Harta arata, prin anii '30, ca,undeva spre sud, orasul se incheia cu un sat insalubru. La margineacomunei Serban Voda de odinioara, spre ulita de tara numita DrumulGazarului, a locuit poate cel mai trist poet român. Era o mahala incare casele se pierdeau printre maidane si baltoace ramase amintirede la marile ploi nu demult trecute. Mozaicul de case si spatiinefolosite forma un sat care se numea "Progresul". Numele luidainuie si astazi in cel al pietei omonime aflata pe SoseauaGiurgiului.
Pe vremuri, aceasta sosea era undrum de tara care indraznea sa se apropie de oras doar pana incentrul comunei Serban Voda (astazi perimetrul Pieptanari siimprejurimile). Sudul orasului avea o alta atmosfera. De pildanordul era cosmopolit, mai inverzit, cu parcuri strabatute detrasuri in fiecare seara.
Sudul apartinea celor multi,insinguratilor care vietuiau de la o zi la alta. Erau vremuri carete obligau sa gandesti bacovian: "am gresit colosal ca m-am nascutin acest secol… ."
Bacovia afirma: "Nu ma plictisescsi nu ma nelinistesc in singuratate". Bacovia a iubit oamenii dar apastrat o relativa selectie si a preferat singuratatea, deoarece"melancolia firii mele nu ar fi niciodata inteleasa".
Mahalaua din sudul orasului erateritoriul neasezat al satului care se incorda din rasputeri saimite orasul, sa i se apropie, precum o ruda sarmana de departe.Asa apare imaginea "targului mizerabil" cu "ulita plina de dugheni,glod si coceni", targul in care saracia alimenta sperante iluzoriiin "crasme murdare".
Pe drumurile desfundate, greu deurmarit cu masura atenta a pasilor printre maidane inverzite, iiaflam pe "acei invinsi, pe veci pierduti… ori in taverne, ori inmansarde; si acei nebuni, ratacitori, tacuti, gesticulind pebulevarde…" .
Alaturi de solitari inveti sarezisti ignorantei si mizeriei cotidiene, cuprinsa nu atat denelinistile celor care conduc, cat de indiferenta acestora. Ramanerefugiul in uitare, alcool si izolare.
Coplesit de monotonia continua sidepresiva a mahalalei tomnatice, atunci cand vantul bate cu tariedinspre campiiile Burnazului, "eu trebuie sa beau, sa uit ceea cenu stie nimeni, ascuns in pivnita adinca, fara a spune un cuvant.Singur sa fumez acolo nestiut de nimeni. Altfel e greu pe pamant…".
Prin "mahalalile" unde "mai neagranoaptea pare", "tusind a si murit o fata", caci "sivoaie-n caseinundara" si trec "prin ziduri vechi ce stau in daramare". Si nudeparte, se afla parcul, cel facut de regele Carol I pe la 1906. Injurul sau, se aflau cartiere marginase, Gramontul cu vechea tiganiemitropolitana, satul devenit mai nou mahalaua Barbatescu Nou inspre"Cutitul de Argint" si apoi comuna Serban Voda cu intinsele maidaneale nimanui. Aleile parcului luasera ceva din tristeteamahalagiilor care populau aceasta parte de oras si nu de putineori, in noapte si tacere adanca, "pe un nebun l-am auzit racnind".Dar cine mai are timp de urletul nebunului urmarit de halucinatiilesale precum frunzele pe care toamna ploioasa le spulbera de peramuri? Ce mai conteaza cand "un palid visator s-a impuscat", fiind"pierdut intr-o provincie pustie" si "e vant si-orice speranta epierduta". Intr-o lume plina de nevoi "de revolta si jale" tu "totmai citesti probleme sociale…", la ce-ti mai folosesc?
Cum sa nu "simti fiori de nebunie"cand nelinistile tale nu mai au scop, un capat de drum sau oposibila intelegere? Mahalaua depresiva este doar o epavacotidiana, dintr-un roman al vreunui solitar lucid precum DinuPillat (Moarte cotidiana si Tinerete ciudata) sau UryBenador (Subiect banal, Final grotesc,Ghetto-Secolul XX, Gablont); moartea prin infometarea poetului Stefan Petica, sinuciderea cu un foc de revolver intr-unparc bucurestean ales de bietul Urmuz pentru ultima sa impacare culumea. Care lume? Aceea a manelelor lascive, a mahalaleiinvolburate in seminte de dovleac si farimitata de talpile goale inpraful verilor fierbinti. Drumul spre nebunie reprezinta contrastuldintre cum iti imaginezi ca vrei sa traiesti si realitatea care teobliga la contrariu.
George Bacovia a relatat acestsentiment straniu la margine de Bucuresti si l-a salvat putinta sade a iubi insingurarea, ale carei dureri au fost intoarse sprepoezie, spre binele lui spiritual.
Bacovia ramane unul dintre poetiiromâni care a scris despre starea sufleteasca a mahalalei. O staresufleteasca de care sunt legate atatea suflete nefericite siastazi. Situatie datorata si "multimii de gnomi" (A.E.Baconsky)care a ajuns sa inlocuiasca adevaratele valori sociale. Destinulsau se retrage in sine si il lasa acolo sa-si vindece ranilesufletesti caci "mai bine singuratec si uitat,/pierdut sa teretragi nepasator,/ in tara asta plina de humor,/ mai binesinguratec si uitat."
In umorul searbad al neajunsilorajunsi, panicati in fata valorilor spirituale si agresivi cu ele,cercul inchis al versului bacovian, poate fi o strofa al unui imnnational: "O, genii intristate care mor/ In cerc barbar si farasentiment,/ Prin asta esti celebra-n Orient,/ O, tara trista, plinade humor…".
ADRIAN MAJURU (n. 1968)este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordoneazaMuzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despreBucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca modde existenta si Bucuresti. Povestea unei geografiiumane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona deunderground social urban. In sprijinul celor care studiaza acestdomeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referirela cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie,prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate,amintim aici selectiv Copilaria la romani, FamiliaMinovici - univers spiritual si Destin valah in ilustratiisi 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile"Antropologia urbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela45.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
