Ziarul de Duminică

Lecturi la prima vedere din Eminescu (XXVI)/ de Alex. Ştefănescu

Lecturi la prima vedere din Eminescu (XXVI)/ de Alex....

Autor: Alex. Stefanescu

21.08.2015, 00:02 115

Sărăcia − un spectacol plin de culoare

Tonul poemului Cugetările sărmanului Dionis este dat de primul vers: „Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!” Tot ceea ce urmează este o comedie a sărăciei care n-are nimic din starea de spirit sumbru-vindicativă a oamenilor săraci. Pe poet îl amuză situaţia în care se află. Cum poate fi un poet să fie sărac? Îl poate atinge pe un poet sărăcia? El se simte, mai curând, un prinţ travestit în cerşetor.

Imun din naştere la orice formă de degradare, poetul examinează cu detaşare şi cu umor camera în care locuieşte, curtea care se vede pe fereastră, vrăjmăşia iernii, care prin tradiţie face acută sărăcia. Şi se mai observă şi pe sine, înregistrând contrastul comic dintre ideea sublimă de bard, de inspiraţie şi realitatea brutală a unei vieţi lipsite de bunuri materiale: „Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!/ Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde/ Şi-n această sărăcie, te inspiră, cântă barde −/ Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.”

Cuvântul „sărman” din titlul poemului este folosit într-un sens ironic. Aşa l-ar putea considera un om obişnuit pe un poet, „sărman”. Dar poetul, în sinea lui, nu se consideră nici sărman, nici calic, nici necăjit, nici nevoiaş, nici oropsit. Pentru el până şi sărăcia este un spectacol plin de culoare.

Ne încântă, şi în acest poem, faptul că Eminescu ştie să vadă. Am fi văzut noi vreodată, cu ochii noştri, cât de caraghioasă este o banală lumânare aprinsă din care se preling stropi de ceară? Învăţăm de la poet să o vedem şi dintr-o perspectivă comică: „Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde”.

Şi tot ceea ce urmează  este o suită de înregistrări ale pitorescului sărăciei: „scârţie de vânt fereasta”, „în pod miaună motanii”, „la curcani vânătă-i creasta”. Lipsesc cu desăvârşire din casă şi ţigările şi, pentru a ne face să ne reprezentăm această catastrofă, tot în registru comic, poetul parafrazează o replică celebră din Shakespeare: „Un regat pentr-o ţigară, s-împlu norii de zăpadă/ Cu himere!...”

Comicul creşte calm, ca un bulgăre de zăpadă prin rostogolire. Poetul nu se mai satură să adauge noi şi noi secvenţe din comedia sărăciei. Foarte mult îl amuză curcanii rebegiţi din curte, care nu renunţă la atitudinea lor solemnă, aducând oarecum cu poeţii scufundaţi în sărăcie: „la curcani vânătă-i creasta/ Şi cu pasuri melancolici meditând îmblă-n ogradă”.

La fel se priveşte şi pe sine, amuzat de propria neajutorare în faţa frigului:

„Uh ! ce frig... îmi văd suflarea − şi căciula cea de oaie/ Pe urechi am tras-o zdravăn − iar de coate nici că-mi pasă/ Ca ţiganul, care bagă degetul prin rara casă/ De năvod − cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.”

Eminescu are o imaginaţie prospectivă, cu ajutorul căreia vede departe în spaţiu sau în timp. Imaginaţia lui este un telescop fabulos, destinat cercetării universului în toate dimensiunile sale, fizice şi metafizice (la alţi poeţi, imaginaţia fiind doar fantezie, narcisist-graţioasă). Este o adevărată surpriză ca o asemenea imaginaţie să fie folosită jucăuş, într-un moment de amuzament. Disproporţia este de efect, place, ca atunci când un cântăreţ de operă interpretează un cântec de petrecere sau o balerină intră în hora unor copii. Extraordinara minte a unui poet de geniu, capabilă să-şi imagineze originea Universului, folosită pentru reprezentarea condiţiei de... şoarece, iată o inadecvare  expresivă şi foarte-foarte simpatică:

„Cum nu sunt un şoarec, Doamne, − măcar totuşi are blană,/ Mi-aş mânca cărţile mele − nici ca mi-ar păsa de ger.../ Mi-ar părea superbă, dulce, o bucată din Homer,/ Un palat, borta-n părete şi nevasta − o icoană.”

Poetul solidar cu şoarecii care îi rod cărţile! O asemenea situaţie îl poate cuceri chiar şi pe cel mai ursuz cititor. Numai într-o povestire a lui M. Sadoveanu vom mai regăsi o complicitate la fel de excentrică şi înduioşătoare, între proprietarul unei case şi hoţul care jefuieşte acea casă (lipsită de orice valoare pentru proprietar şi transformată într-un spaţiu al pustietăţii dezolante, după divorţul de soţia lui).

 

Din volumul cu acelaşi titlu, aflat în pregătire

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO