Ziarul de Duminică

LA FRONTIERA ISTORIEI / Originea injuraturii

07.04.2009, 13:39 286

Originea latina a cuvantului „injuratura" este cat se poate de clara. „A injura" se inrudeste etimologic si cu "a jura", de la "juro", "jurare", care inseamna "a te tine de cuvant", "a fi cinstit". Prefixul negativ "in" da verbul "injuro", "injurare", care inseamna "a ocari", "a fi nedrept", "a nu te tine de cuvant".
Asadar, din "injuro", "injurare", avem "injuratura" si "a injura".
Traducerea in extensie a cuvantului ar fi: "cineva care nu mai respecta juramantul" si de aici vorba de ocara adresata celui nedrept, mincinos, las, schimbator in atitudine.

In vremuri nu demult apuse, cu precadere in lumea satelor, injuratura avea un caracter sacru, chiar de blestem. Din perspectiva celui care o folosea, ea avea „puterea" sa catalogheze, sa-l diminueze pe cel vizat in fata comunitatii sau chiar sa-l anihileze. Aceasta deoarece, in cea mai mare parte a cazurilor, injuratura la romani il trimite la origini pe cel vizat. Adica individul cu pricina este intr-atat de nereusit, incat ar trebui sa se mai nasca o data, pentru a mai trece prin ciclul naturii. Sa aiba astfel o a doua sansa de indreptare.
Nu putem cuantifica pe natiuni apetitul pentru injuratura, intrucat este vorba de un fenomen cultural cu o mare vechime si arie de raspandire. Oricum, meridionalii sunt campioni in privinta savorii si diversitatii injuraturilor. 
Mediul social, educatia familiala, precum si aceea programata oficial prin sistemul educational, pot cel mult atenua, reduce asperitatile. De pilda, in Ardeal, trimiterea la origini exista si intr-o forma mai „umana", ceva de genul „Futa-te soarele!"
Insa, potrivit traditiei, nu oricine are puterea de a blestema, de a manevra destinele prin catalogare, diminuare, anihilare. Prin cuvantul sacru, in ultima instanta. In vechime, aceste persoane aveau o „putere" de temut in comunitate. Cum era de exemplu „blestemul de fata mare" dezonorata, care se intindea pe mai multe generatii si rude ale faptuitorului. „Puterea" nevazutelor era adesea mai mare decat esafodajul crestin, de data mult mai recenta in istoria noastra. Pe cand esafodajul cutumei, strigaturii, blestemului, cuvantului trimis pentru a incadra si indrepta la rigoare nedreptatea faptuita deliberat vine de dincolo de glazura civilizatiei de factura romana.
Apetitul pentru harta, catalogare, diminuare, anihiliare prin cuvinte se face si mai simtit in special atunci cand nefericirea sociala depaseste orice cuantificare rezonabila. Si aceasta se intampla cu precadere in societatile administrate arbitrar, cu legi de circumstanta si solutionari in functie de imprejurari. Cand neputinta devine de-a dreptul inumana, celui pagubit, pacalit, marginalizat nu-i ramane decat injuratura, ca forma ultima de protest fata de aceia care nu respecta juramantul, promisiunea, fie ea si electorala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO