• Leu / EUR4.9458
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7643
Ziarul de Duminică

La Athos/ de Ziarul de duminică

La Athos/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

07.07.2016, 23:49 28

Alain Durel

Peninsula interzisă

Mărturie despre viaţa pe Muntele Athos

Editura Philobia

Traducere din limba franceză de Cristina Livia Vasilescu. Colecţia Experiment

Călătoria iniţiatică a unui francez pe drumurile abrupte ale sfântului munte, dublată de trecerea unui occidental la ortodoxie.
Muntele Athos sau internaţionala monahală unde alchimia dorinţei se numeşte asceză şi devine un antrenament permanent pentru construcţia Omului în totalitatea lui. Muntele Athos sau trinitatea frumosului: a naturii, a liturghiei şi a chipului călugărilor. Muntele Athos sau lumea populată de sihaştri care l-ar urma pe Hristos până în infern, de călugări care nu se roagă, ci devin rugăciune, de părinţi spirituali geniali şi de vagabonzi celeşti clarvăzători, practicanţi ai nebuniei asumate, cea mai radicală formă de asceză.
Puţini au cunoscut îndeaproape viaţa călugărilor de acolo, cu obiceiurile, riturile, singurătatea, zbuciumul sau pacea lor. Măreţia acelei lumi, adâncimea învăţăturilor, aparenta nebunie sau înalta spiritualitate, severitatea rânduielilor şi incredibila libertate, misticismul sau paranormalul, toate sunt povestite de un occidental întors în lume după mai bine de un an petrecut la Athos.
Ce altă mare aventură i-a mai rămas omului modern, dacă nu cea a descoperirii de sine şi de Dumnezeu?

„Cel care se duce la Athos nu caută în primul rând o mânăstire, nici o chilie, ci o persoană capabilă să-l înveţe arta de a muri şi de a învia. Aceasta este gheronda, bătrânul, stareţul despre care vorbeşte Dostoievski în Fraţii Karamazov, părintele spiritual. în faţa lui îţi deschizi sufletul. El devine un prieten, un tată, cel care transmite fiinţa pe care el însuşi a ştiut s-o smulgă din miezul lucrurilor, în frumuseţea nopţilor de veghe, în splendoarea slujbelor liturgice bizantine, în efortul postului, în supravegherea gândurilor, anihilarea deznădejdii şi triumful iluminării. (...) «Să nu crezi că monahul este un iresponsabil care fuge de suferinţele lumeşti pentru a se refugia într-un port al păcii şi al fericirii», îmi spuse pustnicul. Dimpotrivă, Athosul este cel mai violent front al războiului care cuprinde pământul în întregime. Călugărul este un combatant, o coloană de intervenţie care îşi dă viaţa pentru lume. În virtutea comuniunii sfinţilor, victoria lui asupra înclinaţiilor distructive şi morbide ale omului este o victorie pentru întreaga omenire.”

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9458
Diferență: -0,0445
Ieri: 4.9480
Azi: 4.7643
Diferență: 0,4618
Ieri: 4.7424
Azi: 5.8036
Diferență: 0,4257
Ieri: 5.7790
Azi: 4.7597
Diferență: -0,063
Ieri: 4.7627