Ziarul de Duminică

Lectia lui Goethe

Lectia lui Goethe
22.08.2008, 17:41 138

Deseori mi-am imaginat scena biblica a ispitirii Evei cu sarpele cocotat confortabil in pom si tragand tacticos din lulea aroma imbatatoare a unui tutun de calitate.
Marul e prea inofensiv si nevinovat ca sa starneasca patimi rascolitoare ori resentimente durabile. Cand musti din el nu ai deloc sentimentul culpei, si nici senzatia neplacuta ca ai comis o fapta reprobabila. Pe cand tutunul, iarba dracului, se prinde de om ca scaiul, procurandu-i o placere cu atat mai intensa cu cat constiinta interzice mai drastic dezmatul.
Nu degeaba se spune ca la fumat nu poti renunta, de fapt, niciodata. Iti poti educa vointa, asta da, poti sa-ti refuzi placerea, dar nu ai cum sa uiti amintirea ei. Diverse practici ascetice recomanda insa experimentarea deliberata a raului, provocarea lui in vederea confruntarii cu propriile puteri. Siluan Athonitul, un sfant priceput in arta razboiului cu Cel Rau, ii indemna pe toti ostasii slujind in armata Domnului: "Tineti-va mintea in Iad si nu deznadajduiti!". Iar o femeie a carei sfintenie nimeni nu o pune la indoiala, Maria Egipteanca, prostituata convertita inca din tinerete la calea cea dreapta, recunostea cu sinceritate in fata unui coleg de sihastrie, la fel de vestit, dupa zeci de ani de penitenta si de post negru, ca patimile nu au incetat deloc sa o chinuie, devenind chiar mai aprige la batranete.
Asa si cu fumatul. Daca ai cunoscut vreodata ticaloasa voluptate, desfatarea pe care dulcea otrava ti-o procura in fiecare dimineata, ajutandu-te sa uiti de necazuri si sa privesti cu optimism noua zi de munca, esti pierdut! Fie fumezi toata viata, suportand consecintele bolilor iscate de blestemata deprindere, fie renunti, si atunci ai impresia ca zilele vietii tale nu mai sunt numarate, iti creste stima de sine, dar de simtit tot nu te vei simti mai bine. Cel putin aici, pe pamant.
De aceea ii si provoca tutunul olimpianului Goethe o sacra oroare. Afland lucruri de groaza despre efectele nocive ale ticaloasei buruieni, cel ce avea sa schimbe fata culturii europene se ruga in fiecare seara lui Dumnezeu sa-l pazeasca de capcana cumplitului pacat al fumatului. Ipohondru in limite rezonabile, ca orice burghez care vrea sa se infrupte din toate bucuriile vietii fara sa riste prea mult, titanul de la Weimar a transferat in lumea lui "ca si cum", in literatura, tot raul pe care se simtea incapabil sa-l infrunte pe propria piele. Dar Goethe nu a stat zi si noapte la masa de scris. A practicat mereu, pana la batranete, diverse sporturi (nu rata nici o ocazie de a calari si de a tine spada in mana, la vanatoare ori cu alte prilejuri), uimindu-si prietenii apropiati de ambele sexe prin vitalitatea sa, conservata cu un soi de egoism superior ce l-a facut sa fuga ca dracul de tamaie de excesele in stare sa doboare pana si pe zei.
Dintre lucrurile la care oamenii renunta de bunavoie cel mai greu nu s-a lasat ispitit decat de femeie, iubita cu aplicatie, "sinoptic" (cum spunea undeva Calinescu), in toate ipostazele, de la nevinovata copila pana la planturoasa atoatestiutoare, de la gracila fecioara la mama inconjurata de copii si incovoiata de griji, fara preferinte exclusive pentru un anumit tip. Generozitatea aceasta l-a salvat. Tanar indragostit, se imagina gustand pana la fund din cupa suferintei si a dorului de moarte. Romanticii au crezut mai tarziu ca vorbeste serios si multi dintre ei nu au pregetat sa se sinucida. Ce nebunie, doar viata este bunul cel mai de pret! De aceea, octogenar, refuza sa se gandeasca prea mult la uratul sfarsit si gasea firesc sa ingaduie pe langa sine multime de admiratoare la varsta fetelor in floare, toate alese pe spranceana.
Stia cat face un vin bun la o masa fina, dar nu putea intelege naravul mai tanarului prieten Hegel (altfel, profesor si filosof plin de merite) de a da peste cap pahar dupa pahar, de parca ar fi trebuit sa stinga in el cine stie ce valvataie. Tinerii scriitori cu care face cunostinta ii par imbatraniti si palizi, fara vigoare. Inaintea mortii ii marturiseste credinciosului Eckermann secretul tineretii sale atat de indelungate: refuzul placerilor nesanatoase, printre care, bineinteles, fumatul. Fumator sau nu, nimeni nu traieste o vesnicie, si secretarul marelui om va fi nevoit sa asiste, cu lacrimi in ochi, la ceremonia spalarii trupului neinsufletit, de neverosimila suplete, al celui ce s-a crezut, adesea, nepieritor.
Pentru Goethe - observa candva, admirativ, Constantin Noica - placerea e scopul final a tot ce se afla in om, un act de cultura. Iar cultura, o forma de sanatate. Magistrul de la Paltinis era, insa, un fumator patimas. Dupa marturiile celor apropiati, pe timpul detentiei a suportat cel mai greu, dintre toate privatiunile, absenta tigarilor. Mi-l amintesc batran si garbov, extraordinar de sprinten in vorba si gand, tragand dintr-o pipa pe care o umplea, repetat, cu duhnitorul tutun de "Carpati". Propovaduia austeritatea cu o buna dispozitie de zile mari. Avea un succes formidabil. Multi tineri luau calea muntilor si traiau exclusiv pentru placerile spiritului. Trupul, "fratele porc", nu merita decat dispret.
Noica scrisese deja, cu mult timp in urma, Despartirea de Goethe. Cativa naivi l-au crezut pe cuvant. Si s-au apucat de fumat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO