Discursul de ademenire
Un bărbat cu pălărie, grav şi gânditor, şi un drac de fată, care se cam plictiseşte cu el şi vrea să-l atragă în jocul dragostei – aceasta este situaţia de un fin umor descrisă în Floare albastră. Nu este singura dată când Eminescu se ironizează pe sine pentru preocupările sale înalte şi abstragerea din realitate. Nu este singura dată când simpatia sa merge către frivolitatea inocentă a celei care ştie parcă mai bine decât toţi învăţaţii lumii cum trebuie trăită viaţa.
Eminescu se vede pe sine dinafară şi înţelege că este şi ceva comic în condiţia de poet, cu privirea pierdută mereu în infinit. El urmăreşte ce fac oamenii obişnuiţi – inclusiv în momentele lor de hârjoneală amoroasă – cu o bunăvoinţă de matur care priveşte joaca unor copii. Uneori simte chiar o nostalgie faţă de un fel de a fi la care nu mai are acces.
Exact aceasta este atitudinea sa în Floare albastră. Poezia începe direct cu dojenirea poetului de către fată, agasată de îndeletnicirile lui metafizice, care îl fac indisponibil pentru ritualul dragostei:
„«Iar te-ai cufundat în stele/ Şi în nori şi-n ceruri-nalte?/ De nu m-ai uita încalte,/ Sufletul vieţii mele.”
Este remarcabilă capacitatea lui Eminescu de a intra în rolul fetei. Monologul ei, compus cu artă, te face s-o vezi, zbânţuită şi înciudată, zgâlţâindu-l pe bărbatul de o inoportună seriozitate. El recidivează, nu s-a cufundat în stele, ci iar s-a cufundat în stele, astfel încât partenera sa, oarecum resemnată, vrea să salveze ceea ce mai e de salvat: să nu fie uitată cu totul. Eminescu foloseşte aici, surprinzător, în loc de „măcar”, regionalismul „încalte”, pentru că trebuie să facă să rimeze cu „înalte” un vers de numai opt silabe, care nu-i prea lasă loc de întors, dar şi pentru că îi plac cuvintele învăţate de la ţărani. Mi-aduc aminte că bunica mea din comuna Boroaia, dintre Fălticeni şi Târgu Neamţ, recurgea frecvent la acest cuvânt, în contexte de genul: „în război am pierdut multe, încalte mi-o rămas maşina de cusut, pe care am îngropat-o în grădină” sau „încalte o scăpat popşoiul neatins, după grindina de astă-noapte!” Un cuvânt ca „încalte”, rudimentar-trainic, ca un piron bătut în lemn de o mână aspră de ţăran, fixează versul în mintea cititorului.
De altfel, însuşi personajul feminin din poezie este o ţărancă stilizată. Timid-îndrăzneaţă, ea nu lasă iniţiativa în seama bărbatului, ci îl provoacă neastâmpărată, necăjindu-l, flatându-l, ispitindu-l. Femeile cochete din Iaşi sau de la Bucureşti îl făceau pe Eminescu să se gândească la Dalila. În schimb, femeile, tot cochete, din mediul rustic îi aduceau în minte romantica „floare albastră”.
Volubilă („gureşă” ar fi spus Eminescu), femeia are nenumărate argumente pentru înduplecarea bărbatului.
„«În zadar râuri în soare/ Grămădeşti 'n a ta gândire/ Şi câmpiile Asire/ Şi întunecata mare;// Piramidele 'nvechite/ Urcă 'n cer vârful lor mare –/ Nu căta în depărtare/ Fericirea ta, iubite!»”
Imediat după ce încearcă să-i şteargă din minte, aşa cum ştergi cu un burete de pe o tablă, fantasmele culturale, zgâtia de fată (expresia apare într-o altă poezie, postumă) îi şi descrie paradisul terestru care îi aşteaptă pe ei doi:
„«Hai în codrul cu verdeaţă,/ Und' izvoare plâng în vale,/ Stânca stă să se prăvale/ În prăpastia măreaţă.// Acolo 'n ochiu de pădure,/ Lângă trestia cea lină/ Şi sub bolta cea senină / Vom şedea în foi de mure.»”
Compunând acest discurs de ademenire, Eminescu dă încă o dată dovadă de talent actoricesc, intrând perfect în rolul fetei. Şi mai dă dovadă de o excepţională capacitate de a schiţa un peisaj din numai câteva cuvinte.
Codrul cu frunziş bogat, de vară, în care doi îndrăgostiţi se pot pierde fără urmă, izvoarele care nu curg pur şi simplu, ci plâng în vale, un plâns monoton-melodios, acelaşi de mii de ani, stânca stând să se prăvale în prăpastie, dar neprăvălindu-se, ceea ce creează o impresie de măreţie dramatică, culcuşul secret de pe malul unui iaz, mai primitor decât orice budoar, din aceste câteva elemente, inspirat selectate şi repede şi precis evocate, Eminescu creează o privelişte mai reală decât realitatea. După ce termini de citit poezia, îţi vine să crezi că ai fost şi tu în acele locuri.
Din volumul cu acelaşi titlu, aflat în pregătire
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
