Instinctul sexual nu cunoaşte poziţia de "drepţi" şi nici pe cea de "pe loc repaus". Deşi este pomenit în regulamentele militare, instinctul sexual le ignoră şi în plus face abstracţie de loc, naţionalitate şi grad militar. Pe timpul misiunilor internaţionale, atunci când omul este supus unor severe constrângeri şi frustrări, când stressul face ravagii asupra psihicului şi când sexul este fie imposibil, fie interzis, instinctul sexual se firmă mai obraznic şi mai irepresiv decât oricând.
Aşadar nimic mai firesc şi mai uman decât faptul că, prin 2008, un foarte respectabil colonel german, excelent profesionist şi tată a patru copii s-a îndrăgostit de o conaţională pe timpul lungilor sale luni de misiune NATO în Afganistan. Din clipa în care omul, de bună credinţă, şi-a recunoscut sentimentele şi a făcut raport să locuiască în aceeaşi cameră de CORIMEC cu iubita lui, în trei zile generalul comandant american i-a expediat pe amândoi acasă, în Germania. Această reacţie a comandantului american a fost cu atât mai surprinzătoare şi nedreaptă cu cât relaţiile intime între militarii de sex opus ai unei forţe internaţionale sunt în general acceptate, dacă sunt consensuale şi dacă nu afectează prestaţia profesională a celor implicaţi.
Această poveste germană de dragoste în bocanci este adevărată şi mi-a fost povestită de un fost camarad de misiune pe care l-am întîlnit ulterior la o conferinţă NATO. Dar oare câte poveşti asemănătoare s-au întâmplat sau se petrec chiar în acest moment prin cine ştie ce colţuri aspre ale lumii, pentru că militarii, de oriunde ar proveni şi oricât de aspru instruiţi sau bine plătiţi ar fi, sunt şi ei oameni din carne şi oase? Pe timpul celor şase luni de misiune dintr-un teatru de operaţii trăirile, nevoile, emoţiile bărbaţilor şi femeilor - atâtea câte sunt - se complică dramatic prin înceţoşarea aurei romantice, creşterea pulsiunilor sexuale, dezvoltarea fantasmelor şi scăderea pragurilor inhibitorii create de educaţie şi instrucţie. Cu atât mai mult cu cât regulile sunt clare şi ferme, peste tot în cursul operaţiilor militare: sunt strict interzise relaţiile sexuale ale peace-keeperilor cu localnicele, bordelurile sau prostituatele din zonă sunt de asemenea strict interzise din considerente de securitate a personalului, site-urile erotice sunt restricţionate (cele care conţin imagini cu peste 60% piele), în campuri sunt activate aspre reglementări şi sancţiuni referitoare la hărţuirea sexuală.
Şi totuşi, dacă ar fi să cred doar o mică parte din poveştile aluzive pe care le-am auzit de la macho-peace-keeper-ii din batalioanele de la Bucureşti şi Craiova ce fuseseră trimise în Angola începând din 1995 în cadrul misiunii UNAVEM III, se pare că mulţi dintre ei au avut motive întemeiate să aibă emoţii la testul anti-SIDA de la întoarcerea acasă. Acolo, în inima Africii măcinate de un pustiitor război civil, în taberele de la Lobito, Lubango, N'Gove şi Chicuma, pentru o conservă de carne, una de suc şi o pâine, mulţi sergenţi, dar şi ofiţeri, s-au bucurat de serviciile zilnice ale unei localnice tinerele, poate şi frumuşele la curăţenie, spălat şi pentru alte nevoi....
Şi totuşi chiar şi în bocanci, cu pistolul la centură şi casca pe cap, se face sex, se iubeşte, se trăieşte. Am fost martorul unei frumoase - cred - poveşti de dragoste dintre un locotenent american şi o frumoasă franţuzoiacă subofiţer în comandamentul KFOR din Priştina. Erau împreună peste tot la masă, la dans în NSE-uri (micile baruri naţionale), la o bere, pe aleile campului. Faptul nu ar fi fost chiar atât de senzaţional dacă romance-ul franco-american nu s-ar fi petrecut chiar înainte şi în timpul războiului din Irak din primăvara lui 2003, atunci când relaţiile dintre Franţa şi SUA erau mai încordate ca oricând, iar cartofii prăjiţii cunoscuţi drept "french fries" fuseseră ridicol rebotezaţi "liberty fries". Mult mai penibil a fost însă cazul unui respectabil locotenent colonel grec, care a fost prins de o patrulă a poliţiei militare în Pristina în timp ce făcea sex oral cu o prostituată chiar într-un jeep KFOR: a fost expediat acasă imediat. În schimb, nimeni nu a avut de obiectat la relaţia dintre un subofiţer belgian şi o jună albaneză, care însă era cetăţean american şi lucra pentru KFOR drept traducătoare. Au păţit-o şi doi flăcăi de-ai noştri care în seara de Sf. Valentin, au luat o maşină KFOR şi s-au dus la un local "cu fetiţe": ghinionul lor a fost acela că băuseră şi la întoarcere poliţia militară le-a pus fiola sub nas: au fost şi ei trimişi imediat acasă în ciuda bunelor referinţe ale şefilor lor din KFOR. Mult mai ipocrit şi ticălos s-au purtat cu ei şefii de la Bucureşti, aşa încât băieţii, aflaţi la început de carieră militară, au zis mersi că nu au fost retrogradaţi şi mutaţi din Bucureşti în provincie; erau totuşi prea buni profesionişti. Un coleg danez, subofiţer hârşit prin multe misiuni, mi-a spus încă de la începutul primei mele misiuni în Kosovo, că dacă ajungem cumva la incandescenţă, el îmi putea recomanda nişte localuri în Skopje, la distanţă de doar două ore cu maşina de Priştina, unde mă puteam răcori în siguranţă şi confort, la un preţ corespunzător.
Cred că cel mai bine la capitolul nevoi sexuale au dus-o militarii din comandamentul SFOR din Sarajevo, cel puţin în anul 2004 atunci când am fost eu acolo. În camp Butmir, militarii puteau intra cu familiile la cumpărături în numeroasele PX-uri, soţiile şi copiii putând locui cu chirie în oraş, ceea ce era de neconceput la Priştina sau Kabul. După-amiaza, la sfârşitul programului, ofiţerii puteau lua o maşină şi să plece să manânce la un restaurant în oraş, să intre apoi într-unul din numeroasele cazinouri sau bordeluri, cu condiţia ca a doua zi să fie bine mersi la program. Adică la fel ca acasă. Nu mai spun de petrecerile aproape seară de seară ce aveau loc în NSE-urile din camp, animate cu multă băutură bună şi ieftină, dans şi cele ce mai urmau apoi, în noapte. Dintre toţi peace-keeper-ii cred că cel mai greu a fost şi este pentru cei din Kabul, Kandahar, Bagdad, Basra sau alte asemenea locuri profund ostile şi cu adevărat periculoase, care chiar nu aveau unde şi cum să-şi domolească omeneştile lor nevoi.
În ceea ce mă priveşte nu am a mărturisi aventuri sau porniri erotice pe timpul cât am fost plecat departe de casă pentru mai multă vreme, fie că eram la Londra, Priştina sau Gjirokaster. Probabil pentru că nu am întâlnit scânteia, "oferta" feminină era totuşi foarte modestă şi condiţiile extrem de precare, cum am spus. Şi totuşi era să se întâmple o dată, dar nu a fost să fie. Undeva, prin toamna lui 2004 am văzut chiar pe platoul din faţa clădirii comandamentului KFOR doi militari fluturând uriaşe steaguri elveţiene. În clipa următoare o uniformă mignonă cu ochi albaştri şi păr blond s-a apropiat de mine, mi-a întins o invitaţie spunându-mi într-o românească cu accent străin: "Vă aşteptăm la ziua Elveţiei în camp Casablanca". O chema Roxana şi era o româncă a cărei familie emigrase mai demult în Elveţia. Se înrolase voluntar pentru misiunea din Kosovo spre a cunoaşte pe pielea ei asprimile şi inconfortul vieţii din afara casei şi familiei sale destul de bine înstărite. Am fost apoi la ziua Elveţiei sărbătorită conform obiceiurilor kforiste cu grătar şi multă bere (toate la discreţie), dar şi un munte de ciocolată din partea ministrului lor; am căutat-o acolo pe blonda Roxana, care, la una din multele mese soldăţeşti întinse pe platoul taberei, mi-a acordat doar atenţia politicoasă cuvenită unui musafir, din întâmplare şi conaţional, dar nimic mai mult.
FOTO:
1. O astfel de imagine, acolo, departe de casă de multă vreme, îţi poate da idei
2. O idilă internaţională acceptată, KFOR în 2003
3. Un simplu flirt de seară, după program, la o bere, KFOR în 2003
4. Poate ceva mai mult decât o simpatie colegială, februarie 2003, KFOR
5. Un party în NSE-urile din Sarajevo, camp Butmir, noiembrie 2004
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
