În februarie 1997, pentru că din toată redacţia TV Pro Patria eram cel mai bun la franceză, dar mă descurcam binişor şi în engleză, am fost ales să plec la Bruxelles să fac mai multe interviuri cu oficiali NATO, în contextul vizitei preşedintelui Emil Constantinescu la Cartierul general al Alianţei. Se apropia summit-ul NATO din iulie de la Madrid şi regimul CDR al lui Emil Constantinescu se aruncase cu disperare în cursa pentru integrare. Pe lângă Ministerul de externe, cel al Apărării se străduia, poate, cel mai tare să se apropie de NATO. Fie şi prin emisiuni militare de televiziune pro NATO.
Aşa cum au dovedit-o sondajele de stradă ale vremii, deşi majoritatea românilor vroiau în NATO, puţini, foarte puţini ştiau ce înseamnă NATO, ceea ce demonstra că propaganda ceauşistă nu-şi făcuse bine treaba la acest capitol. Cam la fel stăteau lucrurile şi în rândul bruxellezilor. Împreună cu colegul operator Marian Dinu am luat la întrebări oamenii întâlniţi pe străzile din centrul capitalei diplomatice a Europei şi mai tineri, şi mai bătrânei, şi mai cu aere şi fără. Indiferent ce ne-am fi închipuit sau dorit noi ca români, răspunsurile lor ca belgieni au fost de bun simţ prin onestitatea lor.
În primul rând, habar nu aveau că preşedintele României se afla în acele zile la Bruxelles, cum nici nu erau în stare să spună ceva despre România la modul general. În fond nu erau pregătiţi de teză la ora de geografie politică. În schimb, oamenii s-au luminat, bucuroşi că pot da un răspuns concret atunci când i-am întrebat dacă ştiu de un nume, o personalitate românească. Aici, pe primul loc a ieşit Ceauşescu. Un puşti vesel că-l băga televiziunea în seamă, în lapsus de nume, a dat chiar o descriere precisă: "Cineva care a murit pentru că era prea rău". În funcţie de experienţa şi cultura fiecăruia, unii i-au nominalizat pe Romanescuu, Iliescuu, alţii pe Comaneciii, Nastaze şi doar un librar l-a pomenit pe Eugen Ionescu - le dramaturge. Am dat şi de bruxelezi ce-şi făcuseră în tinereţe un concediu în România şi nu aveau deloc amintiri neplăcute, doar poliţia (adică fosta miliţie) era menţionată drept foarte antipatică. M-am mai bucurat să constat că nimeni nu avea nimic împotrivă ca România să intre în NATO - "Pourquoi pas?", deşi o brunetă, probabil studentă, a pus şi problema a ceea ce avea România de oferit Europei în schimbul avantajelor euroatlantice. Corect, nu?
Din toată acea aventură televizionistică bruxelleză am mai rămas şi cu zdravăna amintire a interviurilor luate la doi înalţi demnitari ai NATO, unul civil şi altul militar. S-a întâmplat în micul, dar foarte bine dotatul studio TV al cartierului general al Alianţei, unde atunci când am intrat cu Marian cu camera BETA în spate, totul era perfect aranjat şi fixat: unde trebuia să stau eu, unde intervievatul având steagurile în spate, lavalierele pregătite, poziţia de filmare a lui Marian şi a operatorului NATO, lumini, totul. Întrebările fuseseră transmise dinainte, aşa că ofiţerul de relaţii publice mi-a sugerat discret, dar ferm, că nu era cazul să mă gândesc la improvizaţii de moment; la o adică ar fi putut opri fără probleme filmarea apăsând pe un buton. Fix un minut înaintea invitaţilor au apărut asistenţii lor, apoi totul s-a desfăşurat după ceas, matematic, fără duble şi fără ezitări. Fraze standard, cuvinte potrivite, politeţe impecabilă, limbă de lemn occidentală, zâmbete prefabricate. Contraplanurile cu întrebările mele le-am filmat ulterior, deşi puteau lipsi.
Niciodată nu am filmat astfel un interviu cu un şef român: totul începea prin cuvenitele întârzieri ale şefului în cauză, alegerea cadrului era rezultatul unei inspiraţii sau compromis de ultim moment, respectivul mai cerea să tragem o dublă ("să iasă mai bine"), răspunsurile erau fie improvizate, fie citite şi de multe ori bâlba, transpiraţia sau mătreaţa se iveau tocmai atunci când totul părea a fi în regulă.
CĂLIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) şi doctor (Magna cum Laude) în ştiinţe militare, a fost ofiţer în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă şi apoi ca ofiţer specialist în operaţii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în Kosovo şi Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic şi istorie militară în România şi Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului de Duminică" şi al revistelor "Historia" şi "Istorie şi civilizaţie".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
