Ziarul de Duminică

Lecturi la prima vedere din Eminescu (III)/ de Alex. Ştefănescu

Lecturi la prima vedere din Eminescu (III)/ de Alex....

Autor: Alex. Stefanescu

13.03.2015, 00:04 142

O dezvoltare calmă a ideilor...

Poemul Călin, subintitulat File din poveste, începe cu vizita nocturnă, neanunţată, pe care i-o face Călin fetei de împărat. Călin n-are identitate, chiar dacă se numeşte Călin. El este „voinicul” din basmele populare româneşti, ceea ce înseamnă un bărbat tânăr, puternic şi neînfricat, capabil să învingă în orice împrejurare.

În numai două versuri, cele cu care începe poemul, Eminescu creează o atmosferă de măreţie şi mister, fără nimic grandilocvent: „Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,/ Rumenind străvechii codri şi castelul singuratic”.

În lumina palidă a lunii îşi face imediat apariţia şi intrusul. La o fată de împărat, în plină noapte, nu se ajunge uşor, atunci când nu eşti anunţat:

„Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetăţuie,/ Acăţat de pietre sure un voinic cu greu le suie;/ Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ când pe alt colţ/ Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolţi”.

Dinamica escaladării este foarte expresiv schiţată de poet: „Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ când pe alt colţ”. Ca şi operaţiunea de pătrundere forţată în castel, prin ruperea gratiilor ruginite ale unei bolţi. Regizorii americani de filme de acţiune s-ar putea inspira din acest poem,

Musafirul clandestin, neremarcat de străjile palatului, ajunge, fără ezitări, ca şi cum ar avea un plan al edificiului, în iatacul fetei de împărat. Poetul, care nu se grăbeşte, deşi situaţia ar cere-o, descrie pe larg, cu artă de pictor, incinta în care Călin intră „pe-a degetelor vârfuri”: „Ci prin flori întreţesute, printre gratii luna moale/ Sfiicioasă şi smerită şi-au vărsat razele sale,/ Unde-ajung par văruite zid, podele, ca de cridă,/ Pe-unde nu – părea că umbra cu cărbune-i zigrăvită.”

Capacitatea de a păstra ritmul, de a nu precipita relatarea, deşi evenimentele se precipită, este proprie marilor poeţi ai lumii, de la Homer la Dante. O dezvoltare calmă a ideilor, cu toate nuanţările necesare, găsim şi în interiorul replicilor fastuos-pitoreşti ale personajelor lui Shakespeare, ca şi cum spectacolul existenţei ar fi mai important decât succesul sau insuccesul întreprinderilor omeneşti.

Un bărbat pătrunzând noaptea în iatacul unei fete de împărat scufundate în somn. Scena este prin ea însăşi generatoare de poezie. Eminescu ştie să creeze, ca un prozator sau ca un dramaturg, situaţii productive din punct de vedere poetic.  

Fata este protejată, ca de un grilaj gingaş, de o pânză de păianjen: „Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă/ A ţesut subţire pânză străvezie ca o mreajă;/ Tremurând ea licureşte şi se pare a se rumpe,/ Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe.”

Urmează descrierea, de o frumuseţe literară fără seamăn, a fetei adormite. Voi reveni asupra ei. Deocamdată sar pasajul şi ajung la gestul pe care îl face Călin de a rupe pânza de păianjen:

„Iar voinicul s-apropie şi cu mâna sa el rumpe/ Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe”.

Este un gest bărbătesc, care simbolizează transformarea fetei în femeie. Nimeni nu şi-a mai reprezentat cu atâta delicateţe, ca Eminescu, virginitatea. Pânza de păianjen este un hymen extern, o iradiere protectoare a fecioriei.

Descoperind, a doua zi, pânza de păianjen ruptă, fata de împărat se simte tristă şi fericită în acelaşi timp. Oboseala ei este voluptuoasă şi se traduce în vorbe de dragoste:

„Ea a doua zi se miră, cum de firele sunt rupte,/ Şi-n oglindă-ale ei buze vede vinete şi supte –/ Ea zâmbind şi trist se uită, şopoteşte blând din gură./ – «Zburător cu negre plete, vin'la noapte de mă fură».”

 

Din volumul cu acelaşi titlu, aflat în pregătire

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO