Ziarul de Duminică

„Just imagine” cu Oana Maria Cajal/ de Teodora Marin, Oana Georgescu

„Just imagine” cu Oana Maria Cajal/ de Teodora Marin, Oana Georgescu

galerie foto

Autor: Teodora Marin, Oana Georgescu

10.09.2015, 23:44 321

Marţi 8 septembrie, s-a deschis la Galerisa Senso expoziţia personală de pictură „Just imagine” a artistei Oana Maria Cajal. Expoziţia poate fi vizitată până la 3 octombrie, de luni până vineri între orele 11.00 - 18.00, sâmbăta şi duminica între orele 12.00 -18.00.

Reputată autoare de piese de teatru, premiată pentru dramaturgie de UNITER, Oana Maria Cajal a devenit în ultimul timp un binecunoscut şi apreciat artist plastic. După ce numeroase piese de teatru i-au fost puse în scenă pe continentul nord-american şi a creat scenarii de film, la Montréal, unde locuieşte de mai bine de 20 de ani, s-a reîntors la pictură şi desen având deja la activ şase expoziţii personale şi lansări ale unor albume de artă inedite: „Dintr-odată, destul de recent, am realizat că nu am destul timp pentru cât de mult aş avea de spus. Am reînceput să pictez. Imaginile sunt mai rapide decât cuvintele! Ardeam de nerăbdare să pictez viaţa sub toate înfăţişările ei: frumuseţea, disperarea, dumnezeirea, spaima, calmul, întunericul, lumina… Pictez ca să vă incit să celebraţi viaţa!”

 

Oana Maria Cajal este membră a Asociaţiilor New Dramatists şi Dramatists Guild of America din New York şi Playwrights Workshop Montréal, Playwrights Guild of Canada, a Uniunii Scriitorilor din România, UCIN şi a UNITER.

Iată o scurtă autobiografie a artistei:

 „M-am născut în casa părintească din Bucureşti, sub vraja ochilor de bronz ai Domnişoarei Pogany. Vedeam în ea zâna mea cea bună. Celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi era sufletul, soarele colecţiei de artă a bunicului matern, Octavian Moşescu, un admirator şi emulator al artiştilor, un rafinat colecţionar, care, sub aparenţa unui boem fără vârstă, ascundea profunzimea unui gânditor socratic. Am copilărit înconjurată de opere de artă, de obiecte şi tablouri minunate. Pentru mine pereţii casei erau ferestre deschise către lumina culorilor, către vis, către iubire. Fiecare tablou îmi spunea o poveste şi imaginaţia mea înflorea în preajma lor şi a extraordinarilor artişti şi scriitori care ne frecventau des casa: Lucian Grigorescu, Camil Ressu, Jean Steriadi, Gheorghe Anghel, Dumitru Ghiaţă, Ion Pillat, Adrian Maniu, Camil Petrescu, Hrandt Avachian.

Când aveam 5 ani, s-a născut fratele meu. Aşteptându-l să vină de la spital, am făcut primul desen. O vază maro, cu flori maro, pe o masă maro, sub un cer maro. Creionul maro a fost singurul pe care l-am putut găsi în casă. Nu-mi plăcea culoarea maro, dar îmi amintesc cât de fericită eram să desenez!

La 9 ani, am avut prima mea expoziţie în livada din faţa casei de vară a bunicilor. Mi-am agăţat picturile pe o frânghie de rufe, între doi cireşi în floare. Bunicul a luat parte foarte ceremonios la «vernisaj». S-a oprit îndelung asupra fiecărui tablou şi l-a studiat atent. În final, a cumpărat câteva «opere».

La 18 ani, eram pregătită să intru la Institutul de Arte Frumoase. Cu o zi înainte de examen, nu ştiu de ce, m-am răzgândit şi m-am înscris la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Am devenit critic de teatru, însă meseria mea nu mă entuziasma. Ca şi culoarea maro… În schimb, adoram teatrul. Întâlnirea la Bucureşti cu legendara Ellen Stewart a fost decisivă. La puţin timp, am reuşit să scap de dictatura ceauşistă. Am luat avionul spre New York cu mâna bandajată: în noaptea de dinaintea plecării, cel mai bun prieten al meu, câinele vecinului din faţă, m-a muşcat. De ce? Aşa a început eternul meu periplu. De la New York, am plecat în California, unde am făcut un Masterat în Dramaturgie şi unde am început să scriu în engleză. După revoluţia din 1989, am vrut să mă întorc. În schimb, m-am căsătorit cu prima mea iubire din România, dr. Ştefan Cajal, care locuise până atunci la Montréal. Când fiica noastră Annya s-a născut, am învăţat să iubesc într-un mod care nici nu ştiam că există. Ea e forma desăvărşită a poemului meu de dragoste, adevărata mea capodoperă.”          

 

În 1980, Oana Maria Cajal primea o bursă din partea Asociaţiei Criticilor de Teatru Americani (American Critics Association). A urmat cursuri de critică de teatru la City University din New York şi NY University şi a obţinut apoi un „Master of Fine Arts” în dramaturgie, la U.C.S.D. – University of California, San Diego.  În  1986, prima sa lucrare „East European Tetralogy” („Teatrologia în Europa de Est”) a fost nominalizată pentru cea mai buna piesă a anului de Uniunea Criticilor de Teatru din San Diego. A devenit bursier Fulbright din partea Fondului Naţional al Artelor pentru Dramaturgie. În 1990, când a revenit în România a avut parte de experinţa nefastă a Mineriadei din 13-15 iunie şi care s-a transformat în piesa „The almond seller” („Vânzătorul de migdale”) care a avut premiera în 1991 la New York, la teatrul Baca-Downtown.

 „Berlin, Berlin” s-a jucat la Mandell Weiss Center for Performing Arts din La Jolla, California şi la Workhouse Theatre din New York and Brandeis University din Boston, Massachusetts, iar piesa „The inconvenience of being alive” („Neajunsul de a fi în viaţă”), la Lincoln Center în 1996. Un an mai târziu, „The Enduring legend of Marinka Pinka and Tommy Atomic” a fost selecţionată la Chicago SummerNite Festival, iar în 1998 scenariul său, „Labirint” a fost preluat de compania Fox Searchlight Pictures. În 2003 „The Long Journey To Whereto”, un puzzle teatral a fost inclus în repertoriul Perishable Theatre din Rhode Island, „Waiting for Godot to leave”  („Aşteptând plecare lui Godot”) a fost produsă de Immigrants Theatre Project din New York, iar „Exchange at Café Mimosa” a fost inclusă în repertoriul American Repertory Theatre din Cambridge, la Workhouse din New York, la Perishable Theatre şi la Mercury Players Theatre din Madison.

Stabilită de peste 20 de ani la Montréal, cu soţul, Dr. Ştefan Cajal şi fiica lor Annya, Oana Maria Cajal este o importantă reprezentantă a dramaturgiei româneşti şi americane şi este membră a Asociaţiilor „New Dramatists” şi „Dramatists Guild of America” din New York şi „Playwrights Workshop” Montreal, Playwrights Guild of Canada, a Uniunii Scriitorilor din România, UCIN şi a UNITER. A publicat „Ten plays and a screenplay” („Zece piese şi un scenariu”) şi în 2007 a lansat la Montreal „Solenodon – un soi de carte post-modernă de desene şi poezie, picto-poeme” – în care cuvintele şi grafica coexistă într-o perfectă simbioză.  

În 2011 a prezentat expoziţia de pictură „Afişe pentru piese nescrise” – „Posters for Unwritten Plays” la Seagram Gallery, Centaur Theatre din Montréal.

În 2012 piesa de teatru „Ultimul pact” a fost desemnată de juriul UNITER drept „cea mai bună piesă românească a anului 2011”. Decernarea premiului a avut loc în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor UNITER de la Teatrul Odeon, pe 23 aprilie 2012. Premiera radiofonică a piesei scrisă iniţial pentru Radu Beligan a avut loc pe 13 octombrie 2014.       În 2013 expoziţia „Cohen Upstairs” de la Centaur Theatre a fost prezentată în timpul reprezentaţiei „Dance me to the end of love” a Companiei de Dans „Granhoj” din  Aarhus, Danemarca. Tot la Centaur Theatre, Oana Maria Cajal a prezentat expoziţia „Working with Fennario, stop all wars” simultan cu producţia piesei „Motherhouse” a binecunoscutului dramatrug canadian David Fennario.

„Interacţiunea dintre teatru şi artă grafică a fost o paradigmă inovatoare care a constituit conceptul expoziţiei” – spunea Oana Maria Cajal. Scenariul filmului „Poarta Albă” care a avut premiera pe 17 octombrie 2014 (regia Nicolae Mărgineanu), câştigător al concursului organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei a fost nominalizat la Premiile Gopo 2015, secţiunea „Cel mai bun scenariu” (lungmetraj de ficţiune).

AFACERI DE LA ZERO