După lovitura de stat militară din anul 1921, mulţi oameni de cultură, printre care şi Miguel Ángel Asturias, sunt siliţi să părăsească Guatemala din cauza persecuţiilor politice. După o scurtă şedere la Londra, unde intenţiona să studieze economia politică, Asturias se stabileşte la Paris, unde rămâne până în anul 1933; studiază la Sorbona şi e pasionat de cursurile de antropologie şi lingvistică ale profesorului Georges Raynaud, prelegerile acestuia vizând „Miturile şi religiile Americii prehispanice”. Aici, el intră în legătură cu mişcarea suprarealistă franceză, devenind unul dintre apropiaţii lui André Breton, şi îi cunoaşte pe Jean Cocteau, Louis Aragon, Tristan Tzara, Pablo Picasso, dar şi pe latino-americanii Alejo Carpentier, Arturo Uslar Pietri sau Alfonso Reyes. Este din ce în ce mai interesat de vechea cultură maya, începând să traducă în limba spaniolă, împreună cu José María González de Mendoza, epopeea indienilor „quiché”, Popol Vuh, după versiunea franceză a lui Raynaud. În paralel cu studiul vechilor texte ale Americii precolumbiene, Asturias valorifică sugestiile legendelor şi miturilor pământului său natal şi definitivează volumul Leyendas de Guatemala (Legende din Guatemala), care e publicat la Madrid, în 1930. Tot în acest an, apare traducerea în franceză a cărţii menţionate, beneficiind de prefaţa entuziastă a lui Paul Valéry (care defineşte pe bună dreptate textele acestea drept „o serie de istorii-vise-poeme”). Succesul este imediat, scriitorul fiind recompensat cu Premiul Sylla Monségur, în anul 1931.
„Între «real» şi «magic» există o a treia categorie a realităţii. Este vorba despre o îmbinare a vizibilului cu intangibilul, a halucinaţiei cu visul. E ceva asemănător cu ceea ce încercau să realizeze suprarealiştii grupaţi în jurul lui André Breton şi e ceea ce am putea numi «realism magic». Un indian sau un metis dintr-un sătuc oarecare ar putea să descrie ca şi cum ar fi văzut cu ochii lui o piatră uriaşă transformându-se într-un om sau într-un nor. Aceasta nu este o realitate tangibilă, ci implică înţelegerea profundă a forţelor supranaturale. De aceea, atunci când trebuie să-i dau un nume, să-i pun o etichetă literară, o numesc «realism magic»”, spunea Miguel Ángel Asturias într-un interviu realizat de biograful său Günter W. Lorenz, discutându-şi pe larg metoda de creaţie. Iar această metodă, deşi legată de o parte a criticii doar de marile romane ale laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din anul 1967, Domnul Preşedinte (1946) şi Oameni de porumb (1949), este prezentă în opera sa încă din mai puţin cunoscutele Legende din Guatemala, remarcabil volum menit pe de o parte a clarifica o viziune estetică nouă, iar pe de alta, a cizela mijloacele artistice de care scriitorul avea nevoie pentru a o putea pune în practică. Asturias a subliniat adesea că „poarta de intrare a realismului magic în istoria culturii universale a fost suprarealismul”, prin modalităţile sale specifice de a elimina raţionalul în favoarea unei funcţionări exclusive a principiilor universului oniric şi de a susţine o libertate absolută a cuvântului care dobândea, în acest context, puteri întemeietoare, fiind echivalat, la nivel simbolic, cu Logosul primordial.
Această atmosferă şi aceste convingeri domină şi Legendele din Guatemala. Sunt texte de proză lirică pline de accente onirice şi demonstrând o concepţie şi o viziune diferite de întreaga literatură a momentului – şi reprezentând, din acest punct de vedere, o adevărată senzaţie literară. Până şi experţii într-ale avangardelor au fost surprinşi şi mai mult sau mai puţin deconcertaţi de uluitoarea capacitate a lui Asturias de a recrea mituri, de a repovesti legende străvechi cu extraordinare intuiţii poetice, demonstrând nu doar o artă a imaginaţiei cum de puţine ori literatura epocii mai văzuse, ci şi o tehnică a muzicalizării textului arareori practicată în acei ani. De altfel, Asturias va mărturisi: „Menţin totdeauna o preocupare auditivă în textele mele. Pot spune chiar că adesea nu sunt mulţumit de câte o pagină pe care am scris-o şi o reiau de mai multe ori, până o fac, cum s-ar spune, să sune bine.” Scriitorul demonstrează, în acest volum, o viziune magică pe care doar poetul o poate percepe şi exprima la justa valoare, dar şi o convingere aparte, în conformitate cu care doar recursul la mit şi la gândirea mitico-magică pot da glas autentic sincretismului american, parte componentă a mult discutatei identităţi latino-americane.
Cartea începe cu un text intitulat Guatemala, veritabil elogiu adus acestei ţări despre care Asturias vorbeşte în termeni superlativi, considerând că patria sa e principala moştenitoare a vechilor civilizaţii precolumbiene, iar nostalgia ce domină fiecare rând are darul de a da ansamblului un aer specific şi o profunzime aparte. Urmează o scurtă intervenţie a naratorului, purtând titlul Ahora que me acuerdo (Acum că-mi amintesc), iar apoi cele cinci legende propriu-zise: Leyenda del Volcán, Leyenda del Cadejo, Leyenda de la Tatuana, Leyendas del Sombrerón, Leyenda del tesoro del Lugar Florido. La fel cum va proceda mai târziu Gabriel García Márquez în romanul său Un veac de singurătate, Asturias (în paranteză fie spus, unul dintre marii maeştri ai amintitului scriitor columbian), vorbeşte despre credinţele şi tradiţiile latino-americane făcându-şi cititorul să se întrebe la tot pasul dacă mai poate exista o graniţă clară care să despartă realitatea de universul imaginaţiei şi ficţiunea de faptul brut. Ceea ce e legendar devine, astfel, nu doar credibil, ci întotdeauna veridic, scriitorul ştiind perfect cum să demonstreze că domeniul lui „se spune că/ se pare că/ se crede că” devine, în spaţiul cultural latino-american, acela al lui „s-a întâmplat astfel”. Pe de altă parte, la fel ca în filmele lui Luis Buñuel sau în picturile lui Man Ray, perspectivele se succed şi se suprapun cu repeziciune, efectul de lectură fiind unul al confuziei controlate, dar care depăşeşte cu hotărâre estetica suprarealistă pentru a afirma noi tehnici şi modalităţi expresive, care, sub numele de „real miraculos” (cum îi va spune Alejo Carpentier) sau de realism magic vor domina literatura din această parte de lume în deceniile care vor urma.
Miguel Ángel Asturias, Leyendas de Guatemala, Catedra, Letras Hispanicas, 2010
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
