Richard Kunisch
Bucureşti şi Stambul
Schiţe din Ungaria, România şi Turcia
Editura Humanitas
Colecţia Vintage. Traducere din limba germană, prefaţă şi note de Viorica Nişcov. Ediţia a doua, revăzută.
„Un tânăr german, prusian de obârşie, întreprinde în ultimii ani ai deceniului al şaselea al secolului al XIX-lea o călătorie în Orient – scrie traducătoarea. Pleacă de la Viena cu vaporul pe Dunăre, se opreşte la Budapesta, atât cât să viziteze oraşul, după care se îndreaptă spre Giurgiu, pe aceeaşi cale de apă, iar apoi cu trăsura, pe drumuri desfundate, pline de noroaie apocaliptice, spre Bucureşti. Zăboveşte aici ceva mai mult, timp în care asistă la o şedinţă de divan, vizitează o mănăstire din apropierea capitalei, se lasă încântat pe Dealul Mitropoliei de vederea oraşului înecat în verdeaţă, cu zecile de cupole ale bisericilor sale scânteind în soare, se plimbă la Şosea, admirând eleganţa lumii bune, frecventează saloanele vremii, uimindu-se de frumuseţea femeilor, remarcă discrepanţa enormă dintre faţa opulentă, mondenă şi occidentală, de «capitală suprarafinată», şi aceea mizeră, murdară şi înapoiată, de «sate îngrămădite unele într-altele» ale aceleiaşi urbe. În fine, de la Galaţi ia vaporul şi porneşte pe mare spre Constantinopol, de aici spre Scutari şi, la urmă, spre Smirna, atras de fabulosul exotic al locurilor visate nostalgic încă din copilăria legănată de basmele Şeherazadei.“
„Prima impresie pe care Moldo-Valahia o face asupra străinului este tristă – scrie Richard Kunisch. Şesuri întinse, necultivate, fără şosele, fără sate. Ici-colo, se înalţă câte o movilă de pământ din care se iţeşte, uitându-se plin de curiozitate, un ţigan oacheş; ici-colo zăreşti câte o cocioabă făcută din pământ şi crengi, în faţa uşii căreia câţiva copii goi de valahi se tăvălesc în murdăria care nu le mai poate face nici un rău. O fântână de lemn la care se pot adăpa caii alcătuieşte hanul, o herghelie păscând liberă, staţia de poştă. Ai sentimentul că ai trecut de hotarul civilizaţiei, şi aşa şi este... Dar caracterul poporului e bun... Cu cât îi cunoşti mai bine pe români, cu atât îţi dai mai bine seama de fondul nealterat al caracterului poporului lor. Blândeţea lor nevinovată, docilitatea pe care o manifestă faţă de toţi cei sus-puşi, cu toate că din partea acestora nu le-a venit adesea nimic bun şi nu o dată doar împilări, precum şi nesfârşita sărăcie a acestor oameni au ceva mişcător... Pământul e admirabil, caracterul poporului, iniţial bun – unde trebuie căutată pricina acestei mizerii pretutindeni vizibile, a acestei degenerări sociale şi politice? Poate în trecutul istoric al acestor ţări?“
Richard Kunisch (1828-1885) s-a născut la Breslau (astăzi Wroclaw, Polonia) într-o familie nobiliară. Urmează studii de drept, filologie şi ştiinţe politice. Publică beletristică şi articole politice în presa liberală. Ia parte la Revoluţia din 1848 şi este destituit din postul de referent la Curtea de Apel din Breslau. Ulterior, se dezice de idealurile revoluţionare; devine magistrat guvernamental, apoi secretar de legaţie pe lângă unchiul său, baronul Emil von Richthofen – membru în Comisia Europeană a Dunării, calitate în care ajunge la Bucureşti, pe 16 iulie 1857. Petrece aici zece luni, într-o perioadă în care reprezentanţii puterilor europene iau act de voinţa Divanelor ad-hoc şi fac recomandări hotărâtoare pentru soarta Principatelor. Este trimis apoi, tot în misiune oficială, la Constantinopol, observaţiile şi întâmplările din acest excurs oriental alcătuind substanţa paginilor de faţă, publicate în 1861. Întors în Germania, ocupă diverse posturi administrative; în 1866 primeşte titlul de baron von Richthofen, iar între 1866 şi 1885 funcţionează intermitent ca membru al Camerei Deputaţilor din Prusia.
Din însemnările sale de călătorie îşi va extrage Eminescu materia „Luceafărului”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
