ca jandarmii să prezinte un foarte spectaculos recital de arte marţiale, aşa cum nu prea se mai văzuse în Kosovo. Show-ul s-a terminat cu inevitabila defilare a unui pluton de militari, unul de jandarmi şi unul de poliţişti care simbolizau contribuţia românească la misiunile comunităţii internaţionale din Kosovo. A urmat partea cea mai aşteptată de toată lumea (şi care nouă românilor ni s-a părut iniţial insurmontabilă) cea a festinului.

Deoarece jandarmii aveau închiriat un autobuz care venea săptămânal la Bucureşti (pentru a-i duce/aduce pe cei care plecau/veneau în permisie-concediu), acesta a fost folosit pentru a tranporta din supermarket-urile dâmboviţene bere, vin, (care au făcut furori, un irlandez cerând chiar voie să trimită acasă la el gustoasa bere românească), pălincă, brânză, mezeluri, mici toate tipic româneşti. Purcelul a fost cumpărat de la sârbi şi pus de jandarmi la proţap şi tot din butoaiele ţăranilor sârbi a provenit şi varza pentru sarmale, la care au lucrat bucătari albanezi (cu orez tot românesc). Totul cumpărat pe lei la preţuri ce ne-au permis asigurarea unei mese îndestulate şi variate pentru peste 300 de invitaţi. Desigur că la decontare, acasă, toţi am prezentat chitanţe în valută, pentru nimeni nu ar fi înţeles operaţiunea transfrontalieră alimentară care a salvat onoarea românească în Kosovo.

În fine, seara la Biroul de legătură al României din Priştina a mai avut loc un coctail la fel de îndestulat, dar mult mai simandicos cu lumea diplomatică şi astfel zia s-a încheiat cu bine. Eram şi eu şi toţi organizatorii rupţi de oboseală şi emoţii, dar foarte mândri şi bucuroşi că reuşisem să ne prezentăm impecabil. Am fost foarte patriot în acea zi şi am fost foarte mândru că sunt şi eu un român printre alţi români aflaţi în străinătate. Dintre foarte puţinele ocazii de acest fel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO